Deși de mult râvnește statutul de membru al Uniunii Scriitorilor din România, Teodor Jacotă întărește cu argumente – argumentum fortissimum – că este mult deasupra celor ce se mândresc cu acest rang.

Acum, ca de fiecare dată, și face asta de câteva decenii – cinci cărți de poezii publicate -, Teodor Jacotă ne încântă oferindu-ne un volum de epigrame: ,,… să nu plângi!”, Editura Arena Cărții, Botoșani, 2011.

Cu vreo câteva sute bune de epigrame scrise în perioada august 2009 – august 2011, volumul se va așeza într-un loc bine meritat în literatura noastră, fiind o ,,veritabilă carte de vacanță” al cărei conținut probează forța talentului Domniei Sale de scriitor – un modern poet romantic -; în cazul de față, epigramist. Aria de cuprindere, varietatea temelor şi a detaliilor, finețea și subtilitatea mesajelor, stilul inconfundabil, umorul strălucitor şi contagios îl situează pe poetul – epigramist aproape de vârful piramidei respectivei specii literare, dacă nu cumva … chiar în vârful ei! Timpul va demonstra aceasta!

Bunul simț și modestia atitudinii în cadrul relațiilor firești, de zi cu zi, în comunitate, îl determină pe Teodor Jacotă, cu sfială și eleganță, să ne avertizeze în ,,Cuvânt înainte” la acest volum, că ,,(…) /poate am mers prea departe/ (…)”, dar această carte e scrisă ,,(…) /pentru cei care știu carte/ (…)”. Ironia se extinde și, inundând întregul conținut al volumului, reliefează o realitate repugnantă. Starea dureroasă în care se poate cufunda cititorul, ca un laitmotiv, pe parcursul lecturii, este o presimțire pertinentă a autorului și de aceea ne atenționează: ,,Citește și încearcă să nu plângi!”. Așa, intuim calvarul care îl macină pe Teodor Jacotă, pentru că asistăm la o cifozare a nației și trăim o realitate nepotrivită și întristătoare, ceea ce justifică starea de mâhnire și neîncredere, iar acest stil de abordare literară, cu un fond veritabil în esență și o formă în culori eminamente hazlii ne mângâie și ne atenuează cicatrizarea.

Autorul deși râde, în acelaşi timp, îşi trăieşte lăuntric și își exteriorizează amărăciunea sau indignarea, metaforic debordează, că anumite stări/forme ale materiei se manifestă anormal, producând durere şi suferinţe în plan spiritual și fizic.

Cititorul, de va trece prin această carte, cred că va percepe răscolitoarea atitudine a poetului, concretizată într-un puternic şi evident mesaj social cu propuneri spre îndreptare și că, pentru a întări forța dorinței sale, intră în dialog cu creatorul lumii. Verus poeta!

Tocmai aceasta sugerează caracterul original şi complex al acestei opere și, de aici, conturarea profilului unei personalităţi multiple sau, cel puţin, dualiste.
Colaborator fidel al revistei de cultură ,,Luceafărul” (din Botoşani), Teodor Jacotă a dorit să-mi încredinţeze prefațarea acestui volum de creații, fapt pe care l-am primit cu bucurie şi încredere, fiindcă e un lucru care, în primul rând, mă onorează. Verus amicus!
Quod scripsi, scripsi!
Botoșani, 25.12.2011

Ion Istrate,
Director, Editura Agata

Am mai folosit această sintagmă, când desigur am dorit, aluziv, să transmit cu totul altceva decât ceea ce doresc acum. Personal, în aceste zile, am constatat contrariul! M-am convins după ce am trăit emoțiile ,,Zilelor Eminescu , 13 – 15 ianuarie 2012” și ,,Zilei Culturii Naționale”, ca simboluri ale prețuirii Marelui Poet, fapte culturale cu desăvârșire în organizarea Primăriei Botoșani, Filialei Locale a U.S.R. și a Memorialului Ipotești. Desigur, sufletul acțiunii au fost Gelu Dorian, coordonatorul Filialei locale a U.S.R. și primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur. Botoșănenii, invitații și oaspeții care ne-au călcat hotarele județului și al țării au uitat de orice necazuri și ,,zăngăneli” și de la Soroca până la Ipotești au dominat spiritul lui Eminescu și poezia.
,,Famam multi curant, pauci conscienciam!” (Mulți se îngrijesc de faimă, puțini de conștiință!)

LANSARE DE CARTE SAU ŞAH LA REGE?

Lansarea cărţilor – ,,Şahul?  nimic mai simplu!!!” (Ghid orientativ pentru anii de studiu I-II) şi ,,Şah – succesiunea planului” (Ghid orientativ pentru anii de studiu III-IV) – semnate de  prof. Silvia Diaconu şi Marian Dominte s-a înregistrat ca un veritabil act de cultură, manierat şi de intensitate, cum de mult nu a mai văzut Botoşaniul. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Judeţean Botoşani, Editura Agata şi Asociaţia ,,O şansă pentru fiecare – integrare şi dezvoltare regională” la Galeriile de artă ,,Ştefan Luchian”, astăzi, 3 decembrie 2011.

Şahul laitmotivul, de fapt şi pasiunea, lui Mihail Sadoveanu din povestirea ,,Soarele în baltă sau aventurile şahului” a provocat astăzi, în prezenţa unei numeroase asistenţe, o confruntare reală formulată cu subînţeles şi totuşi destul de limpede, dacă încercăm să o extrapolăm în alt plan. Nici nu se putea altfel, şahul, ca sport al minţii, a avut prilejul să demonstreze cine merită insigna.

Batjocorit şi umilit, victimă a unui atentat dezonorant la identitate, parcă anume pus la cale de cineva, întinându-i-se memoria, Centrul Istoric al Botoşanilor îşi resoarbe seva ancestrală de cultură şi civilizaţie, răsturnând obsedantul comentariu mediatic din ultimul timp.

