Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Un pios omagiu memoriei Dr. Mihai Ciucă

SanduPrimit pentru publicare: 20 febr.2016
Autor: Nicolae Virgil SANDU
Publicat: 20 febr.2016
Editor: Olivian IVANICIUC

 

 

 

Un pios omagiu memoriei Dr. Mihai Ciucă

 

Ciuca Mihai       Potrivit unor cutume specifice comunităţilor umane sau unor popoare care îşi preţuiesc şi cinstesc valorile înaintaşilor lor, se cuvine ca şi în acest început de an 2016, când se împlinesc 47 de ani (pe 20 februarie), de la trecerea în eternitate a ilustrului om de ştiinţă Dr. Mihai Ciucă, să-i aducem un pios omagiu memoriei acestei personalităţi de seamă din România secolului XX, născut (la Săveni), pe meleagurile noastre botoşănene. Omul de ştiinţă Mihai Ciucă rămâne în istoria medicinii româneşti fiind considerat „Părintele procesului de eradiere a malariei din România”. În documentele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicate la Geneva în anii ’50- ’60, „România a fost citată în nenumărate rânduri drept exemplu de urmat în lupta antimalarică”. Directorul de la acea vreme, prof. M.G. Candau, spunea că „Primele acte care ilustrează activitatea antimalarică a OMS poartă şi iscălitura unui român: prof. Mihai Ciucă, căruia îi purtăm un adevărat cult.”. Pe aceeaşi linie făcea referire şi un reputat malariolog britanic de la Centrul OMS, prof. P.S. Shute, care scria: „Am avut ocazia să văd la Iaşi şi Bucureşti, valoarea şi eficacitatea malariologilor români, atât în laborator cât şi pe teren, condusă prin inteligenţa şi marea erudiţie a şefului lor, prof. Mihai Ciucă, o personalitate care, în toate împrejurările, impresiona prin sobrietate, modestie şi politeţe”. La rândul său, dr. Mihai Ciucă, referindu-se la elogiile ce i se aduceau, spunea: „Aşa se face să trăim bucuria de a fi români şi sentimentul că nu ne-am irosit viaţa în zadar”. La un moment dat, Dr. Mihai Ciucă a fost întrebat dacă a fost invitat şi tentat vreodată ca să rămână în străinătate, la care profesorul a răspuns ”S-au făcut chiar şi presiuni diplomatice prin Nicolae Titulescu de a mă sili să rămân. Am refuzat, nu am putut să accept acest lucru vreodată. Eram român şi vroiam să mor român. Avem destule de făcut pentru ţara noastră”. Încă din primii ani de studii, tânărul Mihai Ciucă s-a dedicat cu multă pasiune, pricepere, perseverenţăşi abnegaţie activităţii din domeniului ştiinţelor medicale, profilându-se pe ramura microbiologiei şi parazitologiei umane. Celebritatea şi-a dobândit-o, însă, consacrându-se unei prodigioase activităţi de cercetare a paludismului (malariei). Această boală parazitară, un adevărat flagel care evolua endemic pe toate continentele, implicit şi în România, făcea milioane de victime şi consuma imense costuri sociale, a devenit un domeniu predilest de cercetare aproape în întreaga sa activitate. Pe lângă studii aprofundate asupra malariei, pe care o considera „o gravă plagă socială”, Dr. Mihai Ciucă s-a aplecat cu tenacitate şi asupra studiilor privind etiologia multor alte boli ce bântuiau lumea, a bolilor infecţioase cu largă răspândire în masă, cele mai multe cunoscute ca fiind boli ale sărăciei şi ignoranţei care făceau ravagii în întreaga lume: holera, tuberculoza, difteria, poliomielita, scarlatina, febra tifoidă, tifosul exantematic, leptospiroza etc etc., axându-se în special pe latura mijloacelor de prevenire şi combatere, cum ar fi aplicarea riguroasăa imunizărilor etc. Marile succese obţinute în domeniile cărora şi-a consacrat activitatea sa, trebuie de subliniat că autorul acestora era înzestrat, înainte de toate, cu multe dintre înaltele virtuţi umane precum grija faţă de semenii săi, spiritul de sacrificiu şi altruismul, demnitatea şi patriotismul său, virtuţi ce l-au însoţit de-a lungul întregii cariere. Dr. Mihai Ciucă vorbea cursiv patru limbi de circulaţie internaţională: franceză, italiană, germană şi engleză (pe atunci limba engleză nu era dominantă). În anul 1925, ieşind de pe teritoriul SUA şi intrând în Canada (Quebec) a exclamat: „Am scăpat de chinul de a vorbi limba lui Cromwell şi am regăsit dulcea limbă franceză. Aici limba lui Voltaire are porţile deschise”. După o sumară trecere în revistă a unor importante aspecte din viaţa şi activitatea Dr. Mihai Ciucă, consider că prezentarea şi a câtorva secvenţe punctuale despre Acad. Mihai Ciucă ar putea întregi semnificativ tabloul unei vieţi de om cu peste şase decenii de activitate. Cu nemăsurate eforturi şi cu multe sacrificii, omul de ştiinţă şi medicul Mihai Ciucă s-a făcut cunoscut în ăntreaga lume şi a adus faimă ţării noastre pe toate meridianele planetei. Poate fi un exemplu demn de urmat chiar şi pentru tinerele generaţii de astăzi, un adevărat reper de abnegaţie pentru binele semenilor săi şi aici aş face o paralelă cu situaţia acelor „tineri” cu vârsta între 30-40 de ani amatori să frecventeze cluburi de genul „Colectiv” şi ce făcea Dr. Mihai Ciucă la aceeaşi vârstă. La 30 – 40 de ani, Dr. Mihai Ciucă era implicat activ în campania de combatere a marii epidemii de holeră care evolua în ţara noastră şi în zona Balcanilor, în timpul războiului din anii 1912 – 1913. În echipa condusă de prof. Ion Cantacuzino, Dr. Mihai Ciucă împreună cu fratele său – Alexandru Ciucă, şi-au adus o contribuţie decisivă la stingerea epidemiei de holeră prin acel act cunoscut în istoria medicinii de „Marea experienţă românească”, care a constat în aplicarea „Vaccinării antiholerice în focarul de boală”, un eveniment unic pe plan mondial prin care au fost salvaţi de la moarte mii de oameni, militari şi civili, acţiune în urma căreia Dr. Mihai Ciucă a spus: „Am fost şi noi acolo…nişte soldaţi la datorie”. În timpul primului război mondial din anii 1917 – 1918, la vârsta de 34 – 35 de ani, Dr. Mihai Ciucă în calitate de medic-militar cu gradul de colonel, s-a remarcat ca un excepţional organizator de sănătate publică în pregătirea şi funcţionarea spitalelor pentru răniţi şi bolnavii de tifos exantematic etc., pe întreaga Moldovă, atât cât mai rămăsese din România. Iar în anul 1920, la vârsta de 37 de ani, Dr. Mihai Ciucă a făcut parte din delegaţia României la finalizarea şi semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria de la Trianon, unde a semnat alături de prof. Ion Cantacuzino – ministru –secretar de stat.

