Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Poezie şi culoare în creaţia artistică a Victoriei Fătu Nalaţiu

Primit pentru publicare: 10 oct. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 11 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Poezie şi culoare în creaţia artistică a Victoriei Fătu Nalaţiu

 

         Înainte de a fi o artistă a culorii, Victoria Fătu Nalaţiu şi-a pus în valoare puterea de creaţie în domeniul poeziei. O poezie modernă, inteligentă, meditativă,  cu rezonanţe filozofice şi puternice reflecţii existenţiale. Cele opt volume de versuri şi alte trei de proză scurtă, dar şi o piesă de teatru, publicate în ultima vreme, sunt o dovadă că avem de-a face cu un scriitor complex, a cărui maturitate estetică  evoluează lucid, având un regim compoziţional autentic.

        Volumul de poezii pe care îl am în atenţie se intitulează ,,Vedeniile călătorilor’’, apărut la Editura ,,Nosa Nostra’’, într-o grafică de excepţie, purtând  şi haina culorilor, fiind însoţit de câteva tablouri ale  autoarei, care fac parte din ciclul ,,Semne spirituale’’ (Răstignire, Potir, Slujba de Înviere, Viziuni, Carte şi parastas), semn al pasiunii sale pentru arta picturii despre care spune : ,,Dorinţa chemărilor/ mă trimite/ într-o lume sălbatică a culorilor’’. Această carte cuprinde poezia picturii sau pictura poeziei, în care autoarea devine un profet al neliniştii de a fi. Prin poezia ,,Un gând pentru cititor’’, aşezată la începutul  volumului, Victoria Fătu Nalaţiu ne dezvăluie conceptul său despre cultură şi artă, despre frumos, căruia îi dă valoare şi sens : ..Bibliotecile adâncesc fântânile în salba curcubeului./Privind curcubeul, m-am împrietenit cu frumosul / cu dorul nebunatic al frumuseţilor răpitoare,/ care mă opresc mereu din însămânţarea luminii/ şi-mi scaldă ochii şi mâinile în culorile macilor’’

         În general, scrie o poezie în stil modern, cu versuri inegale ca mărime, cu fraze lungi, în care verbul dă vigoare mesajului. Nu lipseşte însă, nici versul clasic, cu rimă aproape perfectă, cu muzicalitate, uneori, cu nuanţe folclorice şi cu o aleasă încărcătură de sensibilitate, pornită din meandrele sufletului său : ,,Pe aripa somnului,/ pravilele dorului/ se deschideau mereu/ în numele meu./ Aleea îl ascundea,/ Copacul îl ocrotea/ Cu dor mă fericea/ numele-mi striga’’ (Din pravilele dorului ).

       Titlul volumului este o metaforă cu valenţe simbolice care ne trimite cu gândul la drumul existenţial al omului de artă, văzut ca un călător în timp şi spaţiu. Construcţia versurilor este savantă şi bogată în metafore, care dau culoare şi farmec poeziei. Rostul poetului este bine conturat în sintagma : ,,Poetul şlefuieşte din greu cristalele lumii’’ : Poetul, când miroase a dragoste, /Trăieşte în grădinile imaginaţiei,/ înflorind prin măreţia divină,/ Atunci devine mlădios, mănos şi tandru/ şi aşterne misteru-n lumină. ( Poetul ) . În poezia ,,Risipitorii’’, el apare într-o altă viziune a autoarei : ,,Risipitorii cei mari sunt poeţii ! / Ei, ameţiţi de muzica sferelor,/ beau apa neliniştii,/ care deschide minele adâncului, / fiorii negrăiţi ai amăgirii. (Risipitorii).

        Tematica poeziei Victoriei Fătu Nalaţiu este dată de neliniştile şi căutările existenţiale. Pe aceste idei este clădită lirica sa. Semnificative sunt titlurile : Fericirea supremă, Nădejdea frumuseţii, Însetat de revelaţii, Urmăreşte punctul de fugă, Dreptarul îngerului.  Nu lipsesc nici poemele în care este zugrăvit pictorul şi arta picturii, o preocupare notorie a vieţii sale, despre care vorbeşte în poeziile : Îmblânzitorul de culori, Tabloul ce cântă, Tabloul durerii, idei de trezire, Frământări vulcanice,etc. Fiecare poem se încheie cu o concluzie, o maximă pilduitoare în care se oglindeşte ideea de bază a creaţiei sale care, la sfârşitul fiecărui capitol este pusă în structura numită ,,Retălmăciri’’. Edificatoare sunt sintezele : ,,În lumea sălbatică a culorilor, stelele se lovesc de suflet, Tabloul cântă plânsul luminii, Culorile vorbesc limba neştiută a întrebărilor, Sevele luminii se tescuiesc în neant prin valorile cunoaşterii, Cristalizarea făptuirii se întâlneşte pe drumul căutărilor’’

        În acest volum sunt înserate şi câteva exerciţii de haiku, care au devenit astăzi o adevărată curiozitate literară : ,,Vedenii surde- / Fierăstrăul ucide/ codrul cântând’’ , sau ,,Nuferi albi/ ucenicesc în noroi- / deasupra apei’’.

       Lirica Victoriei Fătu Nalaţiu este un triumf al căutărilor sale în descoperirea frumosului, al sensului existenţial, al bucuriei şi binelui, al încrederii  în nobila misiune a artei pe care o promovează cu mult succes.

 

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5