O societate modernă se bazează întotdeauna pe o economie de piaţă clădită pe respectul faţă de clienţi, pe respectarea cerinţelor acestora şi pe preîntâmpinarea cerinţelor clienţilor. În acest context, orice tip de organizaţie, fie ea şi de învăţământ, trebuie să aibă ca principal obiectiv satisfacerea cerinţelor clientului şi îmbunătăţirea continuă a activităţilor prestate implicit a acestor tipuri de calităţi.

Asigurarea calităţii a fost identificată ca necesitate mai întâi în economie şi, apoi, a devenit preocupantă şi pentru alte domenii, inclusiv pentru învăţământ. Astfel că s-a impus, imediat ce România a intrat în Europa, abordarea politicii europene de promovare a calităţii. Raţiunea porneşte de la:

1. În Europa, calitatea are încă o imagine naţională, în sensul că atunci când este vorba de calitatea unui produs, aceasta este apreciată în funcţie de ţara de provenienţă. Situaţia reprezintă un obstacol artificial pentru libera circulaţie a produselor româneşti, printre care şi recunoaşterea diplomelor româneşti;

2. Comisia Europeană a constatat că nu există o „ imagine a calităţii” şi nici o „ cultură europeană a calităţii” încă bine conturată, deşi a introdus conceptul încă din 5 decembrie 1993.

S-a căzut de acord că dezvoltarea unei „imagini europene” şi a unei „culturi europene” ale calităţii, precum şi difuzarea de informaţii referitoare la calitate ar fi de natură să consolideze piaţa unică europeană. Dimensiunea economică a calităţii a fost completată, ulterior, cu alte două coordonate, între care cea educativă a devenit o prioritate. Spaţiul educativ european şi asigurarea calităţii în educaţie au fost configurate prin două procese care au devenit deja de notorietate: procesul Bologna şi Procesul Lisabona.

Făcându-se o analiză a rapoartelor periodice ale Comisiei Europene, s-a observat permanenta preocupare de a trage semnale de alarmă şi de a constata  absenţa unor progrese consistente, aspecte ce au condus la stabilirea unui număr de acţiuni prioritare. Spre exemplu, Comisia a stabilit că în domeniul învăţământului preuniversitar, cinci termeni trebuie să reprezinte, conceptual, coloana vertebrală a proiectului sistemului de asigurare a calităţii. Aceştia constituie Pentada sistemului de asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar:

 

1.      SERVICIU  ( provenit din economie şi administraţie);

2.      CALITATE ( specific economiei şi ştiinţelor);

3.      EVALUARE ( trimite la psihologie şi pedagogie);

4.      ORGANIZAŢIE ( are corespondent în sociologie şi management);

5.      STANDARD ( acoperă o paletă largă de domenii, de la metrologie  

                             la tehnică).

Aceste cinci concepte, fiind preluate din alte domenii şi, în consecinţă, fiind mai puţin utilizate sau circulând cu sensuri improprii în sfera învăţământului, ele vor defini mai adecvat şcoala actuală şi vor conferi un plus de pragmatism şcolii în societatea cunoaşterii, întrucât:   

 

„Educaţia devine, tot mai mult, un serviciu public, furnizoare de calitate, care este  evaluată / autoevaluată ca o organizaţie / instituţie, în baza unor standarde / benchmarking-uri şi al cărei management asigură satisfacerea cerinţelor clienţilor, în condiţii de eficienţă şi de maximizare a valorii adăugate”.

Reforma învăţământului a inclus şi până acum elemente ale asigurării calităţii în educaţie, dar nesistematic, incoerent şi discontinuu. O explicaţie ar porni de la dificultăţile specifice reformelor educaţionale dar, mai ales, de la contextul actual al ţării noastre, o ţară în care reforma economică, suportând amânări repetate, e anevoioasă, reforma administraţiei este lentă, neperformantă, în timp ce managementul este fără vigoare, fără proiecte şi prea puţin performant.

Dimensiunea europeană a calităţii a fost completată cu cerinţe ale societăţii româneşti, împlinindu-se dorinţa de  „a gândi global şi a acţiona local”. Dintre coordonatele locale şi naţionale ale calităţii, amintim:

                        1. Asumarea responsabilităţii de către unităţile / instituţiile de învăţământ pentru calitatea propriei prestaţii;

                        2. Folosirea eficientă şi transparentă a resurselor publice, alocate învăţământului;

                        3. Creşterea încrederii în capacitatea învăţământului de a satisface aşteptările implicite şi explicite ale societăţii;

                        4. Asigurarea pregătirii performante a absolvenţilor, pentru a contribui eficient la dezvoltarea economică şi socială a României.

Extragem din sfera acestor patru coordonate următoarele aspecte ce vizează calitatea şi care considerăm că trebuie îmbunătăţite, după cum urmează:

a)      în ceea ce priveşte procesul de predare – învăţare:

–          mărirea caracterului atractiv al activităţii didactice;

–          tratarea diferenţiată a elevilor;

–          predare din perspectivă interdisciplinară;

–          activitate centrată pe elev sau grup de elevi;

–          o comunicare cât mai eficientă cu elevii;

–          implicarea mai accentuată a elevilor în autoevaluare;

–          respectarea particularităţilor de vârstă ale elevilor;

–          realizarea  feed – back – ului;

–          accent pe evaluarea formativă;

–          utilizarea mijloacelor moderne de învăţare;

–          folosirea cu discernământ a auxiliarelor didactice şi realizarea acestora în concordanţă cu cerinţele colectivului de elevi;

–          varietatea resurselor materiale folosite în lecţie;

–          conceperea de materiale de către elevi: proiecte, referate etc.

 

b)      în ceea ce priveşte realizarea unui act educativ de performanţă de către cadrul didactic:

–          utilizarea lecţiilor AEL;

–          predarea în echipă;

–          realizarea şi valorificarea interasistenţelor;

–          completarea portofoliilor elevilor;

–          realizarea portofoliului profesorului;

–          realizarea planificărilor anuale;

–          realizarea planificărilor unităţilor de învăţare;

–          realizarea şi utilizarea testelor;

–          folosirea laboratoarelor şi cabinetelor şcolare ;

–          interes pentru formarea continuă;

–          rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare.

 

                                                                                                Georgica  MANOLE