POEM DE MARIN IFRIM

 
Viața cuvintelor

Ce sunt cititorii mei dacă nu câțiva miliardari ai cuvintelor? Îmi iubesc
Cititorii fără să storc rime electorale. Poemele mele iubesc și micii
Mei dușmani, mărunțișurile dintre orgolii. Așa vor versurile mele, să
Iubesc toate căile unde se duc literele, toți ochii de cititori inclusiv în stele.
Plăcerea dintre cuvinte, e ca vidul dintre stele, nefiind prea vid, ci doar
Lipsit de căutare. Vin cuvintele pe umerii mei, în palmele mele se așează
Precum porumbelul lui Noe. Și-mi vine să strig, în loc de pământ: Cuvinte!
Îmi citesc cititorii. Și ei scriu și le citesc gândurile scrise direct în ceea
Ce scriu. Vorba poetului Ion Caraion: ”am fost înlocuit”. Așa, ca Petre
Stoica, printr-un ”potop de simpatii”. Aș scrie o mică odă a cuvântului
Inclusiv în limbile maimuțelor, pentru toate junglele, pentru toți copacii
Și toate apele. Aș scrie ca și cum aș visa realitatea. Cu toate durerile ei.
Sunt aici ca să scriu. Scriu ca să fiu aici. Și citesc ce gândesc cititorii mei
În timp ce eu scriu. Altfel mi-ar fi rușine de ei. Ăsta să fie păcatul meu.
Iubirea de scris. Lecție neterminată nici măcar de genii. Viața cuvintelor!