POEM DE MARIN IFRIM

Poem pentru patria lor, de ziua mea națională

Ei nu sunt ca noi. Ei sunt mereu dincolo, în partea strâmbă a vieții. Nu au
Nume, doar funcții în funcție de ei înșiși. Lumea e a lor, luată din mersul
Istoriei, odată pentru totdeauna. Inclusiv pe calea ferată a revoluțiilor
Menstruate. Ei nu sunt ca noi. Au vecernicii în spate, sunt cocoșați de timp
Put peste tot, inclusiv în plăcile dentare ale unor retorici electorale. Ei
Au tot ce lipsește celorlalți, un fel de nimicuri transparente, milenii ratate.
Din tată în fiu, născuți cinici precum ora exactă, fatală, iminentă.
Ei nu sunt decât ei, niște nimicuri disprețuite, cerșetori regali, jeguri
Asamblate în primii șapte ani de acasă, în case și caste, în latrine
Mozartiene, cu bulucuri de vată în nas, în gât, sub limba paternă și-n dos.
Când se plictisesc, ele, aceste hahalere putrede, mai pun de o revoluție,
Își schimbă cașul și sângele de pe boturi, penele din nas, vopselurile
Din magaziile cu decoruri și recuzite de partid. Porcării electorale.
Vin alegerile, e ca și cum ar veni moartea. Sictir de colo până dincolo.