POEME ÎN LUMINĂ ŞI CULOARE(15)
PORTRET DE ARTIST – VASILE PINTEA

 1931 – S-a născut la 20 iunie în comuna Hodoşa – Sărmaş, Harghita.
1953 – Debutează în activitatea expoziţională: Expoziţia “Ştefan cel Mare”- Muzeul Republicii.
1957 – Absolvă Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu” Bucureşti (secţia de pictură monumentală) sub îndrumarea profesorilor Rudolf Scweizer Cumpănă, George Baron de Lövendal, George Labin, Ştefan Constantinescu, Gheorghe Popescu şi devine bursier al Uniunii Artiştilor Plastici.
1961 – Devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Are numeroase expoziţii personale şi colective în ţară şi străinătate.
1967 – Se stabileşte la Paris unde ia contact cu casa de editură ,,Lacourière-Frélaut”.

 Participă la numeroase expoziţii internaţionale cu grupul de la Paris, revenind periodic în ţară unde îşi continuă activitatea profesională.

 EXPOZIŢII PERSONALE ŞI DE GRUP, 1969-2009: 
 Italia (Vicenza, Roma, Como, Bari, Napoli, Macerata, Perugia, Ancona, Modena), Germania (Ludwigshafen am Rheim, Mannheim, Limburgerhof, Heidelberg, Berlin, Bochum, Köln, Regensburg, Düsseldorf, Dortmund, Bonn, Freinsheim), Austria (Viena), Rusia (Moscova), Polonia (Varşovia, Cracovia, Katowice), Olanda (Vlaardingen), Ungaria (Budapesta, Seghedin), Venezuela (Caracas), Bulgaria (Sofia), Serbia (Belgrad, Novisad), Coreea de Nord (Phenian), Chile (Santiago de Chile), Uruguay (Montevideo), Maroc (Rabat), S.U.A. (Lehigh County – Pennsylvania, Gallery Betleem, Portland), Peru (Lima), Suedia, Norvegia (Oslo), Japonia (Tokyo, Hiroshima, Nagasaki, Nagoya, Osaka, Kyoto), Spania (Barcelona), Franţa (Paris, Nisa, Grenoble, Avignon, Mantes la Jolie), Elveţia (Basel), Slovenia (Liubliana), Grecia  (Atena), România (Arad, Timişoara, Brăila, Târgu-Jiu, Lugoj, Bucureşti)

  ILUSTRAŢII DE CARTE:
1966 -,,Timpul împlinirilor”, Casa regională a creaţiei populare.
1968 -,,Ce-am în inimă şi-n gând” , Ion Iliescu, Ilie Birău.
1972 -,,Luceafărul” de Mihai Eminescu, ediţie bibliofilă, traducător Franyo Zoltan, Editura Facla.
1981 -,,Ciulinii Bărăganului”, ,,Les Chardons du Bărăgan” de Panait Istrati, ediţie franceză editată la Lacourière-Frélaut şi Fequet Baudier. Editor – Societatea Bibliofilă a medicilor şi farmaciştilor din Paris. 1998 -,,Poezii” de Constanţa Marcu, Editura Eurostampa – Timişoara.
2000 -,,Bătălia pentru viitor”, de Adrian Năstase, Editura New Open Media – Bucureşti.

 ,,Ardelean prin naştere, bănăţean prin adopţie, european prin anvergura operei sale, Vasile Pintea este de mult considerat un artist plastic ancorat în arta contemporană lui.
Când, tânăr fiind, a ales gravura, deşi fusese pregătit în Institutul de arte plastice ,,Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, pentru artă monumentală, a dat dovadă de curaj şi intuiţie a artei momentului.
A intuit, de asemenea, că structura sa interioară este construită nativ pentru lucrurile care presupun răbdare, minuţie şi rigoare.
Când afli cum a pătruns în atelierul Lacouriere-Frelaut, îţi dai seama că întâmplarea nu a jucat decât un rol secundar. Că nimic din ceea ce urma să cunoască arta românească contemporană, pe plan european, prin Vasile Pintea, nu s-ar fi desfăşurat dacă personalitatea sa nu ar fi corespuns cerinţelor şi exigenţelor pariziene ale momentului.” Dr. Maria Bălăceanu
Director – Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

 ,,Prezentând publicului bucureştean seria de gravuri originale cu care Vasile Pintea a ilustrat “Ciulinii Bărăganului”, Muzeul Literaturii Române a săvârşit un act cu multiple semnificaţii.

Este vorba, în primul rând, despre o ceremonioasă rememorare, dar, în acelaşi timp, este vorba despre demonstrarea faptului că opera lui Panait Istrati trăieşte afectiv în inimile oamenilor, că are admiratori capabili de sacrificii pentru a o cinsti, că este un viu izvor de inspiraţie pentru artiştii plastici.

Gravurile lui Vasile Pintea nu sunt – nici nu puteau fi în cazul unui artist autentic – simple ilustrări ale textului istratian. După atente şi repetate lecturi, artistul a lăsat să se decanteze impresiile, căutând apoi echivalenţe grafice pentru propriile sale trăiri în faţa dramelor din “Ciulinii”.
Cu alte cuvinte, gravurile în discuţie sunt – la modul simultan – o descifrare de text, un comentariu şi o confesiune, o recreere. Desenator remarcabil, cu o impresionantă ştiinţă şi sensibilitate a ductului grafic, Pintea foloseşte în mod frecvent asocierile şi suprapunerile de planuri narative, efectele contrapunctice ale compoziţiilor sale fiind servite cu o gamă largă de mijloace tehnice.

