Traian CALANCEA

VITA BREVIS!

Din leagăn începe calvarul,
În plâns şi suspin te-ai născut,
Din leagăn te-neacă amarul,
Prin plâns, te-ai făcut cunoscut.

Încearcă părinţi să te-aline,
Cu dragostea lor te-nconjor,
O viaţă trudesc pentru tine,
Prin tine trăiesc, şi-apoi…mor.

Copilăria e dulce-amăgire,
Necazurile trec prin părinţi,
Viaţa apare ca o fericire,
Cu îngeri şi demoni cuminţi.         

Când al lumii sens îl dezlegi,â
Şi rostul vieţii ţi-apare,
Te revolţi şi refuzi să-nţelegi,
De ce tot ce-i viu, cândva… moare.

Cât părinţii trăiesc, tu nu-i vezi.
Tot mai des, sfatul lor, nu-ţi convine,
Când se plâng că li-i greu, nu îi crezi,
Nu ai timp, nici de ei, nici de tine.

Când dispar, te trezeşti întrebând:
-Unde sunteţi, acum, dragi părinţi?
-Au plecat tăcuţi, lăcrimând,
Aşteptând ca să vii, să-i alinţi.

Răscolind în trecut, amintiri,
Cauţi sens unor gesturi pripite,
Doar acum înţelegi tălmăciri,
Prea târziu, să mai fie rostite.

Amintirile dor, strigă-n noi,
Remuşcările-ţi ţin companie,
Timpul nu se întoace-napoi,
Dintre morţi, doar Iisus mai învie.

La al vieţii hotar, îţi petreci,
Rubedenii, prieteni, duşmani,
Cine pleacă, plecat e în veci,
Existenţa n-o cumperi cu bani.

Te duci şi tu, sărman muritor,
Toate rămân cum au fost
În viaţă, totul e trecător,
Chinul ţi-a fost fără rost.