Primit pentru publicare: 27 sept. 2015
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceăfarul (Bt)
Publicat: 28 sept.2015

Palatul de la Ruginoasa, Iași: între adevăr și confuzii. Să restabilim adevărul

Orice cuvânt mai ales scris cere autorului responsabilitate 

Această sintagmă am repetat-o des în recentul volum “Revistele? Luminoase, instructive și educative”, Editura PIM, Iași, 2015.

La “Actualitatea ieșeană”, la 7 septembrie a.c., în Ziarul de Iași,  Paula Scânteianu  în documentarul “Conacele și castelele Iașului nu sunt pregătite pentru vizitatori…”  scrie despre “Palatul de la Ruginoasa”, cu mari confuzii, următoarele:  “Acesta a fost construit de către boierul Săndulache Sturza în anul 1804 și reamenajat în stil neogotic de Costache Sturdza.  12 ani mai târziu a fost cumpărat de familia  Cuza. De amenajarea castelului s-a ocupat Elena, soția domnitorului Cuza, care și-a petrecut împreună cu copiii lor toată viața la Ruginoasa. Tot ea l-a crescut aici, ca pe propriul copil și pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, născut în urma unei relații extraconjugale ale acestuia cu o cântăreață din București”.

Spre clarificare publică, în spiritul celor susținute de mine în cartea “Revistele? Luminoase,  instructive și educative”– unde includ și ziarele –  folosind  ceea ce  scrie Marian Malciu, autorul monografiei “Ruginoasa. Istorie , credință și cultură”, Editura Aius, Craiova, 2015, preluat de la profesoara  muzeograf Simona Ionescu, și aceasta începutul de la prof.  Theodor Râșcanu, autorul romanului istoric  “Ruginoasa”, Editura Vremea, București, 1939, ca și Editura Porțile Orientului, Iași, 2002,  redau p. 203-211, probă a necesității documentării, ceea ce n-a făcut ziarista de la Iași.

Cu aceasta facem și prezentarea în avans, parțial,  a monografiei care urmează a fi lansată la Ruginoasa, la sfârșitul lunii octombrie a.c.,  cu participarea autorului de loc din Slatina-Olt:

„Cu mult înainte de anul 1800, Ruginoasa era una din cele mai frumoase moşii boiereşti din Moldova, întrecând prin întindere şi bogăţii Stânca Roznovanului, de lângă Iaşi, şi Paşcanii Cantacuzinului. Palatul, care astăzi adăposteşte Muzeul Memorial „Al. I. Cuza”, a fost construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea de vistiernicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reşedinţe pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi.

În anul 1847, logofătul Costache Sturdza preface casa de la  Ruginoasa  după  arhitectura  stilului  „gotic”,  angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel.

Clădirea, care păstrează şi astăzi caracteristicile stilului neogotic,  inspirat  de  romantismul  german,  este  de  formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele două faţade având aceleaşi elemente:  peroane  largi,  balcoane  sprijinite  pe  lespezi  de piatră. Asemănarea frapantă cu Palatul de la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, nu este deloc întâmplătoare, acesta fiind construit de  o  altă  ramură  a  familiei  Sturdza.  În  spatele  palatului, într-un loc mai retras, Săndulache Sturdza a zidit în 1811, în stil neoclasic, biserica ce servea drept capelă a curţii, având la intrare coloane şi capiteluri ionice. În interior, nu se mai păstrează din pictura originală decât cei patru evanghelişti, zugrăviţi pe pandativii de la baza turlei. În pronaos astăzi se află cripta familiei Sturdza. Acesta din urmă a adus în ţară, cu cheltuiala sa, un grădinar neamţ, ce se numea Mehler, pe care l-a însărcinat cu amenajarea şi întreţinerea parcului din jurul casei  boiereşti,  parc cu  alei  nisipite  şi  prunduite,  cu  multe specii  de  copaci,  unii  aduşi  de la  moşiile  de  la  munte,  cu copaci şi tufari şi tot felul de plante decorative. Tot în parc a mai făcut şi un iaz mare, în jurul căruia a sădit sălcii pletoase. Vremea lui Săndulache Sturdza a fost, pentru Ruginoasa, cea mai frumoasă şi mai strălucită, grădina cu copaci şi iazul cel mare fiind un adevărat rai.

