Primit pentru publicare: 13 Nov. 2017
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 14 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Istoria, o pisică la pândă

Colegul meu de redacție, Nistor Tănăsescu, un ziarist de excepție, un reper moral cel puțin în lumea literară buzoiană alambicată la cazane literare cu pretenții roze, mă anunță că vine luna decembrie și că, în revista ”Caietele de la Țintești” ar trebui să avem și câteva pagini despre ”Revoluția din Decembrie”. Ce e drept, Nistor mi-a spus doar că trebuie să scriem despre ”Decembrie 1989”. Termenul de ”revoluție” nu-mi aparține nici mie, vine cumva, din instinct, de la I.L.Caragiale. Cum încă nu am dat nicio lovitură de stat degeaba, despre întâmplările din 1989 nu am decât un singur gând: atunci îmi doream din toată mintea să cadă Ceaușescu, clica, comunismul, miliția, securitatea. Totul. N-a căzut decât Ceaușescu, în fund, pe motive militare de 7,62. Nu am nicio părere despre ce s-a întâmplat atunci. Am asistat, siderat, la ceva ce nici un mare romancier nu poate nara. S-a desfundat o hazna. Comunismul puțea ca un hoit negăsit de necrofagi. Ciudat. Acum, ”capitalismul-comunist” pute și mai rău, e în debara, vorba unui sfincter cu gura în buric. Încă respirăm într-o țară ocupată de românii românilor. Suntem înlocuiți. Pas cu pas. Așa ceva e imposibil. Viitorul are potență. Țara mea e îngăduitoare. Până aici. La limita dintre plus și minus infinit. În Decembrie 1989, au murit peste o mie de oameni. În locul și șocul sacrificiului acestora, au apărut vreo câteva mii de ”revoluținari” ai sistemului. Eroii adevărați, câți vor fi, sunt putrezi. Trăiesc doar ”revoluționarii”, alde sulică frânaru ai schimbării din decembrie 1989. Țara noastră a mai văzut astfel de specimene. Nu vorbesc despre o ”lovitură de stat”. Au vorbit alții. Cu dovezi. Să ne trăiască morții din Decembrie 1989, nu în mintea noastră, ci în perna celor care i-au făcut iarbă de cimitir. Câtă silă! Istoria nu doarme, e doar o pisică la pândă. Vă vine rândul… Vis urât, băieți deștepți.