Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Poezia suferinţei – sfântă cuminecătură

Primit pentru publicare: 9 aug. 2017
Autor: Paula ROMANESCU
Publicat: 11 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

  

 

 Poezia suferinţei – sfântă cuminecătură

 

       Tot mai aproape cuvântul poeţilor de ruga creştină!

       În sfânta zi de duminică – 26 martie a.c., la altarul Bisericii Sfânta Maria „Miron Patriarhul” din capitală, locaş de închinăciune ctitorit de Regina Maria, a avut loc în finalul ceremoniei religioase un  recitalul de poezie „încătuşată” creată de martirii neamului trecuţi (uitaţi!) prin temniţele comuniste care împânziseră ţara după Cel de al Doilea Război Mondial. Selecţia poemelor s-a făcut din antologia bilingvă româno-franceză Unde sunt cei care nu mai sunt? / Où sont-ils ceux qui n’existent plus? – trad. Paula Romanescu (Ed. Betta, 2012). Pentru această adevărată rugă de credinţă în izbânda Adevărului şi a Dreptăţii, în care s-a preschimbat recitalul nostru, ne-am bucurat de Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

         Emoţionantă a fost mai cu seamă slujba de prohodire „a celor care nu mai sunt” decât în sufletul celor trăitori în prezent, slujbă pentru care soborul de preoţi – în număr de cinci – şi, deopotrivă, grupul de cântăreţi cu voci de cristal pur din strană, au făcut să le simţim vie prezenţa celor mutaţi în umbră.

       Marele şi apropiatul prieten al scriitorilor, Preotul Gheorghe Neagoe, a fost şi de data aceasta înconjurat de un mare număr de slujitori ai scrisului veniţi ca de obicei să participe la slujba religioasă şi să-şi adape spiritul în cuvântul sfânt.

       După frumoasa şi plina de înţelesuri predică ţinută de Părintele Gheorghe Neagoe, deopotrivă un mare prieten al scriitorilor şi un slujitor de excepţie al Bisericii Ortodoxe, despre viaţa şi, respectiv, opera Scara (o, scările cele treizeci de le-am urca fiecare dintre noi cu conştiinţa că doar prin strădanie necurmată dai vieţii sens!) a Sfântului Ioan Scăraru din Filocalia vol. IX, trad. de Prof. dr. Dumitru Stăniloae, a urmat o neasemuită ceremonie a sfintei prohodiri a celor care nu mai sunt.

       A fost pomenit mai întâi Patriarhul Iustinian Marina de la a cărui trecere la viaţa veşnică s-au împlinit 40 de ani, s-a continuat cu Mitropoliţii Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, un mare număr de: Ierarhi Arhimandriţi –  Sofian Bughiu, Adrian Făgeţeanu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase; Ieromonahi – Arsenie Boca, Daniel Sandu Tudor;  Preoti – Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Prof. Dr. Constantin Galeriu, Ilie Lăcătuş, Gheorghe Calciu, Ilie Imbrescu, Simion Pivniceru, Ioan Sofican, Zorica Laţcu (Maica Teodosia), poeţi –  Radu Gyr, Ion Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ion Omescu, Constantin-Aurel Dragodan, Ion Mărăcineanu, Vasile Militaru, intelectuali, diplomaţi, ofiţeri superiori, economişti – Mircea Vulcănescu, profesori – Petre Strihan, Teofil Lianu, Ilie Mocanu; elevi, studenţi – Gheorghe Ardeleanu, Sergiu Aurel Mandinescu, Constantin Oprişan, Valeriu Gafencu, Ioan Victor Pica, filosofi – Petre Ţuţea, Constantin Noica, pictori – Dragoş Morărescu, oameni politici – Gheorghe Brătianu, medici – Vasile Voiculescu, Ionel Zeană, ţărani şi intelectuali din Rezitenţa anticomunistă – Elisabeta Rizea, Ion Gavrilă Ogoranu, Toma, Ion, Petre Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu şi tot neamul românesc cel martirizat întru credinţă creştină.

