POEM DE MARIN IFRIM. Ca o buruiană numai bună pentru un ceai cald
POEM DE MARIN IFRIM
Ca o buruiană numai bună pentru un ceai cald
Unde aș putea fi când nu voi mai fi decât nicăieri. Nu-mi vine să cred
Că nu știu. Sunt mai nesigur decât groparii care habar nu au că
Din când în când sapă cerul, îngroapă îngeri. Lumea nu e doar lume.
Lumea merită trăită, cu bune și cu rele, e singura în care exiști.
Lumea mea e completă, extraterestră. Din ea o să plec. Și nu mai
Există nimic altceva. Nici măcar glume faraonice. O să respir în
Plămânii altcuiva, ca un ceas cu pretenții de șef al timpului. O să mă
Uit nicăieri. Mort de-a binelea. Dacă o exista și așa ceva. Căci eu
Nu am pierdut nicio viață. Nu mi-a murit nimeni. Cimitirul din
Suflet e doar o metaforă. Trăiesc în locul celor iubiți și după ce nu mai
Sunt. Mi-au dat timp de la ei, ca să fiu pe aici și când nu voi mai fi
Nicăieri. Și peste tot. Ca o buruiană numai bună pentru un ceai cald.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
A fi buruiană de leac poetic este a crește de capul tău, sub cerul tău, oriunde vrei, fără a fi dădăcit, strâmtorat într-un ghiveci și mângâiat de stâpâna- stâpânul și musafirii casei. E a fi liber și la locul tău. Iar dacă un cititor, fie acesta și un pretins șef al timpului, un ceas învârtit să arate ora exactă a stăpânirii, se va apleca spre floarea de vers, poate se va vndeca de neczuri și va zice: Există lecuire prin cuvinte, chiar dacă planta, ce le înflorește, vine de unde nu știe, dar crede a fi extra- terestră, fiind ambele totodată și de-aii, de-acum și de-acolo, din loc fără timp, „CA O BURUIANĂ NUMAI BUNĂ DE UN CEAI CALD”.