Tonul l-a dat Editura Agata, care a renunţat la organizarea lansărilor de carte în alte spaţii, decisă să-şi valorifice resursele proprii favorizate de finalizarea lucrării de reabilitare şi restaurare a Centrului Vechi.

Într-o ţinută destinsă, Sala de conferinţe a Editurii Agata din Centrul Istoric al Botoşanilor, a găzduit ieri – 3 noiembrie 2011- un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului de poeme – Ecouri – scris de Maria Moisoiu, la care au participat oameni din mediul cultural şi jurnalistic (scriitoarea Lucia Olaru Nenati, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor – Cristian Lupaşcu, directorul Teatrului Mihai Eminescu – Traian Apetrei, prof. Dana Pietraru, redactorii revistei Luceafărul – istoricul Ionel Bejenaru, muzeograful Gheorghe Median, Al.D. Funduianu, Ovidiu Chelaru, D.M. Gaftoneanu – deţinătorul a opt premii, toate din acest an, pentru poezie etc.), funcţionari ai Primăriei Botoşani, prieteni şi foşti colegi ai poetei.

Cu gândul de a reveni şi dezvolta ideea din titlu las loc selecţiei realizată de jurnalistul Cristian Lupaşcu privind aprecierile din discursurile participanţilor la acest eveniment cultural: <<“Cea de-a treia carte semnată de Maria Moisoiu şi apărută la Editura Agata din Botoşani, în condiţii grafice deosebite, pune în evidenţă atât trăsăturile afective ale autoarei, cât şi o susţinută tenacitate de autodepăşire, în plan literar, dorinţa de a face cunoscută cititorilor săi realitatea vieţii contemporane cu multiplele ei iradieri spirituale“, a subliniat, în prefaţa cărţii, eseistul, filosoful şi poetul Dumitran Frunză.
“Sincera mea părerea este că acest al treilea volum a câştigat în valoare şi în expresie. Dacă în primul volum am întâlnit idei şi sentimente versificate, aici putem vorbi deja de o abundenţă de figuri de stil, de metafore, care, câteodată, te pun pe gânduri“, a declarat fostul director al Direcţiei pentru Cultură, Dana Pietraru, prietenă cu Maria Moisoiu.
“Cartea de faţă care nu trebuie povestită, care nu trebuie neapărat luată în vizor, din punct de vedere critic. Este o carte care se citeşte, care, la rândul ei, generează emoţii“, a subliniat Ionel Bejenaru.
“Urmărind şi ceea ce a scris doamna Maria Moisoiu şi acum, dar şi până acum, am ajuns la concluzia că fenomenul acesta este o reacţie, o atitudine de răspuns şi de opoziţie faţă de această realitate destul de degradată, destul de pragmatică“, a subliniat Lucia Olaru Nenati.
“Doamna Moisoiu nu aparţine niciunui curent literar şi nu vrea, probabil, să ajungă să fie comparatată cu nimeni. Este un om care scrie pentru că simte că trebuie să scrie. Şi scrie cu cuvinte aşa cum îi vin, nu căutându-le, nu dând perfecţiune versului. Îl lasă să fie mai ales sugestiv“, a spus şi Gheorghe Median.>>

În acest străvechi şi înălţător spaţiu – Centrul Istoric şi Cultural al Botoşanilor – evenimentul a fost perceput imediat şi apreciat ca atare, ca fiind o reuşită.
De aceea cred, sincer, într-o revigorare a vieţii culturale şi atitudinii civice din acest loc şi nu în promisiuni deşarte aşezate schematic pe hârtie, ce generează comentarii sterile şi amplifică efectul nociv, aici, unde aerul respirat trebuie să fie curat. Faptele constructive din ultimul timp (proiectul ce se finalizează prin grija Primăriei, iniţiativa Locativei de a trece la treabă şi a-şi ingriji spaţiile ce le administreză, interesul proprietarilor de imobile din Centrul istoric pentru a le utiliza adecvat, susţinerea actului cultural întreprins de diferite organizaţii civice şi mediul privat de afaceri, etc.) vor conduce spre un atractiv Centru Cultural al Botoşanilor, valorificând ceea ce înaintaşii noştri au făurit.

O lucrare pregătită aşteaptă publicare sub această sintagmă – Academia Botoşanilor.

Ideea a venit atunci când  am început cercetarea pentru a pregăti un studiu (şi acesta nepublicat) – ,,Academia lui Manole” – în legătura cu Georgică Manole. Astăzi, 26 octombrie, ziua Dumnealui de naştere .

Şi ,,Academia lui Manole” şi ,,Academia Botoşanilor” nu au fost ,,finisate” adecvat pentru a fi publicate şi, probabil, va mai trece un timp.

In conţinutul lucrării, amintite în titlu, se mai regăsesc: Dumitru Lavric, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat.

Domnilor! 
Mă simt onorat, ca astăzi, să vă urez: La Mulţi Ani! Sănătate şi putere de muncă pentru a înnobila creaţiile Domniilor Voastre!