În aprilie 1857, palatul şi parcul sunt ipotecate pentru împrumutul făcut la Banca Naţională a Moldovei, de fiul logofătului C. Sturdza, vornicul Alexandru Sturdza, în valoare de 60.000 galbeni, pentru o perioadă de 17 ani. Alexandru A. Sturdza nu a putut achita ratele la termenele stabilite, astfel că este nevoit să-l vândă. În anul 1862, moşia a fost cumpărată de Alexandru Ioan Cuza.

Devenit pentru scurt timp reşedinţa primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan I, Palatul de la Ruginoasa –  comparativ  cu  alte  construcţii  din  Moldova  ridicate  în aceeaşi epocă, ocupă un loc cu totul aparte atât din punct de vedere istoric, cât şi arhitectural. La Ruginoasa, odată cu venirea noului proprietar, pare că începe o nouă viaţă, tăcerea şi moartea redând locul farmecului şi splendorii.

Moşia, care era formată din mai multe sate, avea teren cultivabil, pădure, fânaţ şi mlaştină. În 1864 au fost împroprietăriţi 38 fruntaşi, 316 pălmaşi şi 284 clăcaşi, cu 3 554 ha. (cf. Marele dicţionar geografic, Bucureşti, 1858-1902). La Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale se găsesc registrele nominale cu locuitorii împroprietăriţi, la colecţia Manuscrise, nr. 1937-1939 şi 1943.

Între anii 1862-1864, cât au durat lucrările de restaurare, reamenajare  a  castelului,  Elena  Doamna  obişnuia  să  vină destul de des la Ruginoasa pentru a supraveghea lucrările, dar Alexandru Vodă venea numai când îi permiteau îndatoririle domneşti sau când simţea nevoia unor clipe de odihnă şi reculegere. Aici, în palatul boieresc şi mai apoi domnesc, s-au petrecut  o  serie  de  evenimente  importante  din  istoria  ţării, între care trebuie să amintim întâlniri ale revoluţionarilor români de la 1848 şi plămădirea unora din îndrăzneţele reforme din anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În plus, sub alt aspect, la acestea trebuie adăugate legătura domnitorului faţă de moşia şi Palatul de la Ruginoasa, precum şi afecţiunea lui pentru oamenii de aici.

Castelul luxos, cu mobilier scump adus cu mare grijă din străinătate, era plin de lume, de viaţă şi de veselie, în special în timpul verii, când boierii stăteau la ţară, sau iarna când veneau la vânătoare. Ruginoasa era paradisul Elenei Cuza. Ea scria adesea mamei sale, aflate la Soleşti, că numai acolo se simte fericită şi bine dispusă. Nu se mai sătura de farmecul acelei minunate aşezări de la ţară, care o încânta şi o vrăjea la tot  pasul  şi  în  toată  clipa  cu  fiecare  colţ  din  casă.  Aici, Doamna Elena a crescut, cu mult drag şi dăruire, pe cei doi copii  ai  lui  Cuza  (şi  înfiaţi  de  ea):  prinţii  Alexandru  şi Dimitrie. În testamentul lui Alexandru Ioan Cuza, toată averea lui era lăsată fiilor, ca singuri moştenitori, Elenei Cuza, lăsându-i doar „usufructul unei a treea părţi”.

Din  anul  1890  și  până  în  anul  1900,   proprietatea Palatului şi moşia Ruginoasa revin prinţesei Maria Moruzzi (soţia prinţului Alexandru).

După moartea doamnei Elena Cuza, moşia şi palatul Ruginoasa sunt donate spitalului „Caritatea” din Iaşi, care face aici un spital de copii: „Cuza Vodă”.

În anul 1936, spitalul cedează actul de proprietate Regiei C.F.R care organizează în palat un spital T.B.C. Regia face modificări interioare necesare funcţionării unui spital.

Distrus  în  timpul  celui  de-al  doilea  război  mondial, palatul  şi-a  recăpătat  strălucirea  arhitecturală  şi  farmecul specific, după anul 1982, când a fost restaurat şi amenajat ca Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”.

