Primit pentru publicare: 14 aug.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 14 aug.2015

OPINII  DE  MARIN  IFRIM

Tot un Ioachim, tot un actor, tot un dramaturg, tot un ”fiul al poporului” buzoian!

Una dintre cele mai lungi scrisori ale lui George Ciprian către Dumitru Trancă datează din 14 ianuarie 1964. Nici nu trecuse bine sărbătorile, căci, în grija deosebită față de propria sa operă, dramaturgul reia corespondența: ”Iubite Tovarăși Trancă, / Pe vremuri, când eram și eu mai tânăr, – s-a întâmplat și minunea asta – îmi însemnam într-un notes întâmplările vesele și triste ale vieții, cu gândul să le folosesc cândva, împărtășindu-le iubitorilor de frumos. Am adunat astfel vreo douăzeci de caiețele, peste care s-au așternut praful și uitarea, căci nici prin gând nu mi-a mai trecut să folosesc asemenea hârțoage. Întâmplător mi-a picat în mână un astfel dee caiețel, răpănos și jercălit, pe ale cărui scoarța sta scris: Macferlan și Grațiela – Macferlan adică eu…Grațiela adicăte…dumneaei. De curiozitate, am deschis caietul și am citit. Vă mărturisesc că am fost mișcat-foarte. Vă trimit și Dvs. Această poveste de dragoste. Dacă veți fi de aceeași părere cu mine, vă rog respectuos să o acceptați ca porte-bonheur. Cu siguranță că va purta noroc.Și în cazul acesta v-aș ruga să binevoiți a înștiința pe tovarășii de la E.S.P.L.A. cum stau lucrurile…”. Reafirm: este uluitoare tenacitatea cu care George Ciprian s-a luptat pentru promovarea operei sale. În 1983, la Editura ”Eminescu”, îi apare piesa ”Omul cu mârțoaga”, în colecția ”Rampa”, cu o prefață semnată chiar de către autor, însă, atenție, datată ”septembrie 1957”, fiind, de fapt, vorba despre un text reprodus după volumul ”Omul cu mârțoaga, Cuvânt înainte. Geneza și cariera piesei”, p. 3-6, Editura Tineretului, 1953, și George Ciprian, Măscărici și Mâzgălici, amintiri, E.S.P.L.A., București, 1958. Iată cum, pas cu pas, rând cu rând, nu-l slăbește deloc pe ”Tovarășul Trancă”, scopul tuturor scrisorilor către acesta fiind unul singur, anume tipărirea cărților sale, așa cum afirmă în aceeași scrisoare din 14 ianuarie 1964: ”Și în cazul acesta v-aș ruga să binevoiți a înștiința pe tovarășii de la E.S.P.L.A. CUM STAU LUCRURILE…Grație Dvs., tovarășii de la E.S.P.L.A. mi-au pus sub tipar Măscărici și Mâzgălici, Capul de rățoi, Un lup mâncat de oaie și Ioachim fiul poporului. Macferlan și Grațiela vor încheia scrierile mele de teatru – căci această poveste este ruptă din viața actorilor și se încadrează armonios cu restul bucăților. Vă rog din suflet, cu acest prilej, cu acest prilej, să binevoiți a arunca o privirea asupra tipăriturilor pe luna ianuarie, ca nu cumva să se întâmple vreo regretabilă eroare…Cum vedeți îmi iau și eu micile mele măsuri strategice…Vă mulțumesc din suflet pentru delicata Dvs. atenție, cu prilejul sărbătorilor, și vă spun încă o dată: la mulți ani! G. Ciprian. București, 14 I 1964”. Insistențele autorului nu au fost zadarnice, căci, în anul următor, în meticuloasa fișă biobibliografică a dramaturgului, realizată de istoricul buzoian Alex. Oproescu, este menționat opul antologic  ”Scrieri”. Vol. 1-2. I: ”Amintiri”, ”Măscărici și mâzgălici”;II: Teatru”. Buc., EPL, 1965. I: 352 P; II: 320 P. Apropo de ”Ioachim fiul poporului”, o stranie coincidență, ceva care ține doar de domeniul hazardului, a făcut ca, peste ani, peste decenii bune de la scrierea lucrării respective, cel care propune denumirea primului teatru profesionist din Buzău, Teatrul ”George Ciprian”, înființat în anul 1996, să fie tot un Ioachim, tot un actor, tot un dramaturg și, s-o spunem până la capăt, tot un ”fiu al poporului” (buzoian): Paul Ioachim! Ca și George Ciprian, de altfel…