26 octombrie 2011,
Ion Istrate

OAMENI ȘI FAPTE
ILIE AVÂRVĂRI – MAGISTER LUDI
DE LA STRĂDANIE DIDACTICĂ LA SOBRIETATE ȘTIINȚIFICĂ

 ,,Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat,
și autorul este norocos dacă se întâmplă așa!
În cele din urmă însă, ele devin destul de clare,
atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie
pe care autorul îl deține, (…)” (Ernest Hemingway,1954)

De câte ori îl întâlnesc pe profesorul Ilie Avârvări sau trebuie să mă gândesc la ceva în legătură cu Domnia Sa, îmi tot amintesc de vechea înțelepciune ,,Bis dat, qui cito dat” (din Latină: Cine dă rapid, dă de două ori) sau, la fel de instructiv, de ,,exercițiul iuțelii” inițiat de tătăl meu pe când eram copil și mă vedea că anumite treburi le făceam cu încetineală. Acest lucru îl supăra  pe tata și, câteodată, se lăsa cu consecințe scandaloase. Uneori, pentru a mă deprinde cu rapiditatea treburilor și pentru a prețui banul muncit, punea în căciulă câte un pumn de mărunțiș și îmi zicea: ,,eu am să număr până la ,,10”, iar tu să culegi câte un ban de aici… și câți reușești să aduni sunt ai tăi…..”. Cred că nici nu se putea găsi o altă metodă pentru un astfel de exercițiu de rapiditate! Mai apoi, îmi mai zicea: ,,Să știi Ioane, banii sunt cei care rezolvă totul! Ai bani în buzunar, și nu contează câți, ești stăpân pe tine, ai siguranță și ești cumpătat! Să nu muncești și să nu slujești pe cineva fără să-ți plătească prețul complet!”. Așa-mi spunea tata, din timp în timp, o vorbă pe care nu o voi uita!

Ilie Avârvări nu este domol la treabă. Este tipul de om așezat și atent peste măsură la ceea ce face. Încercă foarte des să travestească sensul lucrului început, al frazei, al propoziției, atunci când scrie… și până nu iese, cum numai Domnia Sa știe, nu încetează. Și chiar dacă totul este făcut, finalizat și dat circuitului public, tot mai găsește câte ceva și, atunci, îl auzi: ,,aici ar trebui modificat și corectat”. Așa l-am perceput pe domnul profesor aici, la noi, la editură, când am aflat despre munca Domniei Sale de ani de zile pentru a-și îndeplini un ideal, acela de a scoate la lumină satul Borolea (com. Hănești-Botoșani). Și, prin strădanie îndelungată, asemănătoarei celei de la catedră, a reușit!

Și, mai tot discutând despre una sau despre alta, am pucluit că pentru Domnia Sa munca este singurul lucru pe care îl poate lua în seamă în mod serios și în totdeauna își planifică și realizează, ceea ce se întâmplă în mod constant, în așa fel încât să fenteze Soarta.  Mereu caută să evite să fie în locul nepotrivit, atunci cand ciocanul lovește menghina. De fiecare dată, umblă după spații și zone neutre și speră, să fie în locul potrivit atunci când vine vremea, să adune laurii. Frumos gândit și cred că asta îl caracterizează, îl definește ca Om. Tot timpul vieții, s-a debranșat de fleacuri, s-a izolat de muncile fără noimă și s-a concentrat pe o prioritate și anume aceea de a fi un exponent al școlii și al satului. Un ,,magister ludi”, cum spuneau latinii.

Profesorul Ilie Avârvări s-a născut 11 iulie 1939, în satul Borolea, comuna Hănești, județul Botoșani. Domiciliul actual (la data de 6 mai 2011) este în Săveni, str. Alexandru Ioan Cuza, nr.10, bl.7, sc.B. Tatăl, lui Avârvării Dumitru (Harnicu, porecla), născut în octombrie 1900, sat Borolea  comuna Avrămeni a urmat școala primară, a fost agricultor, jandarm și gestionar. Mama, Avârvări Elena (Haisuc), născută la 15 iunie 1903, în Borolea (atunci, comuna Avrămeni), cu școala primară, a fost agricultoare. Ilie, dornic de a ști și cunoaște tainele cărții, în perioada 1946 -1950, a urmat Școala primară din Borolea; în 1950 -1953, Școala elementară de 7 ani Hănești și Săveni, unde a avut ca învățători pe Boris Brighidin, Sumeț Petru, iar profesori pe Georgeta Donosa, Gh. Timofte, Aurel Ambrozi, D. Gagus. În anii, 1953-1957, a urmat cursurile de zi ale Școalii Pedagogice de Băieți Șendriceni și, la absolvire, obține diploma de învățător. Aici a avut ca profesori pe Gh. Romândașu, Alex Ostafe, Arcadie Luță, Gh. Popescu, Avramiuc Alex. Radinschi. În 1966, absolvă Facutltatea de Istorie-Geografie, Insitutul Pedagogic de 3 ani Iași și i-se atribuie gradul didactic ,, profesor gr.II”. În 1973, absolvă Facultatea de Filozofie, Universitatea ,,Alex. I. Cuza” Iași, devenind ,,profesor gr.I”; lucrarea de licență – ,,Presa social-democratică, istoric și evoluție”. Aici are ca profesori pe Titus Raveica, Petru Botezatu, Nicolae Barbu, Ernest Stere, I. Grigoraș. Și-a continuat pregătirea prin cursuri de perfecționare (din 4 în 4 ani) la Academia de Științe Social Politice București, la Universitatea Alex. I. Cuza Iași, Inspectoratul Școlar al județului Botoșani, unde a abordat și însușit temea ca: națiunea factor în evoluția societății, modalități de perfecționare a predării lecțiilor de științe sociale și gândirea filozofică a revoluționarilor pașoptiști. Toate acestea i-au permis să susțină o bogată activitate profesională și obștească. Astfel, în 1957-1958, a fost învățător la Școala Zahoreni și director al Căminului cultural din sat. Aici a sprijinit construcția noi clădiri a Căminului cultural. În perioada 1960-1961 a fost director la Școala Borolea, unde înființează Școala elementară de 7 ani din acest sat, apoi, în1961-1965, a îndeplinit diferite muncii de îndrumare și consiliere școlară la Comitetul Orășenesc Săveni al UTC. O perioada de 3 ani (1965-1968) a fost inspector și secretar al Comitetului pentru Cultură Săveni, coordonând cu rezultate meritorii viața culturală a Săvenilor, fapt relevat de obținerea locului I pe țară (1967) cu Taraful Casei Raionale de Cultură; 1968-2001 a fost profesor la Școala Generală și Liceul Săveni, perioadă în care, cu elevii săi, obține diferite premii și diplome la faza națională a Olimpiadelor școlare, la discipline ca: filozofie, economie și sociologie (1984,1987, 1994). De la munca obștească nu s-a ferit niciodată: a făcut parte din colectivul de conferențiari ai orașului Săveni, responsabil al Cercului Pedagogic al profesorilor de istorie (1977-1982), director cu munca educativă în liceu (1983-1989), membru al Comisiei Naționale din Ministerul Educației și Învățământului, privind predarea Educației Cetățenești.  Concomitent a muncit, a elaborat și publicat trei cărți ,,Borolea – sat vechi de răzeși”, Editura Agata, 2007; ,,Punți peste timp. Săveni 1818-2008”, Editura Axa, 2008; ,,Borolea – documente, acte și alte înscrisuri” Editura Agata, 2010 și are pregătit pentru tipar ,,Săveni-465. Studii de geografie și istorie locală”, ,,Panoul de onoare” – o lucrare unde vor fi cuprinse personalități din Săveni. A publicat și colaborat cu redacțiile ziarelor ,,Clopotul”, ,,Actualitatea botoșăneană”, ,,Gazeta de Săveni”, revista ,,Trepte” etc. Munca i-a fost răsplătită prin recunoașterea și atribuirea unor distincții și diplome: ,,Profesor Evidențiat” prin Ord. Nr.7700/1987 a M.E.Î.; ,,Cetățean de Onoare a Comunei Hănești”, 2007; ,,Diploma de Excelență” acordată de Inspectoratul Școlar Botoșani, 2008; ,,Medalia Jubiliară”, 2010, oferită de Fundația Culturală Bucovina; Diploma de excelență și Titlul de MAGISTER LUDI,, acordată de Editura Agata, 2011, cu ocazia împlinirii a 72 de ani.

Pe lângă aprecieri și elogii a primit și mici observații critice. Pr. Ioan Canciuc, cu ocazia lansării celei de-a treia carte, la Săveni, a semnalat că Domnia Sa, în ceea ce a scris, a scăpat și ceva erori de interpretarea a unor documente vechi găsite în arhive, profesorul, uneori, nereușind să depășească ,,confundedum situ”. Dar asta nu contează! Contează că a scos la lumină istoria unui sat pe cale de a fi uitată, documentele descoperite și puse la îndemâna publicului larg, dovedind perspicacitatea și voința de nestrămutat de a aduce prezentului, și mai mult viitorului, adevărul despre evoluțuia unei comunități rurale. A făcut-o așa cum s-a priceput, lucru deosebit de important pentru viitorii istorici și oameni ai satului, interesați să valorifice aceaste documente și informații de cronică. E vorba de munca unui exponent al virtuților sătești, care nu s-a dezis niciodată că aparține acestui sat – Borolea -, demonstrând că SE POATE… pe când, alții se bat cu pumnul în piept: ,,uite ce am făcut eu”, voalat promovând pretențiile unui fel de ,,imagolog” al satului.

Spațiul revistei nu-mi permite să aduc cititorului tot ce am consemnat despre acest ,,brav om”, dar, într-o scriere concepută și organizată special, care va fi publicată în curând, veți avea ocazia să descoperiți mult și mai multe.

Cu aceasta închei, urându-i domnului profesor: ,,La Mulți Ani”!  Astăzi este ziua de naștere a Domniei Sale!

Ion Istrate,
Botoșani, 11 iulie 2011

Autor, Ion Istrate

În copilărie avem idealuri frumoase, pentru că sufletul nostru curat şi plin de inocenţă este lipsit de răutate. Pe măsură ce ne maturizăm începem să ne dorim mai mult decât e nevoie şi din acel moment armonia inocenţei începe să dispară. La maturitate ne lăsăm pradă unor dorinţi nepotrivite, imorale şi greu de realizat, pentru care facem compromisuri, uneori dezonorante, pentru a le obţine. Aceste concesii acceptate ne distrug inocenţa şi idealurile copilăriei. Meritul ar fi acela, ca la maturitate, să ştim să folosim inteligenţa, responsabilitatea, deprinderea cu munca şi orânduiala pentru a explora indiscreţia şi valorifica expansivitatea copilăriei. Şi astfel, prin înţelepciune, ajungem din nou la inocenţă. Sigur, această inocenţă a maturităţii este mai dibace ca cea dintâi.

Gândind aşa şi pregătindu-mă pentru acest scris, mi-am amintit, în strânsă relaţie cu cele de mai sus, de o vorbă a Doamnei Maria Moisoiu: ,,Timpul se scurge implacabil şi păcat să-l risipeşti cu preocupări ieftine, mai ales dacă vrei să ai o viaţă onorabilă (…) Atunci când prin strădania ta poţi depăşi graniţele materialului şi s-o dăruieşti altcuiva (obştei), munca înnobilează sufletul (…)”. De aceea, nu aş putea trece cu vederea să spun că, Doamna Maria Moisoiu a fost printre acei oameni înţelepţi, din cadrul unor instituţii publice locale, cum ar fi: Dana Petrariu, Ioan Apostu, Adriana Zăiceanu, arh. Dan Sandu, Valerian Sănduc, care mi-au dat un imbold pentru a prinde curajul necesar şi a decide să mă apuc de una din cele mai importante şi plăcute activităţi/investiţie/ din viaţa mea: reabilitarea, consolidarea şi restaurarea unui imobil din Centrul istoric al municipiului Botoşani, str. 1 Decembrie nr.25, bun ce aparţine Patrimoniului Naţional Cultural.

Mai întâi, consider că este necesar să schiţez, chiar dacă pare puţin tehnicist, câteva date dintr-un studiu biografic, pe care l-am elaborat de curând, pentru a elimina o confuzie produsă de unul din ziarele botoşănene, atunci când, eflorat şi antifrastic, a inserat ştirea apariţiei primei cărţi scrisă de Maria Mosoiu. Domnia Sa s-a născut la 18 septembrie 1945, în comuna Brăeşti, judeţul Botoşani şi este fiica lui Mihai şi Elena Plioţ, tata mecanic şi mama agricultoare. Şcoala primară a absolvit-o în 1959 şi apoi a urmat cursurile de zi ale Liceului ,,A.T. Laurian” Botoşani, unde a avut ca profesori, dascăli emeriţi, Ştefan Dragomir, Elena Ciobanu, Rebeca Talpalaru, Angela Floareş. În 1968, a abslovit cursurile de zi ale Facultăţii de Industrie Uşoară din cadrul Institutului Politehnic Iaşi şi a fost încadrată, ca inginer stagiar, la Fabrica ,,Modern” din Timişoara, de unde, după un an s-a transferat la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti Botoşani. Aici a îndeplinit, consecutiv, răspunderi – inginer proiectare, vicepreşedinte şi preşedinte -, iar din 2000 până în 2003 a ocupat diferite funcţii – şef birou, şef serviciu şi director tehnic – în cadrul Primăriei Municipiului Botoşani. În perioada 1997 – 2001 a fost preşedinta Consorţiului Local ,,Elie Radu”, ONG care a implementat 5 proiecte pentru dezvoltare locală. Pe parcursul perioadei de activitate profesională s-a preocupat intens şi pentru perfecţionarea pregătirii sale: în 1987 a absolvit cursul postuniversitar din Bucureşti, în 1993, cursul ,,managementul resurselor umane”, iar în 2003, cursul ,,politici locale şi servicii publice”. Munca, plină de abnegaţie şi dăruire, i-a fost răsplătită cu ,,Medalia Muncii” – 1976, Medalia ,,Tudor Vladimirescu” – 1983, numeroase premii şi diplome.

Este o viaţă plină de realizări, de-a lungul anilor, şi un model al unui intelectual perfect!

Chiar dacă a părăsit satul, în care s-a născut, la o vârstă fragedă, aceasta nu înseamnă că inima sa nu e acolo, alături de sătenii pe care îi simte mereu aproape. Pentru Domnia Sa ,,Locurile natale rămân aşezăminte sacre ce trebuiesc pomenite, scrise şi rescrise”. Acest motiv serios şi nobil îi este tot timpul o călăuză bună şi pentru a răspunde acestei misiuni, cu dat de la Dumnezeu, a găsit oportun să ofere publicului larg, prima sa carte de poezii – ,,Legenda satului de altădată – Poeme”, apărută la Editura Agata, 2011. Aşa, îşi revigorează speranţa că va reînvia cultul pentru valorile morale adevărate, tradiţionale, lucru ce îi persistă gândul din ce în ce mai mult. Sigur, speranţa moare ultima! ,,Mari poeţi au ţinut să perenizeze legătura lor cu satul. Cu satul natal, cu satul copilăriei sau cu satul în genere. (…) Pentru mulţi, pentru foarte mulţi creatori, legătura cu satul devine o frumoasă şi necesară obsesie literară. Maria Moisoiu încearcă să li se alăture cu cartea sa de debut (…). Ţine să-şi aducă sieşi, satului şi cititorilor o ofrandă literară, (…)” (Ionel Bejenaru, Revista Luceafarul nr.27/2011). În acelaşi registru, Dana Petrariu (în prefaţa volumului de debut) apreciază că ,,(…). Predilecţia pentru natură, flori, copaci, albine, berze, capătă dimensiuni, umanizându-se, (….). Adevărul, iubirea şi credinţa sunt leacuri pentru refacerea sufletului românesc, (…) sunt aduse în faţa cititorului, ca pe un ecran, imaginea satului (…) uitat de vreme, unde oricine găsea o vorbă bună, de alinare, un sfat, merinde pentru calea prin viaţă. Prin gânduri şi trăiri versificate sunt evocate tradiţii specifice satului din ,,Ţara de Sus”: hramul, şezătoarea, hora, nunta, botezul, claca, dar şi îndeletnicirile străvechi: treieratul, albinăritul, frământatul boabelor de struguri. (…)”.

Cel de-al doilea volum de poezii – ,,Pasageră-n trenul vieţii” – apărut, tot, la Editura Agata, 2011, a răscolit opinia publicistului-scriitor şi poetului Dumitran Frunză în prefaţa cărţii: ,,(…) Cele două volume de poeme ,,Legendele satului de altădată” apoi, ,,Pasageră-n trenul vieţii”, (…) se înscriu, respectând proporţiile valorice, în ambianţa spirituală a locului, acelui loc, situat în nordul Moldovei, şi înnobilat de efigiile unor mari personalităţi literare, artistice şi ştiinţifice (…). Ieşirea ei la lumină înseamnă apariţia unei voci noi, a unui suflet exaltat de întrebări şi răspunsuri, având în atenţie ambianţa satului tradiţional, exuberanţele adolescenţei, atmosfera mediului familial. În versurile sale sunt evocate tradiţiile venite din adâncimea vremurilor, ciclurile anotimpurilor, păsările cerului, florile, vatra părintească, mama, tata, alte şi alte neamuri constituiente, din care şi-a clădit o lume a tuturor elanurilor. De asemenea, naşterile, botezurile, copilăria, şcoala, socializarea sunt tot atâtea repere importante, pe care autoarea le transcrie în poeme pline de prospeţime. (…) Pentru autoare, viaţa este o permanentă sursă de comunicare, criteriu de prosperitate, şi cuprinde deopotrivă tainele lumii, ale visului şi ale gândului.”

Adevărul e că Maria Moisoiu prin ,,estetica limbajului plin de sensibilitate, contribuie la redescoperirea frumosului sătesc şi transferarea acestuia în discursul public, ca meditaţie despre un anume mod de viaţă. (…) Maria Moisoiu participă, neîndoielnic, la afirmarea unui concept – virtutea sătească – unde estetica sensibilitatăţii umane ocupă un loc aparte.” (Ana Maria Maluş în Revista Luceafărul nr.28/2011

Aşadar, Maria Moisoiu ne îndeamnă, prin exemplul personal de a aborda viaţa şi prin scrierile  sale, de până acum, că e nevoie să avem grijă de valorile adevărate şi să îndepărtăm tot ceea ce e împotriva tradiţiei noastre strămoşeşti. Avem valori veşnice – credinţa, tradiţia şi iubirea -, şi este necesar, şi de datoria noastră, să le apărăm şi să le promovăm cu perseverenţă! De aceea cărţile Domniei Sale, îndrăznesc a le categorisi, sunt un vademecum al omului obişnuit, unde se folosesc versurile pentru a transmite mesajul inţelepciunii şi simplităţii spirituale în viaţa de zi cu zi a românului, supus, neîndoielnic, unui ,,linşaj mediatic” persistent, parcă anume direcţionat.

 Autor, Ion Istrate

Prin această a cincisprezecea carte, apărută la Editura Agata, Botoşani, mai 2011, Ovidiu Chelaru ne arată că poeziile Domniei Sale nu sunt chiar ,,naive”, cum se mai afirmă. Nu sunt, pentru că nici ,,cele mai tari versuri” ale celor mai ,,afirmaţi poeţi” nu induc o stare de spirit cititorului şi nu transmit un mesaj ,,mai filosofic”. Poeziile lui Ovidiu Chelaru se citesc uşor, dar, ca să fie înţelese, trebuie să te apleci şi să le descoşi sensurile, să filosofezi pe marginea lor şi nu să zeflemiseşti, din start, vocabularul obişnuit folosit.

Volumul – Flori de toamnă –  ne sugerează că Ovidiu Chelaru are acces nestingherit la inspiraţia poetică şi este prolific noaptea, timp care începe şi se sfârşeşte cu speranţe. Aşa cum, la orice om, noaptea începe cu gândul că te vei putea odihni şi că a doua zi dorinţa de viaţă şi muncă va fi mai puternică tot aşa şi nopţile poetului încep şi se sfârşesc cu optimism: ,,(…) Când nopţile se nasc, / În orele târzii/ Speranţele renasc (…)” (Speranţele renasc). Pe măsură ce se înaintează în noapte, uşor, speranţele sunt tulburate de pesimism: ,,(…) Visele din noapte-n noapte / Răscolesc păreri de rău, / Ş-au ajuns dorinţi în şoapte / Ce se mistuie în hău. (…)” şi cum noaptea, încet, ,,se maturizează”, melancolia şi nostalgia pun stăpânire de-a binelea pe starea poetului, pentru că ,,(…) iubita cea dintâi / Ce mi-a dat o sărutare, / (…)” ştrengăreşte îi mângâie sufletul. Speranţa îi revine atunci când ,,(…) Noaptea dulce ia sfârşit (…)” şi se resemnează ,,(…) Aşteptând o altă noapte /  Pentr-un vis de catifea, / Ca să strângi la piept, în şoapte, / Cu nesaţ iubita (…)” (În talazul unor vise).

Indiferent de vârstă, de timp şi spaţiu, de însuşirea morală sau intelectuală a cuiva, iubirea reprezintă întotdeauna una din ideile fundamentale ale artei şi ale poeziei, în mod special, pentru că este un proces afectiv, pe care omul îşi construieşte întreaga sa existenţă. În istoria literaturii, noaptea şi iubirea au fost motive de inspiraţie şi trăire intensă pentru majoritatea creatorilor. Un exemplu, Lucian Blaga în Izvorul nopţii: ,,Frumoaso, / ţi-s ochii-aşa de negri încât seara/  când stau culcat cu capu-n poala ta / îmi pare, / că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul / din care tainic curge noaptea peste văi / şi peste munţi şi peste şesuri, / acoperind pământul / c-o mare de-ntuneric. / Aşa-s de negri ochii tăi, / lumina mea.”.

Aceste emoţii şi stări afective, provocate pertinent, ne duc la o filosofie a relaţiilor ,,masculin-feminin”, de astă dată, cu cuvinte şi expresii simple, aproape ,,naive”, dar, aceasta nu contează. Contează filosofia versului pe care o poţi descoperi şi, dacă ai răbdare, ajungi la găsirea acelei semnificaţii originare a misiunii, dată de divinitate, omului pe pământ, ca un martiraj pentru zămislirea şi plăsmuirea de fapte pentru a-i uşura suferinţa morţii. Acest lucru apare sub forma unei lupte, întreţinută de o puternică speranţă, pentru dobândirea eternităţii prin propriile acte creatoare.

Totuşi, poetul simte că a păcătuit cum a procedat în această luptă pentru a cuceri nemurirea:  ,,(…) Prin erori ce-au întinat / Zămisliri angelice / Cât şi fapte cu păcat / De trăiri vremelnice. // Mai ales în anii tineri / Când trăieşti un vis de-amor, / Fără teamă şi reţineri / Te şi vezi nemuritor // (…) Nu-s doar simple bănuieli / Într-o mare de furtună, / Ci un val de mari greşeli / Ce în urmă se răzbună. // Cu destulă virulenţă / Când şi anii se adună, / Pe unda de inocenţă / Îţi vor spune noapte bună.” Este interesant ce ne sugerează, aici, Ovidiu Chelaru! Să ne îndemne poetul să trăim în puritate şi castitate pentru a ne apropia de natura noastră angelică şi să procreem prin puterea spiritului şi nu prin uniune sexuală, aşa cum, probabil, se întâmplă în alte lumi spirituale? A greşit Adam? Greşim şi noi?! ,,(…) Diferenţele din viaţă/  Ce ne par atât de sumbre, / În imagini cu verdeaţă / Se vor nivela ca umbre // Defilând ca fraţi în stoluri / Mai ales în cimitire, / Unde nu există goluri / De unire prin iubire.” (Stol de umbre). Răspunsul la această dilemă, însă, nu complet, îl găsim în versurile: ,,De vrei ca să trăieşti / Cu sufletu-mpăcat, / Învaţă să iubeşti / Şi omul cu păcat. // Că nimeni nu-i perfect / Din clipa zămislirii, / Ca să hulim abject / Momentele iubirii. (…)” (Îndemn).

Intuim din lectura poemelor că omului, totuşi, nu i s-a impus o misiune din afară, aceasta fiindu-i dictată natural şi instinctual întregii sale fiinţe. „Dragostea faţă de sex ne este destinată de natură pentru întreţinerea speciei” (Kant). Dumnezeu l-a creat pe om, ca fiinţă liberă, şi de aceea păcatul a fost posibil. Dacă nu eşti liber nu ai cum să păcătuieşti, să refuzi ceva! ,,Dragostea nu se poate dărui şi cere, decât fiinţelor libere. (…) Creatorul l-a făcut pe om liber, (…). Un om liber este o fiinţă capabilă să rostească:  Nu… (…).” (A. Joly, Le beau risque de la Foi).

De aici încolo, las pe cititori să găsească sensul versurilor, căci sunt interesante. Fiecare poezie, din acest volum, este o idilă, o idilă filosofică. Aceasta dovedeşte că scrisul lui Ovidiu Chelaru este comprehensibil şi ne îndeamnă la o acceptare a simplităţii, dar şi la o meditaţie asupra problemelor majore ale existenţei umane, pe când alţii, ,,mari poeţi”, cum e la modă în poezie, ne imbuibă cu un scris inaccesibil, un fel de ,,schizofrenie poetică”. Şi cam atât…

A fost o provocare la o meditaţiune anume!

 Autor, Ion Istrate

Lasarea cărții ,,Pasageră-n trenul vieții” de Maria Moisoiu a motivat un evenimet cultural inedit în viaţa botoșănenilor, când organizatorii – Muzeul Judeţean de Istorie şi Editura Agata – au strămutat, astăzi, 24 iunie, pentru un moment, satul cu valorile sale în inima Botoşanilor.

Au participat invitați din toate județele țării (foștii colegi de facultate ai autoarei), intelectuali și oameni de cultură, scriitori și poeți, printre care: Lucia Olaru Nenati, Mircea Oprea, Lucia Pârvan, Ionel Bejenaru, Gheorghe Median, Steliana Băltuță, Sofi Bistriceanu, Doru Petrariu, Alexandru Funduianu, Ovidiu Chelaru.

Moderatoarea, prof. Dana Petrariu, a şi numit această bună treabă ca fiind ,,Evenimentul urbei noastre”, evidențiind participanţilor atenţia pe care o acordă Muzeul Județean din Botoşani pentru cunoașterea, păstrarea și promovarea tradițiilor si valorilor culturale, prin revitalizarea si valorificarea parteneriatelor cu mediul privat, având ca obiectiv prioritar dezvoltarea interesului si gustului pentru artă, descoperirea, afirmarea și stimularea noilor talente creatoare, cel mai elocvent exemplu fiind cartea prezentată acum publicului larg de către Maria Moisoiu.

Despre tradiţia ,,Sânzâienilor” muzeografa-etnograf, Steliana Băltuţă, a realizat un veritabil act de culturalizare arătând că Sărbătoarea ,,Sânzâiene” sau ,,Drăgaicele” mai este cunoscută și sub denumirea de ,,Amuţitul Cucului” (cucul cântă, doar, trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (,,Buna Vestire”) până la solstiţiu de vară – ,,Sânzâiene” (Sfântul Ioan Botezătorul). Ținuturile nordice ale Moldovei se mândresc cu o bogație de tradiții în arta populară, confecții originale și colorate, meșteșugul țesutului răspândindu-se datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuie să ofere drept zestre covoare și macaturi țesute cu mâna ei.

Lansarea cărții Mariei Moisoiu, fiind a doua, după ,,Legenda satului de altădată, ne convinge că autoarea este un promotor cultural care ne îndeamnă, prin exemplul personal de a aborda viaţa şi prin tematica scrierilor sale, că e nevoie să avem grijă de valorile adevărate şi să îndepărtăm tot ceea ce e împotriva tradiţiei noastre strămoşeşti. Avem valori veşnice – credinţa, tradiţia şi iubirea -, şi este necesar, şi de datoria noastră, să le apărăm şi să le promovăm cu perseverenţă! De aceea cărţile Domniei Sale, îndrăznesc a le categorisi, sunt un vademecum al omului obişnuit, unde se folosesc versurile pentru a transmite mesajul inţelepciunii şi simplităţii spirituale în viaţa de zi cu zi a românului, supus, neîndoielnic, unui ,,linşaj mediatic” persistent, parcă anume direcţionat. Maria Moisoiu prin ,,estetica limbajului plin de sensibilitate, contribuie la redescoperirea frumosului sătesc şi transferarea acestuia în discursul public, ca meditaţie despre un anume mod de viaţă. (…) Maria Moisoiu participă, neîndoielnic, la afirmarea unui concept – virtutea sătească - unde estetica sensibilitatăţii umane ocupă un loc aparte.” (Revista Luceafărul nr.28/2011)

GELLU DORIAN

La cea de a treia ediţie a ,,Maratonului de Poezie şi Jazz”, care se va desfăşura în noaptea de vineri (20 mai 2011, la ora 22.00) spre sâmbătă (21 mai 2011, la ora 5.00), la București, în Foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Gellu Dorian se contrazice și ne demonstrează că ,,nu există fiinţă mai mincinoasă decît poetul/ (…)” (Nu există, Cassian Maria Spiridon), pentru că, din locul de unde a început adevărata cultură – ținuturile Botoșanilor de azi -, poetul vine și își lansează cartea “Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic“.

Acest fapt de apreciere a talentelor poetice de pe aceste meleaguri ne arată că organizatorii recunosc  valorile culturale al Botoșanilor, și aceasta spune mult, pentru că evenimentul este un ,,multiple art”, de anvergură, unde participă peste 40 de scriitori contemporani din Romania, Ungaria, Serbia si Bulgaria, acompaniați de reprezentanți de marcă ai jazzului: Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Chris Dahlgren (contrabas) și Christian Lillinger (percuție).

Programul ,,Maratonului de Poezie si Jazz”, editia a III-a, 20-21 mai:

22.07 – 22.10 – prezentare Anamaria Spataru – “Bookcrossing”
22.10 – 22.15 – Intro prezentare eveniment, invitati, organizatori – (Dan Mircea Cipariu) / Fond Mircea Tiberian Group
22.15 – 22.25 – Lectura – Ana Blandiana – prezentata de Dan Mircea Cipariu
22.25 – 22.35 – Lectura – Ion Muresan – prezentat de Ioan Cristescu
22.35 – 22.45 – Lectura – Simona Popescu– prezentata de Dan Mircea Cipariu
22.45 – 22.55 – Lectura – Bogdan O. Popescu – prezentat de Dan Mircea Cipariu
22.55 – 23.05 – Lectura – Eugen Suciu – prezentat de Ioan Cristescu
23.05 – 23.15 – Lectura – Denisa Comanescu– prezentata de Dan Mircea Cipariu
23.15 – 23.25 – Lectura – Andrei Bodiu – prezentat de Ioan Cristescu
23.25 – 23.35 – Lectura – Robert Serban– prezentat de Dan Mircea Cipariu
23.35 – 23.45 – Lectura – Traian T. Cosovei – prezentat de Ioan Cristescu
23.45 – 23.55 – Lectura – Bogdan Ghiu – prezentat de Ioan Cristescu
23.55 – 00.05 – Mircea Tiberian Group
00.05 – 00.15 – Lectura – Cornelia Maria Savu – prezentata de Dan Mircea Cipariu
00.15 – 00.25 – Lectura – Sántha Attila – prezentat de Dan Mircea Cipariu
00.25 – 00.35 – Lectura – Liviu Ioan Stoiciu – prezentat de Ioan Cristescu
00.35 – 00.45 – Lectura – Paul Vinicius – prezentat de Ioan Cristescu
00.45 – 00.55 – Lectura – Cassian Maria Spiridon – prezentat de Dan Mircea Cipariu
00.55 – 01.05 – Lectura – Teodor Duna –  prezentat de Ioan Cristescu
01.05 – 01.15 – Lectura – Gellu Dorian– prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.15 – 01.25 – Lectura – Nicolae Coande– prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.25 – 01.35 – Lectura – Romulus Bucur– prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.35 – 01.45 – Lectura – Dinu Flamand – prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.45 – 01.55 – Lectura – Iulia Militaru – prezentata de Dan Mircea Cipariu
01.55 – 02.05 – Lectura – Octavian Soviany – prezentat de Dan Mircea Cipariu
02.05 – 02.15 – Mircea Tiberian Group
02.15 – 02.25 – Lectura – Florina Zaharia – prezentata de Dan Mircea Cipariu
02.25 – 02.35 – Lectura – Florin Dumitrescu– prezentat de Dan Mircea Cipariu
02.35 – 02.45 – Lectura – Andra Rotaru – prezentata de Dan Mircea Cipariu
02.45 – 02.55 – Lectura – Adrian Alui Gheorghe – prezentat de Dan Mircea Cipariu
02.55 – 03.05 – Lectura – Dan Coman – prezentat de Ioan Cristescu
03.05 – 03.15 – Lectura – Mugur Grosu– prezentat de Ioan Cristescu
03.15 – 03.25 – Lectura – Ioana Greceanu – prezentata de Dan Mircea Cipariu
03.25 – 03.35 – Lectura – Radu Vancu – prezentat de Ioan Cristescu
03.35 – 03.45 – Lectura – Milan Dobricici (Serbia) – prezentat de Radu Vancu
03.45 – 03.55 – Lectura – Ivan Hristov (Bulgaria)– prezentat de Radu Vancu
03.55 – 04.05 – Mircea Tiberian Group
04.05 – 04.15 – Alexandru Vakulovski – prezentat de Ioan Cristescu
04.15 – 04.25 – Lectura – Nicolae Tzone – prezentat de Ioan Cristescu
04.25 – 04.35 – Lectura – Naomi Ionica – prezentata de Ioan Cristescu
04.35 – 04.45 – Lectura – Moni Stanila – prezentata de Ioan Cristescu
04.45 – 04.55 – Lectura – Andrei Novac – prezentat de Dan Mircea Cipariu
04.55 – 05.00 – Final – Dan Mircea Cipariu & Mircea Tiberian Group