Poem de Marin IFRIM

Tac și citesc ce văd, ce aud, ce scriu, ce urmează să tac

             Se dedică ”Mutului” plăsmuit de Ion Gheorghe

Tac. Toți îmi spun să tac. Tac în ochi, tac în urechi, tac în scris
Tac în toată limba mea mută. Tac și când țip în mine însumi.
Vine din nou tăcerea peste cuvinte și carne, peste creieri ninși.
Cine nu tace va fi obligat să vorbească. O luăm de la capăt.
O să latre numai câinii, o să miaune numai pisicile, o să ciripească
Tot poporul. Mă uit la tăcere de milenii întregi, mereu e slută
Și plină de flatulații traduse cu nasul mulțimii. Închid ochii și
Nările, văd istorie peste tot unde pute a om din ce în ce mai
Profund stricat. Până și prin ghețarii lumii, cei cu apă dulce, miroase
A nămol de junglă optimistă. Tăcere constipată, precum vântul pe
Timp de caniculă. Tac și când mi se dă cuvântul. De parcă cineva
Ar avea bunăvoința să mi-l dea. Am intrat în noaptea zgomotelor.
În lumina chioară a tăcerii. Mă uit și tac. Ascult și tac. Pipăi tăcerea,
Are scobitori de porc țepos cu otravă în vârf. Tac și citesc ce văd,
Ce aud, ce scriu, ce urmează să tac încă o dată și încă o viață tăcută.