Selecție dintr-un grupaj poetic de Dragoș NICULESCU

Prezumţia de nevinovǎţie

Cu rǎbdarea crestatǎ în somnul tǎios al frunzelor,
cu testamentul ascuns sub ultimul butoi
al cramei mǎnǎstireşti,
mǎ gîndesc sǎ inventez ninsoarea mecanicǎ,
mǎ gîndesc sǎ dorm o vreme pe nişte cuie de levǎnţicǎ,
pînǎ se va pensiona şi miliardarul care munceşte
benevol în farul de la ţǎrmul mǎrii,
pînǎ se va muta cǎţelul în pǎlǎria lui Jan Steen.
Nu-ţi bucura imaginaţia cu rîsul deşǎnţat al servitoarelor,
untura nu se mai foloseşte de mult la unsul roţilor universului,
iar tractoarele s-au dezvǎţat sǎ mai asigure ordinea
printre filele cǎrţii de omagii.
Mai bine alungǎ musca din nǎrile Sfinxului,
mai bine descoperǎ vreun secret al umanitǎţii
printr-un pod colbuit,
fiindcǎ zilele oricum scîrţîie ca nişte viori ologite,
fiindcǎ oricum la “Alimentara” ultimii gestionari
joacǎ de douǎzecişişase de ani cǎrţi,
şi nu dau semne de obosealǎ.
A mai îmbǎtrînit piticul din statuie, tuşeşete mai des,
şi lumea zice cǎ Mihai Viteazul dǎ semne de înzdrǎvenire,
acum, cînd pe sub poduri se-ntind şuncile la uscat,
cînd poţi fi sigur cǎ tramvaiul cu pene de struţ
rǎmîne calea cea mai sigurǎ cǎtre o bǎtrîneţe liniştitǎ.