POEM  DE  MARIN  IFRIM

Viitorul se întoarce acasă, țara e ocupată de rudele maimuțelor

La cât se ridică gaura la buget? Am trăit s-o aud și pe-asta. Gaura se ridică.
În fruntea tribului sunt unii cu gaură în frunte, direct în buricul creierului.
Așa se întâmplă de milenii, când cineva pune mâna pe măciucă și face găuri.
Ei vorbesc în limba Sfântului Asfalt, cel mai modern drum spre lumea de Apoi
A mulțimii. Găurile lor umflă portofelele neamurilor lor. Țara e ocupată
De rudele maimuțelor. De inventatorii găurilor. De parcă și Eva s-a
Dezasfaltat din cauza lor, i s-a luat totul și i s-a dat o gaură cu laserul.
Adio, nu mai pică frunze. Viitorul se întoarce acasă, în peșteri, în găuri pline
Cu vietăți de tot felul, care pe care plus natura. Ca să-ți vezi mersul pe jos,
Nu trebuie să privești la ceruri, nici sub valuri. E destul să te uiți în vârful
Bocancilor de pe gâtul acestor locuri sufocate de noile gorile academizate
Între copaci cu rădăcina în sus. Ne-au făcut încă o dată. Ale noastre maimuțe.
Toate sunt gradate. Au umeri sub locul creierului. Triplă comandă. Chestie
De specie. Între gibon și cercopitec, între președinte de trib și trib de
Președinte. E mai rău ca la anul care vine. Gheață la mal. Carnea de maimuță
A învins creierul de matematician. Unde se adună două primate,
Viitorul e deja fecundat. Unde se ascund doi matematicieni de partid
Ne piere rasa. Unu și cu unu încă fac doar o maimuță. O socoteală. Ăștia
Nu ne mint doar cu vorbele. Ne pun cifre între cuvinte. Mai au puțin și vor
Da legi de creștere a penisului pensionarului anonim. Tot de gaură e vorba.