Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

TABLETA de MARIN IFRIM. A murit poetul Dan Manolescu

IfrimPrimit pentru publicare: 31 oct. 2016
TABLETA de MARIN IFRIM
Publicat: 31 oct. 2016
Actualizat: 01 nov. 2016
Redactor ediție: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

 

A murit poetul Dan Manolescu


Dan Manolescu s-a născut în Buzău, la 3 martie 1951. A fost profesor de istorie la mai multe şcoli din Buzău. Este autor a mai multor cărţi de versuri şi publicistică. Nu şi-a publicat niciodată CV-ul literar, modestia sa fiind vecină cu anonimatul. Un anonimat asumat mai degrabă din nevoia de linişte interioară, decât de cine ştie ce silă metafizică faţă de contemporani. A fost un scriitor şi un om discret, onest şi devotat celor în care credea. Duminică, 30 octombrie 2016, l-am vizitat la Spitalul Judeţean Buzău. La căpătâiul său veghea doamna Lucica Manolescu, sora poetului. La plecare, i-am strâns mâinile amândouă şi i-am promis că voi reveni peste o zi sau două. Luni dimineaţă, doamna Lucica Manolescu m-a anunţat că fratele ei a murit. Cât timp poetul a stat în spital, ar fi vrut să-i vadă pe câţiva dintre scriitorii buzoieni pentru care avea un respect necondiţionat. N-a fost să fie, “Timpul nu a mai avut răbdare”. A plecat în noaptea în care s-a schimbat ora. Parcă a vrut intenţionat să se strecoare printr-o falie de timp. În zilele din urmă, de soarta poetului s-a interesat foarte des regizorul Nicolae Cabel, un om de o sensibilitate rară. De asemenea, Teo Cabel, nepotul regizorului, l-a vizitat pe poet la spital, Teo fiind ultimul care l-a văzut în viaţă. Dan Manolescu a trăit în preajma lui Nichita Stănescu. Nu a făcut niciodată din asta un titlu de glorie. Am fost, timp de 40 de ani, cu mici sincope, inerente lumii literare, prieteni buni. Nu am fost certaţi vreodată în sensul curent al cuvântului, ci doar ne-am ocolit, ca să nu ne certăm de-a binelea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania