Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Timur Lenk – sânge, generozitate, spirit ( II )

Timur Lenk – sânge, generozitate, spirit ( II )

timur lenk babV.Devastatoarea campanie din Horezm şi Herat a lui Tamerlan
În acest timp, Tamerlan stătea cu ochii aţintiţi spre Iran, mai ales că veştile pelerinilor care veneau de la Mecca, în anul 1378, îi dezvăluiau slăbiciunile acestei ţări. Prudent, emirul decide însă să facă, mai întâi, ordine deplină în Transoxiana, apoi să anexeze Heratul. Pentru aceasta, în anul 1379, conduce o campanie devastatoare în Horezmul, întrucât aici răzvrătirile împotriva administraţiei sale deveniseră o obişnuinţă. După rezolvarea problemelor din Horezmul, Tamerland, invocând raţiunea săbiilor, ,,vizitează” Heratul. Rezultatul? Pentru întâia oară în istorie – nu şi ultima, deoarece turcii, copiind modelul, secole întregi l-au desăvârşit! – s-au ridicat minarete din capetele retezate ale locuitorilor Heratului, iar în oraşul Isfizar două mii de prizonieri au fost tencuiţi de vii, cu argilă, printre cărămizile din care se înălţa un turn… (Ne oripilează atâta cruzime? Atunci poate că ar trebui să reconfigurăm miturile, de pildă cel al legendei ,,Meşterului Manole…”)
A adăuga că, de exemplu, în faţa unor astfel de grozăvii, Khorassanu s-a predat, iar clanul Sarbadar a procedat identic nu mai miră pe nimeni. Tamerlan s-a întors, aşadar, în Samarkand cu o imensă pradă!
După ce şi-a savurat victoria, Tamerlan se năpusteşte, în 1385-1386, asupra Iranului. Ocupă Tabrizul, Sultania şi Hamadanul, distruge Tiflisul şi Karsulul. Masacrează populaţia din Ispahanul şi Şirazul, în 1387, pentru că n-a acceptat, necondiţionat, supunerea.
VI.Toktamiş – Tamerlan, un război al titanilor
În acest moment, reintră în arena istoriei, spre a se întâlni cu Tamerlan, Toktamiş, singurul genghishanid, care încă guverna un vast teritoriu. Conştient de nobleţea rădăcinilor sale, ca şi de sacra sa misiune, transmisă de Genghis Han – aceea de a întrona pacea universală printr-un unic conducător – Toktamiş se întoarce tocmai asupra marelui său binefăcător, Tamerlan, omul căruia îi datora ascensiunea. Astfel, în timp ce emirul sugruma Iranul, Toktamiş ataca oraşul Derbent, însă, contraofensiva lui Miran Şah, fiul lui Tamerlan, se soldează nu doar cu respingerea sa, ci şi cu prinderea unui mare număr de prizonieri. Deşi în tradiţia timpului, aceştia urmau să fie torturaţi şi ucişi, Tamerlan, cu o putere de a ierta în faţa căreia ar trebui să ne înclinăm, ,,îi trimite înapoi oamenii cu un mesaj de reproşuri afectuoase” M.Prawdin , ,,Imperiul mongol şi Tamerlan”.
Consecvent ideii de a-l suprima pe Tamerlan, Toktamiş a invadat Transoxiana, s-a aliat cu Horezmul şi cu numeroase hoarde din Mongolistan şi a început asediul oraşului Bactra. Momentul este unul de graţie pentru Toktamiş, deoarece are parte de aliaţi nesperaţi: iranienii trec în masă de partea sa, turkestanii îl primesc bucuroşi, o serie de oraşe din Transoxiana i se închină.
Visul lui Toktamiş părea aproape, numai că, printr-o ironie a sorţii, a avut neşansa să lupte cu unul dintre titanii istoriei – Tamerlan. Acesta, cu o uimitoare rapiditate, traversează Iranul (se afla în apropiere de Şiraz când un curier îi vesteşte invazia) şi, în februarie 1388, ajunge la Kech. Situaţia din teren era critică, motiv pentru care, împreună cu fiul său, Omar Şaik Mirza şi alţi apropiaţi, ţine un consiliu. Speranţa tuturor era să se baricadeze în lăuntrul oraşelor, să aştepte primăvara şi, totodată, epuizarea asediatorilor, deoarece riposta în acel moment li se părea imposibilă. Tamerlan, nonconformist şi abil, a procedat altfel: s-a strecurat cu o parte din trupe printre liniile inamice, fixându-şi tabăra în nord, pe malul fluviului Sâr-Daria.
