Poem de Marin IFRIM

.

Voi nu sunteți în timpul nostru legal

Scriu.Așa am fost obligat din clasa întâi. Scriu. Nu scriu note informative. De/
Scriu ceea ce nu se vede în morga cuvintelor. Și cuvintele mor, devin cadavre
Put când sunt puse în guri de barzi naționali sau în gușe de tribuni. Scriu ca și
Cum mi-aș rupe ființa în două. Nu sunt de acord cu unii și cu alții. Și nici cu
Ceea ce scriu. Doar scriu. Oarecum pe teme. Am litere urât mirositoare în cuvinte
Nu vreau să arăt vârful degetului care scrie. Respiră pe trăgaci. Scriu. E ca și cum
Aș vorbi. Știu ce trebuie să spun. Vine televizorul, vin ziarele și îmi astupă
Spusele. Nu sunt firi rele câte Românii, e loc pentru toate dezmățurile. Nu pot da
Nume. Se supără numele din firea lucrurilor. Și generalii dintre pițipoancele blindate
Ale patriei, chestiunea aia în formă de hartă umblătoare. Un fel de patrie între
Picioarele nevestelor descrăcănate deja vu.  Lor le zicem aici, măi băieți,
Lăsați patria să respire. Voi nu sunteți în timpul nostru legal. Nu ne jucăm cu zilele.
Locul vostru e nicăieri. Ce bine ar fi să vă duceți de unde ați venit, în bacteriile
Dintodeauna, în virușii vidului calificat. Locul vostru nu e aici, printre oameni
Simpli și limpezi. Într-o bună zi, duhuri rele, cineva vă va pune înapoi, în sticla
Cu urină, în locul din care, din când în când scoateți dopul lămpii lui Aladin.
Înapoi în sticlă, fumuri negre și toxice, înapoi în locul care nu duce nicăieri.