Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

PANAITE ZOSIN (1873- 1942). Despre boala lui Mihai Eminescu

Primit pentru publicare: 16 mart. 2017
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 16 mart. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

PANAITE ZOSIN (1873- 1942)

Despre boala lui Mihai Eminescu

  Panait Zosin (n. 1873 – d. 1942) a fost un medic recunoscut şi publicist român, reprezentant al mişcării ateiste din România.

   Panait Zosin s-a născut în anul 1873 în satul Gorbăneşti, judeţul Botoşani, fiind unul din cei zece copii a unei familii destul de avute. La vârsta de 9 ani a fost dat la şcoală la Botoşani. În anul 1887, când Eminescu locuia la Botoşani la sora sa Harieta, Panait Zosin era elev al liceului ,,A. T. Laurian” din Botoşani, liceu unde învăţa şi Nicolae Iorga. Nu a absolvit liceul „A. T. Laurian”, plecând la Bucureşti, unde face clasa a VII-a, la Liceul Matei Basarab. La liceul din Botoşani, Panait Zosin a luat cunoştinţă de mişcarea socialistă, motiv pentru care a fost exclus din învăţământ pe timp de un an, aşa cum spune în cartea sa ,,Calea unei vieţi”:,,Îndurerat de situaţia noastră, dar mai ales de situaţia mea, căci eram poate cel mai sărac dar şi cel mai bine notat la învăţătură din clasa mea, bunul director a socotit să ne povăţuiască, să ne arate rătăcirea, să ne întoarcă pe calea chibzuinţii şi a cuviinţii, accentuând mai ales asupra mea…Trudă zadarnică pe bietul om, iar pentru mine îndeosebi o şi mai afirmată îndârjire; vădit lucru că nu mai eram capabil de discernământ, ci numai de devotament, subjugat de patima muceniciei ce târziu de tot abia avea să se potolească, spre a-mi lăsa putinţa reculegerii”.

