Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Post festum – ,,VIAȚA, CA UN POEM”, DAN M. CRISTESCU

Post festum – ,,VIAȚA, CA UN POEM”, DAN M. CRISTESCU

Recent, într-o atmosferă de cenaclu, a avut loc la Centrul de Informare Culturală ,,Luceafărul” lansarea cărţii ,,Viaţa, ca un poem”, autor Dan M. Cristescu, eveniment ce demonstrează seriozitatea organizatorilor de a respecta memoria poetului Mihai Eminescu și de a contribui la redarea imaginii Centrului Istoric al Botoșanilor. Spun aceasta, deoarece aici, acum un an, a fost inaugurat acest lăcaș de cultură, pe locul unde și-a petrecut primii ani ai copilăriei, poetul Mihai Eminescu (1850 -1854), pentru că, știm cu toții, de la Biserica Uspenia până la strada Mihai Viteazul a fost proprietatea familiei Eminovici.
În acest lăcaș, spre nesomnul multora, creşte tot mai mult numărul acțiunilor culturale şi, mai ales, al lansărilor de carte.

De ce vine lumea aici, pe când sunt atâtea spaţii destinate desfăşurării actului cultural? E greu de dat un răspuns.Totuși, unii l-au găsit în binecuvântarea multiseculară a acestor locuri încărcate de istorie. Nu de mult, datorită ispitei provocate de Maria Moisoiu, poeta Lucia Olaru Nenati elogia acest ,,spaţiul cultural al caselor Eminovici” ca fiind ,,epicentrul culturii româneşti”. Și bucuria pe care ne-a produs-o aceste mărite vorbe a fost accentuată şi de eruditul profesorul Gheorghe Burac, care excela cu aprecieri, nu de mult la un eveniment de la Săveni: Agata – un centru de radiere al culturii din această parte a țării. Va să zică, cei mai mulți din jurul nostru văd, totuşi, adevărata față a demersului cultural întreprins de Editura Agata și colectivul de redactori al revistei ,,Luceafărul”, care provoacă în mod susținut și la cote autentice spațiul cultural botoșănean.

De data aceasta cel care a determinat faptul cultural, aici, a fost inginerul Dan Cristescu – intelectualul care a revoluționat agricultura județului Botoșani -, vine acum cu o nouă carte, unde aduce elogiu muncii și, mai ales, onestităţii, după cum au remarcat cei prezenți la eveniment.
Încă de la început, luăm cunoștință cu motivaţia acestei scrieri: ,,După îndelungi frământări, amânări repetate datorită preocupărilor cotidiene, totdeauna relativ presante ca importanţă, urgenţă ori politeţe…, trebuie să scriu. // Am nevoie de oarecare exerciţiu, deoarece în ultima vreme nu am mai publicat nimic. M-am simţit mereu frustrat de lipsa mea de comunicare publică, mai ales că am avut mai tot timpul ce spune. // Lipsa de decizie se datoreşte şi unui program încărcat, cu preocupări de tot felul, legate de firmă, familie, activităţi gospodăreşti private şi nu în cele din urmă, de Ionuţ. // Acesta din urmă, de altfel, este primul ca importanţă, dar despre el voi aminti mai multe şi mai interesante în paginile pe care le voi scrie la momentul potrivit.”

