POEZIE DE IONUT MIORCĂNEANU

.

.

.

 
CONTEMPLAȚIE

Săraci noi suntem în iubire
Dar învățăm ca să iubim
Sa râdem toţi, să fim privire
Şi în sărut să ostenim.
Eu sper, visez şi te aştept
În raza unui răsărit
Să-ţi simt fiinţa ta în piept
Să ne topim în infinit.

Vom şti să dăinuim în doi
Să bem o lacrimă din suflet
Ce-am plăsmuit-o din noroi,
Din gheare reci de lup şi urlet
Când eu abia-nvăţam să cuget.
Eu port în trupu-mi veşnicia
Neplămădită încă bine
Tu eşti un vis, eşti fericirea
Ce-aştepţi s-o muşti doar tu cu mine.

Vom fi un cer, o stea în noapte
Sau zidul gros de mănăstire
Ce ştie drumul peste moarte
Curgând prin dorul de iubire.
Vom face fluturii să zboare
În marea noastra libertate
Să crească-ncet bucăţi din soare
În paşii noştri de departe
Când rătăcim cuvinte-n şoapte…

Am invăţat să adormin
Mereu în aripă de înger
Să fim în Univers străini,
Ascunşi în scamele din fulger.
Eu sper, visez şi te aştept
Tu vii de mii de ani spre mine
E început, ori e final?
De fapt, nici timpul nu contează
Doar setea noastră de-absolut
Ne-ntoarce iar, aşa, banal
În tot ce-am fost, în tot ce-i lut!