Rivalul său, Toktamiş, a intrat în panică, deoarece credea că a fost încercuit şi că i se obturau legăturile cu ariergarda sa. Ţinând cont de aceste circumstanţe, Toktamiş a ordonat retragerea generală. Urmarea? ,,Transoxiana este eliberată. Mongolii nu-şi mai refac imperiul niciodată. Horezmul va plăti scump trădarea. Urgentch a fost ras de pe faţa pământului, iar pe ruinele lui s-a plantat orz”(M. Prawdin, ,,Imperiul mongol şi Tamerlan”). Tamerlan era, trebuie să recunoaştem, un artist al revanşei!
timur lenk-baŞi totuşi, oricât ar părea de halucinant, Toktamiş revine cu un atac asupra Transaxianei lui Tamerlan, chiar în iarna anului 1388-1389. Nu era doar în fruntea Hoardei de Aur, ci alături de toţi vasalii săi – ruşii, bulgarii, georgienii –, la care se adăugau şi mongolii lui Qamar-al-Din. Tamerlan îşi pregătise însă atent armata, ieşind în întâmpinarea lui Toktamiş la Khodjent, la 270 km de capitala Samarkand. În cumplita bătălie de la Khodjent, Toktamiş a pierdut nucleul dur al Hoardei de Aur, care şi-a diluat considerabil capacitatea de luptă, rolul său în istorie devenind, oarecum, neînsemnat din acel moment.
Odată cu acest episod, începe contraofensiva lui Tamerlan, care a înţeles că eliminarea lui Toktamiş a devenit imperioasă, stringentă. Mai întâi pedepseşte Mogolistanul lui Qaman al-Din – pe care îl şi ucide într-o bătălie – şi, după ce i se face o triumfală primire la întoarcerea în capitala sa, încărcat de pradă, Tamerlan îşi caută ,,vânatul”, pe Toktamiş. În ianuarie 1391, Tamerlan traversează Sâr-Daria, ajungând în stepă, unde nu întâlneşte pe nimeni. Aproape jumătate de an a mărşăluit prin pustiu. A mers către nord, până la fluviul Tobol, apoi către vest, traversând Uralii.
Calvarul pe care şi-l asumase căutându-şi inamicul părea că se eternizează. Totuşi, printr-un noroc, capturând câţiva războinici, rătăciţi, ai lui Toktamiş, Tamerlan, torturându-i, află de la aceştia locul fortăreţii fostului său prieten. La sfârşitul lui iunie, 1391, are loc, aproape de Volga, bătălia dintre cei doi, bătălie care s-a întins pe durata a trei zile şi s-a încheiat cu înfrângerea şi fuga lui Toktamiş în deşertul din nord. În aceste condiţii, Tamerlan numeşte trei prinţi în fruntea Hoardei de Aur, iar capitolul Toktamiş părea, iremediabil, închis.
Tamerlan nu sărbătoreşte victoria, deoarece Iranul, profitând de lunga sa expediţie împotriva vechiului prieten şi duşman, îi contestă supremaţia, suzeranitatea. Peste toate însă, mai grav, se suprapune şi o boală, care ,,negocia” de pe poziţie de forţă instalarea morţii. Viaţa însă a învins, iar Tamerlan devine mai strălucitor ca niciodată: ,,se năpusteşte din nou asupra Iranului. Pune mâna pe el, apoi coboară spre Mesopotamia, cucereşte Mossul, Bagdad (19 august 1393), Takrit, Mardin, Diyarbakir”(L. Kehren, ,,Tamerlan, Stăpânul de fier”). Nu mică ia fost surprinderea, când, în timp ce sărbătorea, în Georgia, venirea pe lume a unui nepot, a reapărut… Toktamiş.
VI.Toktamiş – războinicul cauzelor pierdute
