Primit pentru publicare: 17 mai 2015
Autor: Ion N OPREA
Publicat: 19 mai 2015

Poveste  spusă la  început de vară, bună de deșteptat România, istorisită pe Internet de Valentin Vasilescu

Testamentul lui Nicolae Ceaușescu sau despre ”Moștenirea neștiută a lui Ceaușescu: America e șocată de ce a descoperit în România!”

Relatată  la 6 mai 2015  pentru copiii copiilor noștri, poate  și pentru strănepoți  învățătură de ținut minte!

“ La sfârşitul anului 1982, România  atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă de Fondul Monetar Internaţional.
Presată de FMI, țara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi- ncetare de plăţi urmând a fi nevoită să-și vândă resursele naturale cum s-a- ntâmplat 25 de ani mai târziu.

Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemai intrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI și a vânzărilor pe bursele  internaționale ale unor active ale Statului
Român.

Din cauza FMI-ului, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creind deja cunoscutele cozi
la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe  cartelă.

Aşa se face că, începând din 1987, într-o țară aflată sub un blocaj financiar extern, s-a dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui
Ceauşescu prin intermediul presei occidentale.

Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu, care ar fi fost nimeni altul  decât Ion Iliescu.

Propaganda și planul Est-Vest (Rusia-Occident) pentru debarcarea lui Ceauşescu se puseseră deja în mișcare.

În martie 1989, însă, Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile cu sacrificii mari din partea populației. În plus, România mai
avea în băncile sale un plus de 3,7 miliarde USD şi creanţe
de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde  USD.

Arhivele  oficiale,  coafate  în  cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat”
aceşti bani? Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum. Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la
flotila prezidenţială  de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran. Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 tone. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă
lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă.
Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile”care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI
şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să
acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în
curs de dezvoltare. Banca în cauză se numea BRCE (Banca
Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.
FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei
de 2.996 tone de aur, de care dispunea.
Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje
„Geofizica”din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se  extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone
de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur,adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valorize 250 miliarde euro. Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc.  Şi conta mult pe acestea întrucât ele sunt evaluate azi la 6.000 !!!!! de miliarde de euro.

În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau
să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele
la fabricaţia cărora material  primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).

După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobile precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din
Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989.

Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă
industrial dedicate electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiție , ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară.

Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca
inginer geolog  la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București–IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st
al IMRB? Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând  jumătate din exploatările miniere? Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie? Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR?

Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările  in curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperitor în aur. Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea  insăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte     concepute. de arhitecţii români,cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România. Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran
şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu in America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu
Victor Ponta şi presedintele care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro. Trebuie să recunoaștem că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu,
un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu.
Interesant ar fi să urmărim ce s-a intâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat  numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment  în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai
nomenclaturii postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie
1989.
Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul
roman să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei
mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din  greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul
lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din  rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească

Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care
a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială,  obținând titlul de  doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA. În perioada ianuarie–septembrie 1990,
Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington.

În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a
decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în
standardele internaţionale.

Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului
şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit
pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri
din aurul românesc.

Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că
printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR,
prin  aeroportul Otopeni, s-au scos din  ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania.

În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi  Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de  aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu. Pentru a desăvârşi  opera de  blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş.
De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi
exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui
Ceauşescu.
Legea minelor a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o
redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp
ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.

Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput pe vremea lui Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută”.

Spus aproape număr  de număr si in presa româna povestea nu mai impresioneaza aproape pe nimeni, dar sărăcim. Sursa inforor.com, insă, e optimistă! Acum, după cum se ştie, cu ocazia dezbaterii Codului silvic român, se fac alte săpături in grădina unde lucrează firme austriece… Rămânem şi fără păduri?!

Pentru conformitate,

Ion N. Oprea