Primit pentru publicare: 17 iulie 2016
Autor: Vasile FETESCU
Publicat: 18 iulie 2016
Editor: Ion ISTRATE

Şcoala vieţii

Este viaţa o şcoală cu adevărat?

Da! Viaţa este o şcoală permanentă pe tot parcursul ei, de la început şi până la sfârşit, aflată la îndemâna tuturor. Omul învaţă cât trăieşte, spune o zicală populară plină de adevăr.

Orice împrejurare de viaţă este o lecţie pentru trăitori, pentru cei ce fac din propria experienţă un izvor de învăţăminte.

Spre deosebire de şcoala-şcoală, şcoala vieţii are câteva trăsături distinctive. Nu toţi elevii participă la aceleaşi lecţii, în acelaşi timp şi în aceleaşi împrejurări. Experienţele vieţii sunt diferite şi învăţămintele la fel.

Bine, ar putea să spună neîncrezătorii. Ce fel de şcoală este aceea fără profesori, fără catalog, fără să se facă prezenţa şi fără note?

Viaţa nu este croită şi nu se desfăşoară la fel pentru toţi oamenii. Nici elevii nu au înzestrare fizică, intelectuală şi sufletească asemănătoare. Viaţa le oferă lecţii dintre cele mai diferite, acestea fiind solicitările, încercările şi trăirile sufleteşti la care sunt supuşi, astfel că toţi trăitorii au prilejul să înveţe în orice clipă a existenţei lor.

Prima lecţie a oricărei fiinţe umane este oferită de momentul venirii pe lume, când oxigenul ce-i inundă plămânii îi provoacă noului născut acel ţipăt cu care îşi trâmbiţează intrarea în viaţă.

Ca şi în şcoala instituţională, nu toţi participanţii la şcoala vieţii sunt la fel de dotaţi, la fel de interesaţi şi la fel de sârguincioşi. Unii învaţă din experienţa proprie şi sunt dornici să tragă foloase şi din experienţa altora, acumulând mereu noi învăţăminte. Aceştia reuşesc în tot ceea ce întreprind pentru că chibzuiesc intens fiecare acţiune încercând să prevadă piedicile ce se pot ivi şi modalităţile de depăşire a lor. Cea mai de preţ achiziţie a omului este înţelegerea rolului fundamental al muncii pentru reuşita în viaţă. De altfel, aşa cum am mai spus, fiecare clipă a vieţii este o lecţie.

Sunt experienţe aducătoare de satisfacţii şi împliniri, dar şi lecţii corective. În timp ce în şcoala familială şi cea instituţională îşi află loc înţelegerea, îngăduinţa şi chiar toleranţa, în şcoala vieţii educaţia este coercitivă, dură şi în multe cazuri necruţătoare. Aici nu funcţionează pedagogia duhului blândeţii, nici permisivitatea, nici mila. Greşelile sunt sancţionate prompt şi aspru.

Dacă, de exemplu, nu îţi lucrezi bine pământul pentru că îndrăgeşti umbra şi somnul, atunci mănânci prost, umbli cu pantalonii rupţi în fund şi priveşti cu jind la cei ce au belşug pe masă şi avuţie în casă. Sau, dacă la vremea şcolii primare şi gimnaziale ai preferat jocul şi trândăveala, iar şcoala ai abandonat-o, înseamnă că ai ales calea vieţii uşoare dar şi lipsită de îndestulare.

Cel ce a încălcat grav legea şi a ajuns la mititica trăieşte o experienţă nefastă şi dură, pe care i-o dă viaţa.

Există persoane burduşite de învăţătură, de ştiinţă dar cu o şubredă şcoală a vieţii. Acestea, dacă nu sunt sprijinite şi orientate mereu de către familie, devin victime sigure şi uşoare ale escrocilor şi hoţilor. Aşa se explică probabil faptul că oameni cu o înaltă cultură, creatori într-un domeniu sau altul dar care nu şi-au însuşit aproape nimic din şcoala vieţii, sunt conduşi în problemele traiului familial şi în labirintul vieţii, în general, de soţii puţin instruite, dacă nu chiar inculte, dar cu un puternic spirit practic şi de orientare în viaţă. Soţii dominatoare, care le-au subjugat personalitatea şi i-au transformat în fiinţe docile.

Economia de piaţă a făcut ca în peisajul social-economic postdecembrist să apară în ţara noastră oameni de afaceri cu puţină carte sau chiar analfabeţi, care au învăţat impecabil ştiinţa escrocării, a tranzacţiilor murdare, a câştigurilor ilegale. Nu a mai mirat pe nimeni faptul că la începuturile originalei noastre tranziţii, într-o localitate din Ialomiţa, mi se pare, populată numai de conaţionali de-ai noştri mai bronzaţi, toate familiile erau posesoare de firme de afaceri, deşi erau lipsite de ştiinţă de carte.

Suntem martorii unor fenomene nefireşti în viaţa social-economică, cu consecinţe grave pe termen lung: răsturnarea valorilor şi criza morală. Vedem cum ies în faţă înavuţiţii peste noapte, corupţii, cei cu tupeu şi cei ce stăpânesc arta datului din coate.

Şcoala este din ce în ce mai dispreţuită, diplomele de bacalaureat şi chiar de licenţă au devenit un fel de cărţi de vizită cu valoare simbolică, iar educaţia, un moft.

Societatea capitalistă pe care o construim nu mai are oare nevoie de ştiinţă de carte solidă, de intelectuali rasaţi, de moralitate şi de educaţie adevărată?