Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI MARI  ÎN  TRATATELE DE PACE DIN 1919 – 1923

Primit pentru publicare: 28 Nov. 2017
Autor: Prof. Dr. Dan  PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 28 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI MARI  ÎN  TRATATELE DE PACE DIN 1919 – 1923

 

România Mare s-a născut dureros, în martie – decembrie 1918, în condiţii interne şi externe deosebit de grele, iar certificatul său „european” de naştere a fost întocmit şi scris în tratatele de pace încheiate la sfârşitul Primului Război Mondial (de la izbucnirea căruia s-au împlinit deja 103 ani), în perioada iunie 1919 – iulie 1923.

După Pacea de la Buftea – Bucureşti (24 aprilie / 7 mai 1918) cu Puterile Centrale, pe care tratat de pace, cu un gest de supremă demnitate şi mândrie naţională, regele Ferdinand I cel Loial / Întregitorul a refuzat să-l semneze, devenind caduc de jure şi neaplicabil, armata română remobilizată a reintrat în Primul Război Mondial la 28 octombrie / 10 noiembrie                       1918, armistiţiul de la Compiègne (Franţa) – 29 octombrie / 11 noiembrie 1918, ora 11,00,  găsind România beligerantă în Tabăra Antantei. Această poziţionare firească, inspirată a României, a permis acesteia să participe ca membru al taberei învingătorilor la Conferinţa de pace din Franţa (Paris şi oraşele sale satelite, ianuarie 1919 – august 1920). Astfel, s-au încheiat tratate de pace ale aliaţilor antantişti învingători cu statele perdante: cu Germania la Versailles, la 28 iunie 1919 (la exact 5 ani de la atentatul de la Sarajevo, scânteia declanşării primei conflagraţii mondiale); cu Austria la Saint – Germain – en – Laye, la 10 septembrie 1919; cu Bulgaria la Neuilly – sur –  Seine, la 27 noiembrie 1919; cu Ungaria la Trianon, la 4 iunie 1920; cu Imperiul Otoman la Sèvres, la 10 august 1920. Ulterior, s-a încheiat cu Turcia kemalistă tratatul de pace de la Lausanne (Elveţia), la 24 iulie 1923. La acestea se adaugă Tratatul de la Paris, referitor la Basarabia (28 octombrie 1920). Toate aceste tratate de pace includeau articole cu prevederi foarte importante referitoare la România Mare, la recunoaşterea acesteia pe plan mondial şi la statutul acesteia la nivel european.

Astfel, în Tratatul de pace cu Germania de la Versailles, noua Republică de la Weimar: s-a angajat „să respecte ca permanentă şi inalienabilă” independenţa faţă de Rusia a Basarabiei şi unirea acesteia cu România (art. 116, 117); să restituie României, „fără întârziere, (…) toate obiectele, valorile sau documentele” acaparate de autoritîţile germane în timpul ocupaţiei teritoriilor româneşti (octombrie 1916 – noiembrie 1918) – (art. 223), contravaloarea acestora fiind stabilită de către Comisiunea reparaţiunilor (art. 233); Germania a recunoscut caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti şi se obligă „să transfere (…) României (…) orice instrumente monetare, numerar, valori şi instrumente negociabile sau orice produse ce a primit în virtutea sus-ziselor tratate” (art. 259, alin. 6; 292), printre care şi Cablul Constanţa – Constantinopol / Istanbul (Anexa nr. VIII); Puterile învingătoare şi România reţin şi lichidează, în interesul lor, bunurile, drepturile şi interesele aparţinând cetăţenilor şi societăţilor germane de pe teritoriul lor (art. 297 b); Germania post-belică a recunoscut valoarea juridică a tratatelor de pace din Franţa şi graniţele României Mari, configurate în decembrie 1918 – 1919 (art. 434). În conformitate cu acest tratat (art. 233), România a obţinut, prin Acordul de la Spa – Belgia (16 iulie 1920), un jignitor procent de doar 1 % (1, 32 miliarde mărci-aur) din cuantumul reparaţiilor de război obligate să fie plătite de Germania şi 10, 55% (1, 266 miliarde mărci-aur) din cele impuse Ungariei, Austriei şi Bulgariei („reparaţiile orientale”). Deoarece suma oferită astfel României (2, 586 miliarde mărci-aur) nu acoperea decât aprox. 10 % din pagubele materiale reale suferite de România în 1916 – 1918, guvernul român nu a semnat Acordul de la Spa – Belgia, solicitând cu fermitate noi tratative şi, evident, augmentarea sumelor datorate ţării noastre ca „reparaţii de război”.

Prin Tratatul de pace de la Saint – Germain – en – Laye, Austria s-a angajat să renunţe, în favoarea României, la toate drepturile sale asupra Bucovinei (art. 59); România a consimţit să recunoască şi să respecte drepturile şi cetăţenia românească a minorităţilor etnice şi religioase din Bucovina (art. 60; 70); cetăţenii foşti austrieci din Bucovina vor opta, în interval de un an de zile, pentru cetăţenia şi ţara de domiciliu pe care le doresc, cu păstrarea averii mobile şi imobile (art. 78); Austria a recunoscut oficial graniţele României Mari (art. 89); de asemenea, Austria a renunţat, în favoarea României, asupra drepturilor, titlurilor şi intereselor sale în Bucovina; valoarea despăgubirilor de război ale Austriei către România va fi fixată de Comisiunea reparaţiunilor (art. 179).

