LA SEMĂNAT
Când rândunelele reveneau la matcă,
Și natura scotea pui, că era cloșcă,
Bunicul adulmeca răcoarea nerăbdător,
Auzi deodată-n glas poruncitor:
Mergi și seamănă, e timpul de semănat,
Câmpul ca o pâine trebuie frământat,
În vânturi grase va încolți sămânța,
Cerul voalat îți va îndeplini dorința.
Când noaptea și ziua încă o mai scălda,
Bunicul pe câmpul reavăn cu spor lucra,
Pășea ca o pasăre rară imensă,
Așteptând o ploaie sâcâitoare și densă.
Aplecat pe brazdă, adesea fruntea ridica,
Stătea drept, timp în care ușor respira,
Între cerul dureros de-nalt și pământ,
Cu soarele pe umeri mereu strălucind.
A doua zi,de dimineață îmi vorbi:
Fiecare sămânță, miracol, va zămisli,
Satul meu de sub grâu iarăși se va trezi,
Și o bucurie pe bandă rulantă va fi.
Pe câmp s-a înălțat boarea pământului,
Care-a devenit sărbătoarea vântului,
Semințele s-au transformat în oști curând,
Și dorințele s-au îndeplinit trudind.