Bucurându-se de o largă notorietate, în anul 1928, Dr. Mihai Ciucă a fost ales „în unanimitate” în funcţia de Secretar general al Comisiei Internaţionale de malarie de pe lângă Societatea Naţiunilor de la Geneva, unde şi până atunci, deţinuse funcţia de Expert OMS în combaterea paludismului pe plan mondial. În această nouă calitate a parcurs capitalele a peste 100 de state din toată Europa, trei sferturi de pe continentul asiatic, nordul african, America de Nord şi America de Sud. Cu ocazia vizitelor efectuate a reuşit să lege şi să dezvolte un întreg complex de relaţii cu cele mai înalte somităţi ale lumii medicale de pretutindeni atât pe linie profesională, dar nu mai puţin şi pe linie de administraţie, de legislaţie şi chiar de amiciţie. În cadrul acestor relaţii a fost primit şi a avut întrevederi cu şefi de stat, miniştri, guvernatori, cu mari somităţi din lumea medicală, cu ofiţeri superiori, cu oameni de cultură etc. Aş aminti aici de primirea la Casa Albă în SUA, în 1925, de către preşedintele Calvin Coolidge, în India cu Gandi şi Rabindranath Tagore, cu înalţi demnitari din China, din Franţa şi Italia, din Turcia şi Egipt etc.

Dacă în munca profesională, Dr. Mihai Ciucă a avut cele mai mari satisfacţii posibile pentru succesele obţinute, nu acelaşi lucru se poate spune şi în viaţa persoanlă, divinitatea nu a fost la fel de generoasă în a-i oferi aceleaşi satisfacţii. La vârsta de 11 ani şi-a pierdut tatăl – învăţătorul Platon Ciucă, rămânând orfan de tată, pentru care a suferit foarte mulţi ani. O mare neîmplinire care l-a afectat foarte mult a fost aceea că nu a reuşit să devină familist. A fost poate cel mai mare sacrificiu din viaţa sa, care nu a putut fi compensat cu nimic niciodată prin realizările sale profesionale. În anul 1925, aflat într-o vizită în Polonia, a fost invitat la masă în familia unui reputat medic polonez, familie care avea patru copii. Impresionat de ambianţa familială a gazdelor, Dr. Mihai Ciucă avea să exprime :„Ce mare bucurie e să ai familie, copii! Revenit la hotel am fost încercat de un simţământ amar : Eu, oare de ce trăiesc?!”.

Bibliografie:

  • Petre Tăutu, Ion Cantacuzino, Ed. Tineretului, Buc. 1965;
  • J. Bercuş, Pagini din trecutul medicinii, Ed. Medicală, Buc. 1970;
  • Valeriu Bologa, Istoria medicinii româneşti, Ed. Medicală, Buc. 1992;
  • Radu Iftimovici, Fraţii Ciucă, Ed. Junimea, Iaşi 1975;
  • Radu Iftimovici, Istoria medicinii, Ed. ALL, Buc. 1994;
  • Alex Manoliu, Mari naturalişti şi medici botoşăneni, Iaşi 1997;
  • Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1989.

Botoşani, ianuarie 2016
Niculae Virgil Sandu, publicist



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5