Volumul a fost prefaţat de scriitorul Ovidiu Chelaru, care cu această ocazia a salutat apariţia pe paleta literaturii, din ce în ce mai des, a unor intelectuali care nu sunt filologi, ci mai degrabă a celor de profesie ingineri. Cât despre autor, un om ,,cu chemare şi îndemn înspre condei”, Ovidiu Chelaru ne-a declarat că: ,,După o primă apariţie de carte „Pe valea Jijiei”, editată în 2009, autorul ne surprinde din nou, cu o frumoasă şi captivantă carte „Viaţa, ca un poem”, în care cu mult talent şi măiestrie, aşterne pe hârtie întâmplări şi secvenţe de viaţă, ce i-au creionat personalitatea, rolul şi menirea sa în societate. Iar, după cum personal îl cunosc, de câteva decenii, autorul, un profesionist desăvârşit şi mai recent un condeier pe măsură, se bucură în lume de aura unui om educat, manierat, muncitor până la jertfirea de sine pentru binele altora, indiferent de situaţie, critic şi autocritic, funcţie de factorii ce determină apariţia de fapte, semne şi întrebări, în oglinda vieţii noastre cotidiene.”
Cartea lui Dan M. Cristescu ne prezintă întreaga sa experienţă de viaţă, dar şi profesională, trezind amintiri plăcute în rândul celor prezenţi, aşa cum a sesizat directorul Revistei Luceafărul, mai ales că: ,,este înnobilată cu imagini şi fotografii unice, în special apreciabilele desene ale tatălui acestuia, dar şi cele ale fotografului Victor Foca – un adevarat profesionist”. Şi mai mult, după mulţumirea adusă acestui ,,intelectual veritabil ancorat în realitățile vieții”, directorul editurii şi-a exprimat certitudinea că şi nepotul acestuia, Ionuţ, va scoate prima cartea tot la Editura Agata.
În acest context mai trebuie să remarcăm și prezenţa, pe lângă numeroşi colegi ai autorului, a nepotului Ionuţ alături de învăţătoarea acestuia, despre care Dan Cristescu ne-a povestit:
,,Consider să prezint şi un element deosebit remarcat de către doamna învăţătoare Puşcaşu Camelia ca, care în ziua de 14 octombrie 2012 a dorit să-mi prezinte o pagină scrisă de elevul său şi nepotul meu Bodnar Ioan Alexandru. Nu cred că ar mai fi multe de spus privind valoarea acestui elev şi înclinaţia sa pentru natură şi înţelepciune. Aceasta este după cum urmează:
,,Aş vrea să fiu… // Aş vrea să fiu o rândunică să pot zbura în înaltul cerului. Să vizitez şi alte ţări. Să mă pot împrieteni şi cu alte specii de păsări. // Aş vrea să fiu o albină să pot zbura din floare-n floare şi aşa să învăţ majoritatea florilor din România. Să văd peisaje interesante. Şi să pot munci cot la cot cu celelalte albine din stup. // Aş vrea să fiu o broască ţestoasă să pot sta şi pe uscat şi în apă. Să fiu apărat de o carapace aproape indistructibilă. // Aş vrea să fiu un căţel să am simţul mirosului dezvoltat. Să fiu unul dintre cele mai loiale animale. // Aş vrea să fiu o veveriţă să stau în copaci mai mereu şi să fiu mai mereu în căutare de ghinde. De asemenea să am un simţ al auzului dezvoltat. // Şi pentru că toate acestea nu sunt posibile, sunt Eu.” (Ionuţ)

,,O probă de curaj”, aşa a definit Traian Apetrei cartea lui Dan M. Cristescu, care a avut tăria de a privi ca un poem viaţa de dianainte de ’89, o viaţă pe care multţi o dezaprobă. ,,Fără a fi un nostalgic, dl Dan Cristescu ne readuce în atenţie – celor care am trăit o parte semnificativă a vieţii până în 1989 – momente frumoase ale vieţii de atunci. Când mai toţi cei de acum hulesc acea perioadă, dl Cristescu are curajul de a scrie negru pe alb că în acei ani a crescut, s-a format ca om, s-a şcolit, a iubit, a crezut în ceva, a avut prieteni, a avut bcurii şi decepţii, mă rog, a făcut ceva pentru sine, pentru familia sa, pentru comunităţile în care a trăit, pentru Ţară. În acei ani – ne spune dl Cristescu – viaţa avea un sens. Un sens pe care acum societatea românească nu îl mai are, drept care orbecăieşte prin istoria lumii, ameninţată fiind cu disoluţia.” Cu adevărat această carte poate pune bazele unei monografii: ,,Cu siguranţă, atunci când s-a apucat de scris la cartea pe care tocmai o aveţi sub priviri, dl Dan Cristescu nu s-a gândit că va trebui să cucerească, prin paginile sale, cine ştie ce premiu literar. Scriitorii „de meserie” vor parcurge cu superioară îngăduinţă rândurile în discuţie. Nici istoricii nu-l vor revendica pe dl Dan Cristescu – autorul de însemnări – ca fiind de-al lor! Cartea în discuţie, cu siguranţă, nu va fi premiată de jurii literare. Dar va rămâne ca o mărturie sinceră asupra unor ani şi asupra unor oameni pe care altfel istoria cea cu pretenţii i-ar fi trecut deja în uitare. Numeroşi conjudeţeni au a-i mulţumi d-lui Dan Cristescu pentru curaj şi pentru efortul depus întru neuitare! Până la urmă, cu această carte dl Dan Cristescu a câştigat un pariu cu eternitatea! ”

Felicitări autorului pentru această carte, care desigur, după cum ați văzut a avut succes și mă alătur îndemnului pentru a lectura acestă minunată ofertă de a chibzui și a fi activ în viața pe care o parcurgem.

A fost o zi cu un prefinal frumos și binefăcător sufletelor noastre!
lansare 2



1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    Sincere felicitari d-lui Dan Cristescu pentru carte! Va apreciez!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5