Linia vibrantă, când incisivă, când savant şovăitoare, construieşte imagini de pregnantă evocare, cu o particulară aură poetică de esenţă lirică. Convertit în arta grafică, romanul “Ciulinii Bărăganului” descoperă valenţe noi de emotivitate.”  Vasile Drăguţ

 ,,Vasile Pintea izbuteşte să echilibreze, într-un mod care mi se pare exemplar ca forţă de autocontrol, tradiţia vie, fecundă, cu o modernitate discretă şi astfel oarecum atemporală. La fel de echilibrat poate fi socotit şi rafinamentul său tehnic. Asimilându-şi în adâncime, fără servituţi penibile, freamătul şi misterul suprarealismului – în sensul inedit – prin genialul Paul Klee, care este poate ctitorul sensibilităţii plastice moderne, aşa cum fusese Cézane cu jumătate de secol înainte pentru epoca anterioară.

Posedând un excelent simţ precis, uneori prea precis poate, al “punerii în pagină” bine articulată, depăşind astfel toate vestigiile unui impresionism prea senzorial, prea epidermic, Vasile Pintea explorează cu modestie, dar şi cu perspicacitate arhaicul, şi anumite substraturi ale folclorului nostru, dar şi ale celui extrem-oriental (revelatoarea lecţie a lui Brâncuşi).

Astfel el păstrează, pe linia unui dozaj intuitiv, elementul straniu, uneori chiar fantastic, în aceeaşi măsură, al realităţii, mişcându-se astăzi cu predilecţie în ceea ce marele psihiatru şi filozof Jung numeşte “subconştientul colectiv” cu bogatele şi revelatoarele sale “arhetipuri”, atât de caracteristice. Şi, ceea ce este însă mai preţios, uneori sensibilitatea sa aproape feminină ajunge la muzicalităţi tot mai discrete, de o armonie tot mai savantă, în care densitatea plastică se împacă, fuzionează, cu diafanul oniric.” Nicolae Argintescu Amza

 ,,Siguranţa ductului e magistrală, fineţea valorilor de tonuri acromatice se îmbină cu decizia coloriajului, în tonuri cromatice supraadăugate, care concură la construcţia compoziţiei fără să nege sintaxa limbajului atonal predilect folosit, de efect pur acromatic în cadrul cromatismului aparent.

Gravurile lui Pintea dobândesc, datorită unor perceptibile zboruri în albul paginii, de mare imaginativ, şi evoluţiilor în spaţiul vast deschis dinlăuntrul spaţiului real, virtualităţile visării. Catifelarea suprafeţelor şi matitatea generoasă a ancrasărilor voite traduc un registru de afecte proprii acestui mare narator şi liric, care, recurgând până azi la simbolica scumpă artei noastre tradiţionale, dar perfect adecvate modernităţii mijloacelor preferate azi de artist, nu pregetă să se revizuiască brusc şi să spună, fără pseudonime, lucrurilor pe nume.

Este o mare verificare pentru un poet al gravurii să treacă de la ilustrarea propriei sale literaturi nescrise, adică unor conţinuturi semantice de invenţie proprie, la adecvarea limbajului grafic personal, unor exigenţe de conţinut ale textului, devenit “clasic”, semnat de Panait Istrati, scriitor pătruns în literatura universală tocmai prin corectitudinea oglindirii realităţii, trăite fără mască.

Pe drept cuvânt un critic ca Heike Marx scria în “Rheinpfalz”că operele lui Pintea demonstrează triplu: o estetică proprie, o perfecţie tehnică mirabilă şi o extragere din diverse izvoare a gustului său pentru conţinuturile spirituale pline de seva fanteziei creatoare.

Iar Gerardo Cossio, în publicaţia “Vernice di Veneţia”, putea vorbi de diafana şi delicata sonoritate a operelor (”Venti acquatinte di Pintea”) acestui artist cu simţul arheologiei antice şi cu nostalgia unei eternităţi regăsite ca despre nişte opere ingenioase prin alăturarea unei mari muzicalităţi la consistenţa tactilă a formelor, forjate fără altă preocupare, decît aceea de a da un nou tip de ornamentică de extracţie modernă, capabilă de o mare expresivitate, limbajelor grafice tradiţionale, mereu desăvârşite.

Orice artist adevărat dă o luptă cu materialul în care îşi obiectivează ideile şi sentimentele: materialul operei. Mânat de dorinţa cât mai perfectei traduceri al lăuntrului său stufos, orice artist e nemulţumit până în cele din urmă de rezultatele obţinute. Procesul autoexprimării e dur, anevoios şi înşelător. Când socoteşti că te-ai captat din zbor şi exulţi, bagi seamă că de fapt n-ai izbutit decât să-ţi frângi un elan şi sa-l tunzi de toate traiectoriile posibile zborului în viitor, ca şi de toate ecourile lui virtuale ori actuale, din conştiinţă.

Dacă ar fi să-i căutăm locul în şirul acestor talente, artistul transilvănean, ajuns la maturitatea vocaţiei sale, ar fi plasat, în geografia spirituală a României de azi, între cei mai de seamă slujitori ai unor idealuri de frumuseţe, endemice pe aceste meleaguri, locuite de un popor născut artist. Şi totuşi arta lui e un exemplu de modernitate bine înţeleasă, cu rădăcini adânci în limbajul accesibil unor colectivităţi largi, de aceeaşi bază culturală”.  Ion Frunzetti

 Impresionante lucrări realizate de artiştii plastici ce vor face obiectul prezentei rubrici vor înnobila volumul de colecţie pe care ASOCIAŢIA CULTURALĂ ,,REGAL D`ART” îl va edita sub titlul ,,RECURS LA ÎNŢELEPCIUNE. MANUAL DESPRE UMANIZAREA PUSTIULUI” (maxime, cugetări, aforisme, citate celebre).

  Material realizat de ASOCIAŢIA CULTURALĂ ,,REGAL D`ART”