De unde atâta capacitate de regenerare? De unde atâta credinţă într-o stea, ce mereu se ivea ciuntită, dacă nu dintr-un soi de loialitate, împinsă la paroxism, încifrată în absurd – loialitatea pentru visul lui Genghis Han! Astfel de oameni, precum Toktamiş, chiar dacă – iar, iar şi iar – pierd ori ratează ţinta, demonstrează nu doar formidabila adaptabilitate umană, ci, mai ales, credinţa în rosturile sacre ale neamului din care s-a ivit. Victoria ori înfrângerea, din perspectivă istorică, contează mai puţin, important rămâne ţelul, idealul, drumul ales!…
Continuând revelarea, trebuie să precizez că, Toktamiş i-a eliminat iute pe cei trei prinţi, impuşi de Tamerlan în fruntea Hoardei de Aur, şi, la rându-i, a redevenit activ. A găsit în Egiptul mameluc un aliat, iar apoi a început cucerirea Caucazului. Tamerlan porneşte iarăşi în căutarea sa, ,,îl întâlneşte pe Toktamiş, se luptă corp la corp, cu sabia, încercând fiecare să smulgă victoria doar prin propriul curaj şi propria voinţă (aprilie 1395)”( Bouillane de Lacoste, ,,Pe pământul sfânt al vechilor turci şi mongoli”. Toktamiş ajunge, din nou, în defensivă, iar Tamerlan, dezlănţuit, ,,ameninţă Kazanul, Moscova (dar se pare că n-o ocupă, aşa cum spune legenda), ameninţă Kievul”. Intră în Tana-Azak, marea agenţie comercială de la Marea Neagră, în Astrahan, în Sarai, capitala Hoardei de Aur, ,,unul din cele mai frumoase oraşe din câte există”, după cum afirmă Ibn Battuta”(Bouillane de Lacoste). Deşi nu a fost capturat, Toktamiş este înfrânt definitiv, iar Hoarda de Aur a fost aruncată în groapa istoriei.
Reflectând asupra suprimării puterii Hoardei de Aur, se poate observa un aspect, fără îndoială, stupefiant: Tamerlan, marele ocrotitor al islamului, cum singur pretindea, a distrus una dintre cele mai importante puteri musulmane din vremea sa!
VII. India – ţinta inaccesibilă
Stupefacţia de care pomeneam era, însă, abia la început! Tamerlan, deşi îmbătrânise, simţea că este capabil de mai mult, foamea de grandoare lucrând diabolic în conştiinţa sa. Pentru aceasta îşi propune să cucerească o ţară, India, pe care, datorită condiţiilor meteorologice extreme – umezeală excesivă şi zăpuşeală de iad – mongolii, chiar în plină expansiune, au evitat-o, iar Alexandru cel Mare, cu mai bine de un mileniu şi jumătate mai devreme, a ,,binecuvântat-o” cu uzura şi epuizarea trupelor sale, gloria fiindu-i străină…
Dar Tamerlan, îndrăgostit de şah şi de grandoare, cunoştea ca nimeni altul dinamica ,,pieselor” sale, astfel că, în primăvară a anului 1398, va face prima mutare: îşi trimite nepotul, pe Pir Muhammad, în India, în calitate de cercetaş. Apoi, dispunând de informaţiile primite de la acesta, porneşte, în vara aceluiaşi an, spre India. Traversează Indusul în octombrie, masacrează, în decembrie, pe locuitorii din Dipalpur, şi, tot în acea lună, devastează oraşul Delhi.
Cu o pradă care aproape egala tezaurul lui Decebal – smuls, Daciei, în anul 106, de ,,onestul” şi ,,dreptul” împărat Traian – Tamerlan se întoarce în Samarkand, lăsând în fruntea Indiei un vicerege afgan, ,,care pretindea că este descendent al Profetului şi care va întemeia efemera dinastie a Sayyizilor (1414- 1444)”( L. Cahun, ,,Introducere în istoria Asiei. Turcii şi mongolii de la origini până în 1405”).
Neobosit, Tamerlan părăseşte iarăşi Samarkan, în iulie 1399. Şi-a propus o ,,vizită” în Orientul Apropiat, încurajată de decesul hanului Mongolistanului, Khizir Khwdja. Profitând de vidul de putere creat, trupele emirului îl înving pe fiul hanului şi anexează Kachgar, Yarkend, Aksu, Kutcha.
(va urma…)



1 comentariu la acestă însemnare

  1. Emilia spune:

    Toată admiraţia! Literatură, istorie, filosofie, psihologie… Să fie vorba oare, de Omul complet?!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5