Trupul neînsufleţit al domnitorului Al.I.Cuza a fost adus, în 1873, de la Heidelberg – Germania, şi înmormântat la Ruginoasa, lângă biserică. Tot în 1944, osemintele domnitorului au fost evacuate la Curtea de Argeş, preventiv, însă după război, deoarece biserica a fost grav avariată, osemintele au fost depuse la biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi astăzi.

O figură marcantă pentru imaginea Palatului o reprezintă Elena Cuza. Elena Cuza, născută la Iaşi, la 17 iunie 1825, este fiica marelui postelnic Iordache Rosetti şi a Catincăi Sturza, înrudiţi, amândoi, cu cele mai strălucite familii boiereşti din Moldova: Sturzeştii, Balşii, Catargiii, Cantacuzinii. Copilăria şi-a petrecut-o la Soleşti şi Miclăuşeni, moşiile preferate ale bunicilor şi părinţilor săi.

Aici cunoaşte traiul din satele româneşti, se leagă de oamenii locului, mai ales de cei săraci, pe care îi va ocroti toată viaţa. Şcoala o face la Scheea, unde locuiau fratele mamei sale, Constantin Sturza şi soţia sa, Agripina, cu profesori şi guvernante din străinătate, care o învăţau germana şi franceza. Adolescenţa o petrece la Iaşi, fiind invitată la cercurile literare, la petrecerile din casele Roznovanu, Cantacuzino-Paşcanu.

În casa Didiţei Mavrocordat îl cunoaşte pe tânărul Alexandru Ioan Cuza, un bărbat frumos, cu trăsături regulate, dar şi expansiv, petrecăreţ şi mai mereu nestatornic. Căsătoria are loc la Iaşi în aprilie 1844, din dragoste, dar mai târziu, Elena va trebui să facă faţă celei care va deveni mama copiilor lui Alexandru, Maria Obrenovici, fiica antiunionistului Costin Catargi şi mama viitorului principe Milan al Serbiei.

Elena  Cuza  nu  şi-a  plâns  niciodată  durerea  în  mod public. A făcut-o discret întotdeauna, cu mâhnire calmă, parcă resemnată.

Când află că Alexandru Ioan Cuza este ales Domnitorul Principatelor Unite, „se simte împovărată de atâta mărire”, dar îşi propune ca „în senin, ca şi în negură, să rămân teafără”. Se supune destinului. Devine Doamna ţării, iubită de prieteni şi apropiaţi (M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Baligot de Beyne, secretarul domnitorului).

Înfiinţează aşezăminte de binefacere, printre ele fiind şi Azilul de copii orfani, devenit mai târziu Azilul Elena Doamna, este patroană a numeroase şcoli, spitale, închisori, aziluri de bătrâni.

Palatul de la Ruginoasa – opera ei – devine locul preferat de odihnă şi aşteptare. Totul era aşezat şi întocmit de dânsa, totul o îndemna să rămână cât mai îndelung acolo. Cucerită de vraja Ruginoasei, Elena Cuza a stat la Ruginoasa toată vara aceea, prelungindu-şi şederea până toamna târziu. Vara anului 1864 a fost pentru ea cea mai plăcută din verile pe care le trăise de când era suverana ţărilor române. Deşi stătuse singură la Ruginoasa, în refugiul ei, ferită de viaţa publică, Elena Cuza era atentă la marile frământări politice şi sociale pe care lovitura de stat a lui Vodă, soţul ei, le dezlănţuise. Proclamaţia lui Cuza, după lovitura de stat, prin care înfăptuise împroprietărirea ţăranilor, stârnise, de la un capăt la altul, un entuziasm al cărui ecou era perceput de Elena Cuza, în liniştea de la Ruginoasa, prin scrisori, telegrame cu felicitări, urări şi omagii. Din colţul ei ferit şi singuratic de la Ruginoasa, urmărea cu bucurie toate manifestările de dragoste populară pentru Principe, fiind, în acelaşi timp, dureros de impresionată la descoperirea noului complot împotriva lui, pe care, în Muntenia, îl pusese de astă dată  la  cale  Constantin  Şuţu,  iar  în  Moldova  separatistul Panaite Balş. Principesa era îngrijorată în fiecare moment de viaţa soţului ei, care trăia sub permanenta ameninţare a intriganţilor şi a complotiştilor, care nu se mai opreau. Elena Cuza le inspira celor doi copii dragoste şi interes pentru ţara lor, crescându-i în admiraţia faptelor glorioase ale tatălui lor. Ambii au  ajuns  studenţi  la  Paris,  însă  sănătatea  lor  şubredă  s-a resimţit repede, aducând mari griji mamei, care se zbătea pe drumuri, între Ruginoasa şi Paris. Când s-au întors în ţară, ambii copii erau condamnaţi de medici. Principele Dimitrie era suferind cu plămânii şi cu ameninţarea unei grave boli, iar principele Alexandru, avea un început de miocardită şi recomandarea medicilor pentru multă linişte şi îngrijire. În acest timp,  principesa  Elena  a  făcut  toate  economiile  cu  putinţă, pentru a mai cumpăra o fâşie de moşie, Hocenii, pe care a alipit-o Barboşilor, dorind să fie parte egală cu Ruginoasa, pentru cei doi copii. Dimitrie nu era tânărul care să se împace cu viaţa liniştită şi monotonă a traiului de la ţară şi lipsea mult de la Ruginoasa, plecând la Iaşi sau Bucureşti, măcinându-şi sănătatea în petreceri, iar în anul 1888 se stinge din viaţă…