Tratatul de pace cu Bulgaria de la Neuilly – sur – Seine a inclus următoarele prevederi în relaţiile cu România: graniţa româno – bulgară a fost fixată pe Dunărea inferioară şi pe vechea linie de frontieră de la 1 august 1914, urmare a aplicării Tratatului de pace de la Bucureşti (28 iulie / 10 august 1913), conform căruia Cadrilaterul (Sudul Dobrogei) a intrat în componenţa României – (art. 27); Bulgaria a recunoscut graniţele României Mari, reconfigurate în decembrie 1918 – 1919 (art. 59); Bulgaria s-a obligat să plătească României o cotă – parte din despăgubirea generală de război de 2.250.000.000 de franci – aur, datorată Antantei, procent stabilit de Comisiunea reparaţiunilor (art. 121).

Ungaria a recunoscut, prin Tratatul de pace de la Trianon, graniţa româno – ungară pe linia Szeged – Borş – Carei (art. 27) şi apartenenţa Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei, Banatului la România, cu toate drepturile, titlurile şi valorile ungare din amintitele provincii istorice (art. 45); România s-a angajat să respecte drepturile şi interesele minoritarilor unguri din teritoriile enumerate anterior (art. 47); Ungaria a recunoscut graniţele României Mari, existente în decembrie 1918 – 1919 (art. 73).

Problema Basarabiei în relaţiile româno – sovietice bolşevice a fost rezolvată, pe plan internaţional, prin Tratatul de la Paris, la 28 octombrie 1920, în lipsa unui tratat de pace între Rusia comunistă şi Antanta învingătoare în Primul Război Mondial. Astfel, prin tratatul semnat în capitala de pe Sena între Anglia, Franţa, Italia şi Japonia, pe de o parte, şi România, pe de altă parte, cele patru puteri semnatare au recunoscut „suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar” (art. 1); o comisie tripartită va trasa „pe teren noua linie de fruntarie a României” (art. 2); România s-a obligat să respecte şi să aplice prevederile Tratatului minorităţilor de la Paris, de la 9 decembrie 1919, şi în Basarabia: „a asigura locuitorilor, fără deosebire de rasă, de limbă sau de religiune, aceleaşi garanţii de libertate şi de dreptate ca şi celorlalţi locuitori din ţinuturile ce fac parte din regatul României” (art. 3); puterile euro – asiatice semnatare vor invita guvernul Rusiei, recunoscut de ele, să adere la acest tratat, „fiind bine stabilit că fruntariile definite de acest Tratat, precum şi suveranitatea României asupra teritoriilor pe care le cuprinde, nu vor putea fi puse în discuţiune” (art. 9). Acest tratat a fosr ratificat de parlamentele României (la 19 mai 1922), Marii Britanii (la 19 mai 1922), Franţei (la 11 mai 1924), Italiei (la 7 martie 1927). Japonia a amânat sine die ratificarea tratatului, în perspectiva normalizării relaţiilor diplomatice cu Rusia Sovietică, în anii 1924 – 1928. Rusia Sovietică a contestat vehement Tratatul de la Paris şi nu l-a recunoscut niciodată.

Tratatul de pace cu Imperiul Otoman, la Sèvres, semnat la 10 august 1920, nu a fost aplicat efectiv, datorită începerii războiului greco – turc. Războiul din Anatolia, câştigat de turci, s-a încheiat cu tratatul de pace de la Lausanne (Elveţia), semnat la 24 iulie 1923. Turcia kemalistă a recunoscut valoarea juridică internaţională a tratatelor de pace şi a convenţiilor adiţionale acestora, semnate la Paris şi în oraşele vecine, a acceptat frontierele fostelor puteri perdante în Primul Război Mondial, recunoscându – le ca state europene (art. 25). De asemenea, a recunoscut graniţele României Mari, inclusiv apartenenţa insulei dunărene Ada-Kaleh la teritoriul românesc, stabilite prin tratatele de pace amintite anterior (art. 26). O anexă a tratatului, cu titlul: Convenţia internaţională privitoare la regimul Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, stabilea: demilitarizarea acestora; libertatea de navigaţie a vaselor comerciale şi de militare ale tuturor statelor (inclusiv România!), în timp de pace şi de război.

Tratatele de pace de la Paris – oraşele satelite, la care trebuie adăugat şi cel de la Lausanne (Elveţia), prin articolele referitoare la România, au recunoscut actele oficiale interne de la Chişinău (27 martie / 9 aprilie  1918), Cernăuţi (15 / 28 noiembrie 1918), Alba Iulia (18 noiembrie / 1 decembrie 1918), Bucureşti (decembrie 1918), unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat cu Regatul şi formarea României Mari. Diplomaţia românească a utilizat cu măiestrie şi cu îndrăzneală principiile autodeterminării naţionale, unităţii naţionale şi interesului naţional pentru a obţine recunoaşterea internaţională a Marii Uniri (martie – decembrie 1918) şi a corolarului ei statal, România Mare. O Realpolitik românească, promovată la acelaşi nivel cu cel al marilor puteri mondiale, în primii ani interbelici în care se puneau bazele complexe, dar şi contradictorii ale Europei / Lumii contemporane.

 



1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    …Sintetica dar foarte bine structurata prezentarea Dvs., d-le prof. PRODAN!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5