ÎNCERCAREA IERNII

Primit pentru publicare: 14 febr.2015.
Autor: Dr. Teona SCOPOS

 

 

 

 

Nămeţii leagă pământul de iad,

Urgii îngheţate spulberă cerul –

Stăpân peste toate şi tot este gerul –

Munţi albi, uriaşi, se-nalţă şi cad.

 

 

În marele alb nu-s graniţi, nici drum –

Ninsori se revarsă vuind a pustiu –

De jur împrejur nimic nu e viu,

Şi greu mai zăreşti o dâră de fum.

 

 

Omătul ascunde foame şi frică –

Sub grele troiene sunt inimi ce bat –

Coşmarul în alb e lung şi e lat

Şi munţi peste noapte, ridică, ridică.

 

 

Îngheaţă şi iadul legat de pământ,

Nebun, prin troiene, greu viscolul urlă –

Sub cerul căzut, o cruce şi-o turlă

Stau drept mărturie lăcaşului sfânt.

 

 

Atât aminteşte de oameni şi sat –

Şi cer şi pământ cu iadul sunt una –

Şi ninge, şi ninge, ninge întruna,

Clopote grele prin viscol răzbat.

 

 

Se-aud, se aud, viu simbol de viaţă –

Se-adună sătenii săpând galerii –

Sunt forţă, sunt simbol, sunt harnici şi vii,

Putând înfrunta tot iadul în faţă.

 

 

 

Şi viscolul geme, omătul scrâşneşte –

Încet, foarte-ncet, noi drumuri tot leagă

O casă de alta şi ţara întreagă

Şi iadul învins se mai domoleşte.

 

 

Mai ninge, tot ninge, dar fumuri răzbat –

În sobe căldura hrăneşte lumină –

Uniţi toţi ca unul sunt forţă divină

Ce-a frânt iadul alb crescut peste sat.

 

 

Se simt umilite stihiile toate

Simţind forţa vie în sfânta credinţă –

Când omul e Om în gând şi-n fiinţă,

În tot şi în toate în muncă răzbate.

 

 

Şi iarna de-acum e doar încercare –

Ce forţă există afară şi-n noi?

Cum ştim să răzbatem în vremi şi nevoi

Şi unde ni-i locul în lumea cea mare?

 

 

Omătu-i omăt şi satul e sat

Şi iarna-mblânzită îşi vede de drum –

Sub cerul geros e pace acum

Şi totul se trece aşa cum ni-i dat.