   Învăţând în Botoşani Panait Zosin s-a întâlnit, cu siguranţă, cu poetul Eminescu, când se plimba pe străzile oraşului sau se odihnea în parcul Belvedere, în perioada 1887- 1888, aşa cum şi Nicolae Iorga se întâlnea cu poetul pe străzile oraşului sau în parc.
   A absolvit facultatea de medicină şi a fost intern al Spitalului Brâncovenesc în perioada 1898- 1900 şi practicant în clinicile nervo-psihiatrice din Berlin şi Heidelberg.
   În anul 1900, Zosin îşi dă doctoratul cu lucrarea ,,Substratul patologic în pesimismul contemporan”, după care pleacă în armată, la marină. Din mai 1903 şi până în februarie 1904 este medicul ospiciului de alienaţi de la Mănăstirea Neamţ, unde face o serie de reforme şi îmbunătăţiri în tratamentul bolnavilor şi face cercetări în privinţa internării şi tratamentului lui Mihai Eminescu din perioada 1886- 1887.
   A fost profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi. Este autorul a numeroase lucrări de psihiatrie, balneologie, medicină socială (unele premiate de Academia Română). În anul 1897 a editat împreună cu Panait Muşoiu revista „Mişcarea socială”, în care au apărut şi traduceri din Friedrich Engels. A condus, împreună cu S. Moruzzi, revista „Îndrumarea” (1908 – 1909).
   Promotor al pozitivismului lui Auguste Comte s-a mutat la Iaşi unde, împreună cu Panait Muşoiu, a înfiinţat revista „Munca” în care cei doi au polemizat cu vechiul lor prieten Ioan Nădejde care a devenit social-democrat. Panait Zosin a tradus în limba română lucrarea L’Idéal de la jeunesse (Idealul tineretului) de Élisée Reclus şi a publicat în 1895 broşura Determinismul.
   Tot împreună cu Muşoiu, Panait Zosin a editat Revista Ideei în care, pe lângă traduceri din filozofii clasici greci şi din scrieri ale socialiştilor, a publicat şi lucrări ale unor anarhişti ca Mihail Bakunin şi Piotr Kropotkin sau anarhişti individualişti ca Max Stirner, Han Ryner şi Henry David Thoreau.
   Asupra concepţiei lui Zosin s-a exercitat şi influenţa lui Vasile Conta, iar în ultima parte a vieţii aceea a pozitivismului. El a relevat necesitatea liberei cugetări, a apropierii intelectualilor de mase, a emancipării spirituale a maselor, a luptei împotriva religiei şi a superstiţiilor. 
În anul 1920 a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Iaşi.
    Doctorul Panaite Zosin este cel care a scris un studiu intitulat ,,Nebunia lui Eminescu” în care vorbeşte despre boala lui Mihai Eminescu, bazându-se pe o serie de documente găsite la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ şi din  relatările unui gardian. Deşi, aceste documente erau puţine şi neconcludente, Zosin este cel care pune diagnosticul de alienat şi alcoolic lui Mihai Eminescu, ,,ştampilă” care i s-a lipit poetului şi care a fost folosită după aceea de toţi eminescologii, în explicarea bolii poetului. Deşi, Panaite Zosin nu descoperă în scrisorile lui Eminescu urmele nebuniei, el este sigur că acesta a fost alienat şi că corespondenţa lui cu Veronica Micle nu trebuia publicată:,,Iată pentru ce corespondenţa intimă dintre Eminescu şi Veronica Micle nu poate sluji- şi acesta-i unicul folos pentru care se poate scuza de-a se fi publicat- decât ca să ne arate că niciodată să nu mai facem una ca aceasta cu ceilalţi oameni iluştri de-ai noştri”. Acest studiu ,,Corespondenţa amoroasă dintre Mihail Eminescu şi Veronica Micle” apare în ziarul ieşean Opinia din 21 februarie 1912, după ce Octav Minar dă publicităţii scrisorile dintre cei doi poeţi.
Portret Eminescu din 1911 (autor necunoscut)
    În studiul său despre boala lui Eminescu, Panaite Zosin se bazează pe diagnosticul pus de medicii ieşeni Iuliano şi Bogdan, cei care îl trimit pe Eminescu la Ospiciul de la Neamţ şi ca urmare a unor reclamaţii, pe care le precizează Cornelia Emilian, în amintirile sale:,,Nu făcea alt rău decât, cum întâlnea vreo tânără, o apuca de turnură, iar când a stricat două felinare de la uliţă, autoritatea îndată l-a închis şi l-a trimis la Neamţu în casa de alienaţi”. În registrul de la ospiciu, Zosin găseşte diagnosticul de ,,Manie furibundă, diagnoză care este ştearsă şi pus alături Delirium tremens” şi spune că ,,această din urmă diagnoză indică clar natura agentului vătămător:alcoolul”. Or, se ştie că Eminescu bea foarte puţin, mai mult vinuri bune, niciodată băuturi tari, şi acest verdict este mai mult o justificare pentru ca poetul să poată fi internat în ospiciu. Panaite Zosin, nu l-a cunoscut personal pe Eminescu, nu ia cunoscut boala, decât din cele spuse de alţii, dar face acest studiu, parcă ar fi fost medicul său curant şi-l diagnostichează cu alienare şi alcoolism.
    Panaite Zosin se bazează în studiul său pe mărturia unui gardian, fără nume, care, după 17 ani îşi mai amintea el de Eminescu, afirmând că poetul se purta în mod inconştient, lucruri preluate şi de G. Călinescu în biografia lui Eminescu:,,În primele luni de iarnă fu agitat, având perioade de furie, cu lovituri de pereţi şi alte inconştienţe mai joase, pentru care motiv îi decretă cu diagnostic delirium tremens, suferinţă ce ştim că este o urmare a alcoolismului”.
    Una din sursele de documentare pentru Panaite Zosin, sunt scrisorile expediate de Harieta, sora poetului, Corneliei Emilian din Iaşi, în care aceasta, din auzite de la medicul botoşănean Isack şi din observarea bolnavului, face aprecieri medicale, cu diagnostice eronate şi aplică tratamente care i-au făcut rău poetului. Or, aceste informaţii nu ţin loc de diagnostice clare, puse de medici specialişti în domeniu şi care s-au dovedit a fi false. Un medic trebuie să se ghideze numai de părerea unor specialişti în domeniul respectiv şi să cerceteze tot ce se cunoaşte în domeniul respectiv.
    Cu documentarea precară arătată mai sus, medicul Panaite Zosin pune următoarea concluzie asupra bolii lui Eminescu:,,Starea lui de degenerescenţă nu l-ar fi putut scoate din mijlocul societăţii, dacă nu se alăturau alţi doi capitali factori morbizi: alcoolismul şi sifilisul. Dacă cumva Eminescu ar fi scăpat acestor din urmă două influenţe vitruitoare, poate şi astăzi s-ar afla printre noi, aşa distins şi bizar cum era”.  Această concluzie falsă a lui Panaite Zosin a rămas ca ceva de neclintit, preluat de toţi cercetătorii şi eminescologii, până în zilele noastre. Mihai Eminescu nu a avut sifilis şi nici nu era alcoolic, aşa cum au demonstrat medicii specialişti din zilele noastre.
    Medicul Panaite Zosin, nu-şi pune de loc întrebarea de ce Eminescu a fost internat la acest ospiciu, despre care Narcis Creţulescu spune:,,bolniţa nebunilor, a fost pururi mai rău îngrijită decât bolniţa bătrânilor. Îngrijirea mirenilor alienaţi este foarte ră şi ticăloasă. Ţinuţi în fiare şi butuci, cazurile nu se triau judicios” (Istoria Sf. Mănăstiri Neamţu- Secu VI, Academia R.S.R.). Ţinând cont că la Iaşi exista ospiciul de la Golia, cu medici specialişti şi condiţii mult mai bune de spitalizare, aproape de colegii şi prietenii săi de la Junimea, care puteau să-l viziteze şi să-l ajute moral şi material, ajungem la concluzia că s-a vrut  ca Eminescu să fie îndepărtat de Iaşi, să nu mai deranjeze pe nimeni şi, din păcate, nimeni dintre junimiştii din Iaşi nu i-au luat apărarea.
    Este păcat că un medic botoşănean ca Panaite Zosin, a putut da astfel de verdicte medicale celui mai mare poet român, fără să-l fi cunoscut pe Eminescu în anii de boală, bazându-se pe ce au spus şi scris alţii, pe scrisorile dintre Harieta şi Cornelia Emilian din Iaşi şi pe afirmaţiile unui gardian fără nume. În felul acesta, Panaite Zosin a adus un mare deserviciu memoriei Luceafărului poeziei româneşti.  

BIBLIOGRAFIE:
1.Nicolae Georgescu- Moartea antumă a lui Eminescu 1883-1889– Ed. Cartier, Bucureşti, 2002;
2.George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Ed. Junimea Iaşi, 1964

     



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5