Elena Cuza s-a îngrijit să înmormânteze pe fiul lui Cuza creştineşte, la Ruginoasa, aşezându-l în dreapta mormântului tatălui său, în curtea bisericii de lângă palat. Această mare nenorocire a deschis înaintea principesei perspectiva viitorului trist şi fără niciun sprijin moral, deoarece şi fiul cel mare trăia sub ameninţarea unei boli care nu ierta. Nu-şi veni bine în fire din nenorocirea ce dăduse peste ea prin moartea lui Dimitrie, că o nouă mare grijă a început să tulbure sufletul doamnei Elena.

Principele Alexandru  suferea de o miocardită  serioasă, motiv pentru care medicii priveau căsătoria acestuia ca pe un lucru fatal pentru viaţa lui. Elena Cuza ar fi fost fericită de alegerea făcută şi ar fi primit bucuroasă vestea, care punea la adăpost moştenirea de sânge Cuza, dacă această căsătorie pentru fiul său nu ar fi fost o adevărată sinucidere.

Adela  Moruzi,  mama  Mariei  Moruzi  (viitoarea  soţie  a principelui  Alexandru),  dorind  o  stare  materială  mai  bună pentru fiica sa, Maria şi, prin ea, fiilor săi, cunoscând problemele de sănătate ale prinţului Alexandru, îi ceru acestuia să-şi facă  testamentul  înainte  de  căsătorie.   Fără  măcar  să  o înştiinţeze pe mama sa, principele Alexandru, înţelegând să-şi ţină cuvântul dat, lăsă grăbit şi necugetat, pe Maria Moruzi uzufructuara averii lui Cuza, până la moarte, după ce averea urma să treacă în patrimoniul spitalului Caritatea din Iaşi, după dorinţa domnitorului din testamentul lăsat.

În toamna anului 1889 a fost celebrată căsătoria principelui Alexandru Cuza cu Maria Moruzi, după care cei doi au plecat într-o lungă călătorie în apusul Europei, trecând apoi, în primăvară, prin Spania, pentru a se opri la Madrid. Între Madrid şi Lisabona, principele a răcit şi a căzut grav bolnav, stingându-se fără ca cineva să-i poată veni în ajutor, departe de ţară, la fel ca şi tatăl său, fiind răpus de aceeaşi boală nemiloasă a familiei.

La nici un an de la pierderea primului copil, Elena Cuza fiind înştiinţată printr-o telegramă despre marele necaz, a plecat fără nicio şovăială pe lungul drum care despărţea Ruginoasa de Madrid, însă la Cluj, aflând că principele Alexandru deja se stinsese din viaţă, s-a întors din drum, nemaiavând pentru ce călători, deoarece corpul neînsufleţit trebuia să fie adus la Ruginoasa.