       Colacul de grâu, coliva, vinul şi ştergarul (binecuvântaţi fie cei care au contribuit prin daniile lor la aducerea acestor ofrande!) au fost oferite fiecărui participant de-a dreptul copleşit de emoţia prohodirii, astfel ca în final, crezul martirilor să ajungă întreg şi curat în sufletul nostru  precum lumina din Sfânta Zi de Înviere:

„Într-o zi se va vorbi de noi / La fel de simplu ca despre stejari. / Oamenii vor fi spălaţi de noroi, / Iar copiii de-acum – oameni mari. // Bătrânii vor spune scurmând amintiri : /- Erau tineri şi din răni sângerau. / Mâinile nevestelor, subţiri, / Cu fâşii de cămăşi îi legau. // Nimeni nu va plânge pe gropile noastre, / Cum nu plângi iarba mieilor din lunci / Sau infinitul zărilor albastre / Că prea vom fi ai tuturor atunci. // Într-o zi se va vorbi despre noi / La fel de simplu ca despre izvoare, / Şi oamenii, cu pumnii amândoi, / Vor bea, din apa care-am fost, răcoare.” (A. Ciurunga)

     Se cuvine să-i repunem pe martirii neamului, acei vinovaţi fără vină, în afară de aceea de a-şi fi iubit cu supra de măsură neamul şi credinţa strămoşească , între icoanele de cea mai pură alcătuire omenească.

    Închisorile de la Aiud, Piteşti,Jilava, Gherla, Caransebeş, Botoşani, Canalul, Văcăreşti, Uranus, Nistrul, Galaţi, Alba Iulia, Timişoara, sunt tot atâtea Golgote ale martirilor răstigniţi pentru marea lor iubire de neam, de bezmeticia unui regim de cruntă, bestială teroare neagră înveşmântată în roşul comunismului venit peste ţara noastră dinspre Răsărit ca o Siberie a urii.

     Dacă iertarea este măsură de credinţă creştină, uitarea a cele ce s-au întâmplat atunci nu are cum să se înstăpânească peste noi iar ce  vor veni în urma noastră trebuie să ştie.

      Altfel ne vom întreba în zadar : „Unde sunt cei care nu mai sunt?”.

 

       Credeam că doar anume pentru comemorarea istoricului literar Ion Rotaru, autorul vastei lucrări „O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, de la a cărui moarte s-au împlinit 10 ani în decembrie 2016, lumea scriitoricească din capitală venise în urmă cu o lună, dar şi mai marele număr de participanţi la slujba de fiecare duminică de la amintitul locaş de închinăciune este dovada certă că aici se întâmplă cu adevărat un lucru cu totul deosebit: îmbinarea Cuvântului sfânt cu acela al creatorilor de cuvânt de toate vârstele. Pe lângă enoriaşii care aparţin de Biserica din Parcul „Regina Maria” din capitală, vin aici frecvent de la o vreme poeţi, istorici, scriitori,  critici literari, editori, artişti, preocupaţi cu toţii de sfânta slujbă, reîmprospătându-şi sufletul şi mintea cu lumina credinţei prea îndelung ignorată poate într-un timp al derutei şi înstrăinării de căile luminii.

      Este ceea ce a reuşit perfect să împlinească densul recital de poezie, creştină în covârşitoare proporţie, din florilegiul liric de o unicitate de solitar în întreaga poezie a lumii. Da: a lumii! Pentru că nu mai există în nici o limbă a pământului cu oameni un fenomen literar de asemenea profunzime, generat de o inegalabilă suferinţă îndurată de un popor întreg martirizat de nişte fiare ideologice cu pretenţie de eliberatori care-şi spuneau în mod fraudulos oameni.

      Cele două cânturi lirice interpretate în final de soprana Irina Gîju, au făcut să se unească într-o suflare glasurile tuturor celor prezenţi în ziua aceea la ceremonie.

      Avem convingerea că între lumea spirituală şi cea raţională se deschid noi şi luminate căi de dialog.

             Recitalul „Unde sunt cei care nu mai sunt?” a constituit o răsfrângere a Luminii din Cuvânt (căci aşa poate fi numită îmbinarea Cuvântului Sfânt cu verbul poetic al celor care prin creaţia lor au adus şi aduc laudă Creatorului a Toate câte sunt cu viaţă însemnate).

       Ceea ce se împlineşte la Biserica Sfânta Maria „Miron Patriarhul”, face parte din salba de acţiuni prin care Biserica Ortodoxă se implică în luminarea neamului românesc, în apropierea omului de lumina cea adevărată prin care sufletul îşi află sfântă cuminecătură din Cuvântul-Adevăr-Lumină, Poezie-Rugă.

       Laudă slujitorilor Cuvântului-Adevăr-Lumină!     

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5