Ovidiu CHELARU

Si tacuisses, philosophus mansisses

Dacă tăceai, filosof rămâneai
Şi tu astăzi nu-ndurai,
Consecinţele vorbirii
Fără noimă-n mersul firii.

Fapt ce practica confirmă
Că vorbirea e infirmă,
Doar tăcerea e de aur
Ca şi scrisul, alt tezaur.

Cu condiţia de bază
Scrisul fie ca şi-o rază,
Ce animă viitorul
Trăinicia şi amorul.

Nu oricum ci în tăcere
Toate fie o plăcere,
Orice crasă vorbărie
Nu-ţi va duce reverie.

Şi mai mult decât atât
Chiar cu botniţă pe rât,
Când prostia s-o umfla
Multă lume va urla.

Norocul nostru, deşi orb
Nu acceptă orice morb,
Pus pe şotii să distrugă
Tot ce-am înălţat prin rugă.

Într-o viaţă suverană
Unde binele emană,
Multă pace şi lumină
De structură cristalină.

Fără filosofi de-o şchioapă
Ce în genere ne sapă,
Printr-o vorbărie goală
Ce străluce ca şi-o smoală.

28.01.2017