Astfel, tânărul principe, care a trăit doar şase luni cu soţia sa, căreia i-a lăsat, fără a se gândi la urmări, întreg uzufructul moşiilor Ruginoasa, Hoceni şi Barboşi, a fost înmormântat şi el alături de tată, de partea stângă a acestuia, dormind acum cu toţii sub aceeaşi salcie.

Prin moartea celui din urmă fiu, s-a năruit tot restul vieţii pentru  Elena  Cuza,  care  mai  păstrase  în  sufletul  său  mari puteri de iubire şi jertfă, ţinând piept tuturor loviturilor sorţii, ca şi cum destinul mai avea ceva de împlinit prin ea. A plecat la Piatra Neamţ, acolo unde avea să-şi petreacă alţi trei ani din viaţă, timp în care a întâlnit-o pe Henrieta Bacalu. Noul domiciliu era modest, dar vesel. Cuprindea două camere, un antreu şi o cameră pentru camerista sa, Germaine, adusă cu ea din Geneva.

Mobilierul era tot atât de simplu, ca şi înfăţişarea casei, fiind compus dintr-un pat, un dulap pentru haine, un scrin şi un fotoliu, pe care îi plăcea să stea şi să asculte lectura pe care i-o  făcea  camerista.  Din  belşugul  de  odinioară,  nu  mai păstrase decât un medalion scump, bătut în pietre rare, care încadra chipul domnitorului Cuza şi care se afla pe măsuţa de lângă  pat.  Peste  antreu  mai  avea  un  mic  salonaş  simplu mobilat, unde-şi primea puţinii musafiri pe care îi avea şi mai mulţi dintre fraţi şi nepoţi. Se purta îmbrăcată simplu, cu o haină  neagră  de  postav,  sub  care  purta  pulovăre  cenuşii, lucrate de Henrieta Bacalu sau Eleonora Albu. Deşi erau de lână, ea purta aceste pulovere vara şi iarna, deoarece răcea foarte uşor şi o fustă neagră întregea toată îmbrăcămintea. În picioare purta ghete, iar pe cap o dantelă sau un voal de lână, simplu, care o acoperea ca pe o călugăriţă. Gândea că, dacă ar purta îmbrăcăminte scumpă, ar trebui să lipsească pe unii dintre  săracii  ei,  cărora  le  dădea  ajutor.  „Ea  reluă  astfel, pentru poporul românesc, şirul marilor mucenice ale neamului, insuflând un ritm nou de jertfă şi de unitate de sine. Prin aceasta, doamna Elena Cuza înfăţişează, ca şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un început de eră în prefacerea conştiinţei poporului românesc”.

Multe persoane ajunseseră pensionarii Elenei Cuza. Din venitul de aproape 120 000 de lei pe care îl avea anual, păstra o  parte  pentru  ajutoare  şi  pentru  întreţinerea  sa,  restul  îi împărţea pentru copiii cu merite deosebite din Piatra Neamţ. Cu simplitatea în care trăise Doamna Ţării, se stinge din viaţă la 2 aprilie 1909, la aproape 84 de ani. Vagonul care purta rămăşiţele doamnei Elena se îndreptă spre Soleşti pentru a fi depus corpul neînsufleţit în mormântul în care fusese îngropată mama sa. Ea a rămas şi după moarte despărţită de cei care i-au fost dragi şi cărora le-a fost devotată.

Pentru omul Cuza posteritatea începea odată cu moartea sa, însă pentru domnitorul Cuza începea cu şapte ani mai devreme, odată cu detronarea sa. Ecoul faptelor sale s-a făcut simţit încă din timpul vieţii domnitorului. Oricum s-ar scrie istoria, Alexandru Ioan Cuza rămâne numele care depune mărturie pentru posteritate asupra epocii sale. Ruginoasa reprezintă un pios loc de pelerinaj, luminat de amintirea celui care a fost Alexandru Ioan Cuza, primul principe domnitor al României moderne, simbol viu al Unirii din 1859. Aceasta pentru că, aşa cum spunea M. Kogălniceanu, cu prilejul înhumării din 1873, „câtă vreme va avea ţara aceasta istorie, cea mai frumoasă pagină va rămâne aceea a lui Alexandru Ioan Cuza.”

Pentru conformitate, Ion N. Oprea