Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poeme

Tablou verosimil
Cad pe gânduri rămase-n memorie
sângele-n vene bate cu furie-n maluri
nu pot să mă identific, aştept
ruptura din legăturile în care sunt prins.

Dorinţele-s întoarse pe toate feţele
şi ochii tăi adânci se zbat în orbite,
noaptea din ei se scutură de nori
de se răcoresc apele râurilor.

Ziua îşi dospeşte o amiază însorită,
căutătorii de umbră se grăbesc,
fug clipele roase de arşiţă,
chipul tău ca o fotografie veche
dispare după colţul străzii pustii.

Prin gări încă mai trec trenuri,
dar sunt tot mai puţini călători,
răbdarea se frânge pe zi ce trece
şi nimeni nu observă.

Îmi beau cafeaua şi citesc ziarul pe terasă,
e o plăcere mai veche,
mă trezesc privind departe spre dealurile estice
de unde îmi bate soarele-n geam,
o boare proapătă adusă de vânt
îmi întoarce filele pe masa unde scriu,
sufletul tău flutură şi el în cercuri
care se rotesc în spirală spre cer.

Cum rupi noaptea
Nu mă ademeni să mă gândesc la tine
cum rupi noaptea precum cuvintele-n silabe
şi calci pe ritmurile sonore,
de fiecare dată întorci drumurile înapoi
şi faci pietrele să tresară,
apoi ca o uşurare
mă duci la înserările tale voluptoase.

Întotdeauna am crezut cuvintele încrustate
ca nişte nume pe un monument,
ochii ca din nişte grote sub gene
privesc din adânc cerul înstelat
pe care tu-l desenezi în ierburi, verde
şi împleteşti vise.

Fără să cred în toate zicerile
Respiră un aer cu sete sălbatică,
am auzit păsări cu cântecul grav
vestitoare de nefericite întâmplări
şi cineva înmi spunea
să nu le ascult,
pentru că ele-şi plâng nefericirea
ca şi cele din captivitate.

Fără să cred în toate zicerile
vine un moment de încercare
când îţi aduci aminte de coincidenţe
şi-n tine sapă un gând
susţinut de pasărea ploii.

Nu ştiu cum pătrund cuvintele,
se dezbracă-n fântânile sufletului
de par nînţelese
şi pleacă mai departe spre alte rosturi
care se zidesc în poeme.

Lăsa-ţi să se bucure şi poeţii
Cântecul s-a dezlegat de corzile vocale,
a zburat ca o pasăre prin lume,
eu l-am ascultat
să-mi văd singurătatea abandonată
şi nimeni să nu şi-o dorească.

Lăsa-ţi să se bucure şi poeţii
nu-i opriţi din visare
pentru imaginar calea de străbătut
se naşte din ochiul de apă al pământului
şi urcă-n oglinzile cerului.

Veniţi cu mine după steaua luminoasă,
să dobândim vestea înaintea magilor,
să scriem realitaea naşterii
ca darul cel mai de preţ al lumii
colindat prin veacuri.

Vânez melancolii
Sub patul armei e întotdeauna o înfrângere,
când trag îi simt puterea în cătare,
căprioara cu ochii deschişi în depărtare
nu simt împlinire în moarte,
doar ură pentru cei ce o provoacă
vânez melancolii.

Nu mă plâng chiar dacă omor timpul,
îl topesc în cuvinte fără fantezie
de unde sentimentele fug,
numai tu rămâi să-mi socoteşti silabele
destinse înainte de apocalipsa
ruperii din destin.

Căzuţi din cerul iernii
Mirosul încărunțit de noapte-n decembrie
mi-a tăiat furia într-un peisaj alb,
vrăbiile speriate s-au retras fără urmă,
n-am văzut neam de iepure
doar moș crăciun înota printre case.

Fără să știu dacă ajung undeva
am pornit-o pe străzile înguste și goale
bolnav de amintirile copilăriei
când îmi cautam colindătorii zgribuliți pe ulițe
căzuți din cerul iernii.

Zilele deveneau zbor de neînțeles
al șaselea simț mă scotea din minți
și pierdeam noțiunea timpului
încât mă întorceam acasă seara târziu
îmbujorat într-un univers de poveste.

Oraşul cu ochi de pisică
Oraşul cu ochi de pisică pe acoperişuri
ca nişte piramide crescute pe coline
sparge liniştea străzilor.
Zilele se varsă din câmpia rotundă a ochiului
cu albul zăpezilor în oglinzile nopţii
rostogolite peste legendele vechi
în care cuvintele descântate cu emoţie
se rânduiesc ca pietrele albe
sub ninsori egale cu dragostea lor.

Dincolo de linia dintre spaţii
ceaţa curge pe râurile grăbite
şi sărută pe frunte poeţii rătăciţi
în tavernele pline de dragoste
îngropaţi prea devreme în poeme
inutile pentru cei ce nu citesc.

Azi sunt mai mulţi cititori în stele
unde poezia îmbracă cămăşi de gheaţă.