Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Solomon Marcus-90 de ANI DE LA NAȘTERE

Primit pentru publicare: 04 aug.2015
Autor: Boris MARIAN
Publicat: 07 aug.2015

 

Solomon Marcus-90 de ANI DE LA NAȘTERE

Academicianul Solomon Marcus, profesor universitar de analiză matematică, este unul dintre profesorii români recunoscuţi în toată lumea. A scris sute de articole pe tema educaţiei, ba chiar a propus şi soluţii pentru probele din învăţământul românesc. Într-un interviu pentru Gândul, Solomon Marcus arătat sunt problemele din sistemul de educaţie românesc şi ce măsuri ar trebui luate pentru învăţămîntul românesc. Într-un interviu cu Simona Vasilache pentru ROMÂNIA LITERARĂ el a declarat – „De la studenţii mei am învăţat nu mai puţin decât de la profesorii mei…. Sunt peste 60 de ani de când frecventez clădirea Universității din București. La sfârşitul anilor 50 şi începutul anilor 60, sfatul unor înţelepţi (Al. Rosetti, Tudor Vianu, Gr.C. Moisil şi Emil Petrovici) a făcut posibilă organizarea unei colaborări între matematicieni şi lingvişti. Drept urmare, s-a introdus un curs de lingvistică matematică, în cadrul căruia colaboram cu lingvistul Emanuel Vasiliu, care era atunci pasionat de lingvistica structurală a lui Hjelmslev şi de lingvistica descriptivă a lui Z.S.Harris, amândouă constituind un foarte bun antrenament pentru abordarea matematică a limbajului….Ca elev, eram pasionat de literatură, în special de poezie şi de teatru. Dar această pasiune ascundea, în bună măsură, un interes pentru problemele limbajului, de exemplu eram mult mai atras de Arghezi decât de Blaga. Pasiunea pentru matematică a venit mai târziu, la vârsta bacalaureatului, când, luând cunoştinţă de geometriile neeuclidiene, am trăit aceeaşi stare de vertij pe care mi-o produseseră unele poezii de Arghezi, Barbu, Rilke sau Baudelaire”. Academicianul Solomon Marcus a fost invitatul celei de-a treia conferinte publice desfasurate sub egida Conferintelor Saguna pe tema „Intr-o lume halucinanta. Complici si victime deopotriva” ce a avut loc in prezenta elevilor sagunisti, la Brasov.In cadrul acestor evenimente, au fost tratate probleme generale ale societatii romanesti si a fost prezentata o viziune inovativa in ceea ce priveste predarea si sistemul educational. Traim intr-o lume traumatica, violenta, semianalfabeta, aflata sub focurile unor mesaje dintre cele mai contradictorii. Intrebandu-se Pana unde e realitatea si de unde incepe fictiunea?, Solomon Marcus a analizat factorii ce creeaza confuzie in aceasta lume turbulenta care invita la halucinatie.Printre acestia regasim alimentatia ca izvor de otrava, sportul ca neproductiva competitie, divertismentul animalic si nu spiritual. O alta problema se regaseste in practicile institutiei familiei care nu intelege felul in care Internetul a schimbat structura creierului copilului. Prin urmare, aceasta nu poate sa ofere elevului ceea ce ii este necesar. Astfel, apar o serie de aspecte ce faciliteaza halucinatia”. Acesta este Solomon Marcus ca prezență civică în societatea actuală. S-a născut la Bacău la 1 martie 1925, într-o familie evreiască , a avit doi frați mai mari, Marius Mircu, cunoscut memorialist și jurnalist în România și Israel Marcel Marcian, scriitor. Membru titular al A|cademiei Române din anul 2001 , a publicat numeroase studii în domeniul analizei matematice, lingvistică computațională, pe subiecte de cultură generală, din poetică lingvistică, semiotică, filozofie, istoria științei, educației. . A publicat peste 50 de volume în România și care au fost traduse în mai multe limbi din Europa și nu numai și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. Dintre lucrările sale cităm – Lingvistica matematică. Modele matematice în lingvistica. Ed. Didactica și Pedagogica. București, 1963, 220p.,Gramatici si automate finite. Ed Academiei, Bucuresti 1964, 256 p., Limbaj, logica, filozofie. Ed. Stiintifica, Bucuresti,1968, 261 p (in colab. cu Al. Boboc, Gh Enescu, C. Popa and S. Stati),. La semiotique formelle du folklore. Approche linguistico-mathematique. Ed. Klincksieck, Paris – Ed. Academiei, Bucuresti, 1978, 309 Paradigme universale. Ediție integrală, Editura Paralela 45, Pitești, 2011,„Răni deschise”, Editura Spandugino, București, 2012, ș.a.FraȚii săi au fost jurnalistul Marius Mircu ( Israel) și Marcel Marcian , scriitor( România).Academicianul Solomon Marcus a primit numeroase premii naționale și internaționale.În numerele 3-4/2015 ale VIEȚII ROMÂNEȘTI, circa 60 de pagini sunt dedicate savantului evreu-român Solomon Marcus. Mihai Zamfir – „Am fost contemporan conștient al profesorului Marcus atunci când el împlinea60 de ani, 70 de ani, 80 și 85,încercând de fiecare dată aceeași uimire fericită”. Basarab Nicolescu(Paris) a relatat despre pasiunea lui Solomon Marcus pentru poezie , în genere și în special pentru cea a lui Ion Barbu. „Ferice este țara care are un om de cultură de talia lui Solomon Marcus”. Marcel Danesi (Universitatea din Toronto)-„Am avut fericirea de a-l cunoaște pe acest distins savant de larg orizont”.Jean –Marie Klinkenberg ( Academia Regală a Belgiei)- „Cel pururi de veghe, care ne deșteaptă”.Eliza Somart ( pianistă, Franța) este convinsă că prin Solomon Marcus se creează o nouă punte între muzică și matematică. Alexandru Bartoș (Chișinău) – „Solomon Marcus – traiectul modern al limbii române”. Alexandra Bellow (SUA) – „Discuție cu Solomon Marcus – emoție și bucurie”. Acad. Daniel Dăianu – „ Un om pentru eternitate”. Prof.dr. Irinel Popescu –„Modelul academic”, mai semnează Sanda Golopenția(SUA), Gabriel Pană Dindelegan , Ioan Buduca, Paul Diaconescu ( Germania), scriitori, studenți, elevi, ș.a.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Impresionantă personalitatea academicianului Solomon Marcus!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania