Aşa îngândurată, cu ochii larg-deschişi,
Tu pari o căprioară ce iedu-şi ocroteşte,
De fiarele pădurii, de ghearele de lincşi,
Şi-ai vrea, deşi firavă, să lupţi tu, bărbăteşte.

Aşi vrea să fiu Orfeu şi să-ţi vrăjesc privirea,
S-alung din juru-ţi neguri şi să adun lumina,
În ochii verzi, sălbatici, găsind izbăvirea,
Să îmblânzesc pădurea, sfidând-o pe Fortuna.

Deşi pari a fi Venus, de fapt, eşti Diana,
Cu vii săgeţi în tolbă şi gamba încordată,
Misterioasă-n toate, zeiţă Selena,
Din ceţuri te descoperi acum, întâia dată.

Cu sete îţi absorb săgeata din privire,
Trăind ardent destinul cerbului săgetat
De arcul zeiţei, aflată-n urmărirea
Aceluia ce-i privise trupul îmbăiat.

5-august-2010

TURNUL EIFFEL
(ASCENSIUNI PARIZIENE)

Între cele patru picioare gigantice
ale unui dinozaur din oţel,
eu par a fi oul,
adăpostit pentru eclozare.

Gâtul mezozoicei reptile ferecate
susţine un minuscul craniu,
ce se adapă direct din nori.

În măruntaiele oţelite ale gigantului,
sunt absorbit printr-un picior –
de parcă, dinozaurul ar fi gasteropod.

Mai apoi, prin verticala gâtului,
sunt proiectat spre maxilarul ce mestecă, din când în când,
semeni de-ai mei.

Era ziuă când am întâlnit umbra uriaşului…
Acum, iată, orizontul crepuscular este roş-violet.

Acolo, jos, se dezvăluie o imensă stea de mare, petrificată,
călcată în picioare de acest saurian…
Şi totuşi, steaua este vie –
toate braţele irizează mirifice fosforesecenţe .

Capul reptilei ciclopiene îşi roteşte continuu
fulgerul unicului ochi.

Pentru o clipă,
creştetul meu este mângâiat de raza umblătoare….
În imensitatea acelei clipe, simt că am devenit zeu; apoi …
Apoi urmează prăbuşirea în bezna nopţii pământene –
ca un Icar.

Pe pământ, mă metamorfozez din nou:
acelaşi călător singuratic, prin acelaşi furnicar omenesc…
29 august 2010

COMETĂ

Sunt integrat unei comete
Ce, periodic, reînvie,
Mister al spaţiilor moarte,
Bob îngheţat de apă vie.

Ciudat destin lǎsat de zei,
Să tinzi mereu spre focul sacru
Şi căi cu şine de tramvai
Să îţi impună-un simulacru;

Să treci pe drumuri paralele
Ca orb neajutat, în cosmos,
Şi totuşi să descrii elipse
Ce-au fost trasate-ntâi de Cronos;

Să arzi în focul re-ntâlnirii
Acelui astru ce te-absoarbe
Şi proiectat spre infinituri
Să fii respins în spaţii oarbe.

O scânteiere efemeră
I-a dat ca drept stăpânul lumii;
In rest, eterna solitară
Migrare-n mrejele genunii.

Bob îngheţat de apă vie
E sufletul unei comete,
Mister al spaţiilor moarte
Ce, periodic, reînvie.
(20-septembrie-1988)

EURIDICE

În ochii tăi exist-un zeu,
Chemând mereu către adâncuri
Şi-aş coborî, precum Orfeu,
Cătând lumina sub pământuri.

Şi aş pleca din Paradis,
Urmând îndemnul din chemare,
Sperând să se-mplineasc-un vis
Din nopţile privirii tale.

M-aş transforma-n căutător,
Escaladând ca şi Heracles
Munţii Caucaz, pentru-acel mǎr
Ce lumina până la Hades.

De voi găsi un univers,
Necunoscut şi nici aieve,
O lume-închisă într-un vers
Şoptit de Creator doar Evei;

Voi absorbi ca năucit
Fluidul irişilor sacri,
Ca un Icar nefericit
Mă voi topi-n lumini de aştri.

Si-o clipă, îngheţată-n timp,
Voi crede c-am învins Infernul;
La fel ca zeii în Olimp,
In mine voi simţi eternul.

Şi-atunci, miraj subpământean,
Euridice va apare,
Plutind încet, către liman,
Urmându-mă, urcând spre zare.

Dar vai, ce efemeră clipă,
Ce-n slăvi ar vrea să mă ridice,
Căzând în hău, cu-a sa aripă,
O pierd, din nou, pe-Euridice.
(27-martie-1996)