Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

PASCAL, ILIE n. 3 dec. 1922, com. Mitoc, jud. Botoşani

 

PASCAL, ILIE

n.3 dec. 1922, com. Mitoc, jud. Botoşani

 

Învăţător, folclorist. A absolvit şcoala primară în comuna natală (1929-1934), gimnaziul la Liceul „Anastasie Başotă” din Pomârla (1935-1939), Şcoala Normală „Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni (1940-1944). A luat parte la luptele pentru eliberarea Ardealului, distingându-se în luptă – decoraţiile „Eliberarea de sub jugul fascist” şi „Crucea comemorativă a celui de al-Doilea Război Mondial”. A continuat pregătirea militară obţinând în 1953 gradul de locotenent. După revoluţie a activat la Asociaţia Veteranilor de război, ca preşedinte al Filialei Mitoc (1990-1999), apoi preşedinte al subfilialei din mun. Botoşani (din 2000), ajungând la gradul de colonel.

A funcţionat în învăţământ în com. Mitoc, activând şi ca director al Căminului cultural din localitate, distingându-se şi aici prin bogata activitate desfăşurată: organizator de formaţii artistice şi spectacole (obţinând premii la diverse concursuri), culegător de folclor. Pentru rezultatele sale de excepţie a fost cooptat, ca îndrumător artistic, în Comitetul de Cultură al Judeţului Dorohoi, apoi în Comitetul de Cultură al Raionului Săveni. Ca preşedinte al subfilialei Asociaţiei Veteranilor de Război din municipiul Botoşani şi membru în Comitetul Judeţean ANVR, a desfăşurat o activitate artistică deosebită înfiinţând la Cercul Militar Botoşani (Casa Armatei) un Ansamblu folcloric ostăşesc de cântece şi dansuri, prezent în multe spectacole festive. A colaborat cu ştiri, reportaje, articole culturale şi poezii la: Actualitatea botoşăneană, Clopotul, Cultul eroilor botoşăneni, Gazeta de Botoşani, Jurnalul de Botoşani, Monitorul de Botoşani, Vatra noastră românească, Veteranul de război, Viaţa Botoşanilor, Zori noi.

Membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România.

A primit Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945) și Emblema de Onoare a Armatei Române conferită de MapNI cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani (3 dec. 2012), avansat la gradul de colonel (r.).

OPERA: Obiceiuri legate de cele trei evenimente mari din viaţa omului: naşterea, căsătoria şi moartea (Iaşi: Tipogr. Conservatorului de muzică Iaşi, 3 părţi: 1987; 1988; 1989), Comuna Mitoc – pagini de monografie (Iaşi: Helios, 1999), La Podul de flori (Botoşani: Axa, 2001), Povestiri despre locuri şi oameni de la Prut (Botoşani: Axa, 2002), Legenda usturoiului (Botoşani: Axa, 2002), Monografia folclorică a zonei Mitoc, judeţul Botoşani (vol. 1. – Botoşani: Axa, 2004; vol. 2. – Botoşani: Axa, 2005; vol.3. – Botoşani: Axa, 2006; vol. 4. – Botoşani: Quadrat, 2007), Fericire-suferinţă-cruzime (Botoşani: Axa, 2006), Şendriceni – parfumul amintirilor (Botoşani: Axa, 2006), Mărgeluţe hazlii (Botoşani: Quadrat, 2007), Un crai fără coroană – Bulă (Botoşani: [s.n.], 2008), Jocuri şi jucării, cântece şi poezii pentru copii (Botoşani: Agata, 2008), Pilot pe nava vieţii (Botoşani: Quadrat, 2009), Cartea de dor a Prutului (Botoşani: Quadrat, 2012), Povestiri din rai şi din iad, de la  martori oculari (Botoşani: Agata, 2013), Clopoţei şi Hăi, Hăi (Botoşani: Agata, 2013), Satul meu, Mitoc (Botoşani: Agata, 2013), Dionisie Pădureț. Parfumul amintirilor. In memoriam (Botoșani: Agata, 2014), Măria sa, copilul (Botoşani: Agata, 2014), Dragostea nu are vârstă (Botoşani: Agata, 2014), Am trăit patru perioade istorice (Botoșani: Agata, 2015), Cartea cărților mele (Botoșani: Agata, 2015), Pasteluri (Botoșani: Agata, 2015), Viața și sănătatea omului (Botoșani: Agata, 2016), Nunta românească din străbuni (teatru; Botoșani: Agata, 2016), Pasteluri (Botoșani: Agata, 2016).

REFERINŢE:

IVAN,D. Gînduri despre cărţi. – Ed. a 2-a, rev. şi ad. – Botoşani: Quadrat, 2011; IVAN, D. Cu textele pe masă. – Botoșani: Quadrat, 2015; LUȚUC, P. Prefață la vol. Pasteluri / Ilie Pascal. – Botoșani: Agata, 2016; ISTRATE, I. Marcăm Stejarii: Ilie Pascal – 94. – Botoșani: Arena cărții, 2016.
*
SANDU,N. Dar sunt român, Viaţa Botoşanilor, nr. 68, 2002; CIUBOTARU,ŞT. Povestiri despre locuri şi oameni de la Prut, Viaţa, nr. 122, 2003; BEJENARU,I. Monografia folclorică a zonei Mitoc, vol. 2, Jurnalul de dimineaţă, 29 apr. 2005; UNGUREANU,P. Monografia folclorică a zonei Mitoc, judeţul Botoşani, (vol. III), Viaţa Botoşanilor, nr. 306, 2006; UNGUREANU,P. O viaţă exemplară, Luceafărul (Botoşani), nr. 12, 2011; BURAC,GH. Ilie Pascal, „Cartea de dor a Prutului” sau întoarcerea la sine, Luceafărul (Botoşani), nr. 12, 2012; LUȚUC, P. Pastelurile lui Ilie Pascal, un vis despre natură, Luceafărul.net, 12 nov. 2015; ISTRATE, I. Ilie Pascal: Nunta românească din  străbuni – teatru în 14 tablouri, Luceafărul.net, 13 nov. 2016; OPREA, I. N. Ilie Pascal, iată și bătrânii sunt fruntea!, Luceafărul.net, 14 nov. 2016; MAICA, V. Viața și sănătatea omului, Luceafărul.net, 30 nov. 2016.



1 comentariu la acestă însemnare

  1. bebi mihao spune:

    …chapeux…!!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5