TABLETA  (… de APRILIE)

M O Ţ Ă I A L A

Autor, Vasile LEFTER

            În luna lui Prier ( Aprilis) firesc ar fi să ne înmiresmăm sufletele cu flori de primăvară, să vibrăm la zumzetul albinelor plictisite de o iarnă banală, duşmănoasă pe alocuri, neputincioasă prin alte văi şi dealuri.
Acest început capricios de aprilie ne prelungeşte moţăiala naţională şi la propriu şi la figurat. Pentru rigoare, voi apela cu plăcere la DEX, motivând oarecum referentul mai puţin dezvoltat, derivat de la verbul „a moţăi”: 1. „A aţipi şezând; a dormi uşor şi intermitent; a picoti, a dormita” 2. „A da din cap (în semn de afirmaţie, de salut, de mustrare)”.
            De aici, cu ajutorul unui sufix productiv, s-a format substantivul care tinde să ne definească o stare de blegeală naţională – moţăiala.

            Nu poţi trece nepăsător pe lângă timpul tău finit, hărăzit de Creator fără să observi că noi, românii, ne înfăşurăm cu un giulgiu de moţăială, atât noaptea, cât şi ziua, mereu cu gândul îndreptat spre nivelul de trai aflat la periferia Europei. Indiferent de repere, economice, sociale sau culturale, pe ecranul minţii se proiectează aceeaşi întrebare fără răspuns: Ce ni se întâmplă, Doamne? De ce ne-a pierit zâmbetul de pe buze, de ce ochii ne sunt trişti?
De fiecare dată găsim repede o scuză, aruncând vina pe guvernanţi, ca şi când ei ar fi fost aduşi de potopul lui Noe. Este o recunoaştere a moţăielii naţionale. Aleşii sau „culeşii” pot face tot  ce doresc cu  vieţile noastre, ca şi cum ne-am fi născut slugi. Să fie de vină starea de moţăială a acestei naţiuni? De secole tot auzim: „Deşteaptă-te, române!”. Oare nu a venit vremea să schimbăm laitmotivul imnului naţional?
Ce folos că unii muncesc precum vitele puse la plug, dacă altora le cade capul de lene sau de silă, consolându-se cu păgubosul slogan: „lasă că merge şi aşa!”
Ca să ieşim din moţăială, mai trebuie  împuşcat cineva în zi de sărbătoare?
O soluţie izbăvitoare ar fi: Facultăţile de medicină să scoată pe bandă rulantă medici specializaţi în eliminarea problemelor de coloană vertebrală. De aici vine şi starea de moţăială. Stăm prea mult aplecaţi în faţa noilor stăpâni ai lumii! Suntem la un pas de a face trecerea de la moţăit la somn. Vremea celebrului dicton  „capul plecat sabia nu-l taie” a trecut. A rămas lanţul care îl încovoaie.

La început de aprilis, când liliacul se luptă cu frigul şi ploaia, obligându-şi mugurii să irupă, să ne trezim din letargie şi să ne strigăm unul altuia: „Gata cu moţăiala, români!” E totuşi aprilie. Topârceanu a moţăit degeaba pentru noi? Ascultaţi-l şi treziţi-vă: „Departe, în azurul dintre nori / S-arată bifurcate pe cer / Un şir subţire de cocori, / O escadrilă de pe vremea lui Homer”.