Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

Un studiu despre Timp

Primit pentru publicare: 28 Dec. 2017
Text şi imagini: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Rev. Luceafărul
Publicat: 29 Dec. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

Un studiu despre Timp

 

Ultimele săptămâni din acest an mi le-am petrecut studiind, printre altele, chestiuni legate de timp şi curgerea lui. Pentru mine, ca pentru mulţi alţii, timpul reprezintă o problemă ce se cere studiată îndelung, precum şi o temă centrală dezvoltată de-a lungul anilor în diferite tehnici artistice, este vorba despre ilustraţii, picturi, fotografii sau colaje, dar şi-n scris. Este vorba despre un studiu abstract, pe alocuri subiectiv şi evident lacunar ţinând cont de complexitatea şi marea întindere a subiectului. Cu toate acestea nu am ezitat, interesul şi curiozitatea pentru acest subiect au fost prea mari, astfel că am vrut să umplu câteva pagini cu nişte notiţe.    

Studiul timpului a fost mereu o preocupare centrală a omului. Problema trecerii timpului a reprezentat o curiozitate şi cu atât mai mult o obsesie pentru mulţi oameni de ştiinţă, scriitori şi artişti. Oamenii au căutat mereu să înţeleagă şi să explice timpul din punct de vedere ştiinţific, dar şi filosofic. În jurul conceptului de timp s-au construit teorii, poveşti, legende şi mituri.  Sfârşitul unui an, începutul unui an nou, momentul de tranziţie dintre cele două, aniversările, momente precum naşterea ori moartea, toate aceste evenimente ne fac să devenim pentru o clipă şi mai conştienţi decât de obicei de trecerea timpului.  Dar totodată, acestea sunt evenimente cărora doar noi le dăm o importanţă majoră, ele au însemnătate pentru existenţa noastră, dar nu înseamnă nimic la scară mai mare, atunci când gândim lucrurile mai departe de planeta noastră.

Timpul reprezintă un proces continuu al existenţei, al tuturor formelor de viaţă. Timpul înregistrează în trecerea lui o serie de evenimente aflate într-o aparentă succesiune ireversibilă. Subiect îndelung studiat în sfere precum religia, filosofia, ştiinţa sau arta, timpul este un concept definit în mod specific în cadrul fiecăruia dintre aceste domenii şi poate fi înţeles şi explicat diferit din diferite puncte de vedere. Două puncte de vedere arbitrare despre timp împarte filosofii în două tabere. Un punct de vedere este că timpul este parte din stuctura fundamentală a universului. Issac Newton era unul dintre adepţii acestei teorii. Punctul de vedere contrar era că timpul nu este neapărat ca un recipient prin care trec diferitele evenimente şi obiecte. De fapt, timpul este parte a unei stucturi intelectuale. Al doilea punct de vedere, după Gottfried Leibniz şi Immanuel Kant, subliniază faptul că timpul nu înseamnă nici evenimente, nici lucruri, că nu este măsurabil şi că nu se poate călătorii în timp. În fizică, timpul e definit ca ceea ce poate fi indicat de un ceas sau de un obiect de măsurare.

Măsurarea temporală a reprezentat mereu o prioritate în studiile de astronomie şi navigaţie. Evenimentele periodice din natură au servit adesea drept standarde de măsurare a unităţilor temporale. Primul şi cel mai cunoscut exemplu de acest fel e reprezentat de mişcarea Soarelui pe cer, de fazele Lunii, mai târziu de mişcarea unui pendul sau chiar de bătăile inimii. Azi, timpul are şi valoare socială semnificativă, are valoare economică, are o mare valoare personală şi sporeşte grija omului pentru timpul limitat al vieţii sale. Acesta din urmă e probabil principalul motiv pentru care omul a devenit foarte preocupat de problema timpului. Azi, timpul poate fi vazut şi ca un limbaj comun între oameni. Cu toţii suntem constrânşi de timp, program, termene-limită…

Scurtă istorie a măsurării timpului

Încă de când a început să observe mişcările regulate ale soarelui şi stelelor, omul şi-a pus problema trecerii timpului. Evidenţa timpului a fost o modalitate prin care omenirea a observat şi reprezentat progresul civilizaţiilor. Preistoricii urmăreau fazele lunii. Egiptenii şi grecii se foloseau de constelaţii pentru a determina ora şi perioada din an şi de cadrane solare. Un cadran solar simplu măsura durata unei zile, dar s-a observat ulterior că durata unei zile variază în funcţie de perioada din an. Observarea fenomenelor naturale şi a schimbărilor din mediu precum vânturile, ploile sezoniere, înflorirea copacilor, plantelor, migraţia păsărilor, toate au devenit representative pentru o perioadă din an, iar observaţia a condus la diferenţierea anotimpurilor.    

Printre primele obiecte de măsurare a timpului se număra lampa cu ulei, folosită de chinezi în urmă cu 2000 de ani, lumânări marcate, ceasuri cu apă, iar prin secolul XIV apare clepsidra. Primul prototip de ceas mecanic datează din 1275. Spre mijlocul secolului XIV încep să apară ceasurile mecanice mari amplasate în turnurile diferitelor oraşe. Ceasul astronomic din Praga s-a construit aproximativ în 1410, dar numai câteva piese au rămas originale. Cel mai vechi ceas păstrat se găseşte la muzeul de ştiinţă din Londra şi datează din 1450.

Studiul ştiinţific al timpului a început în secolul XVI cu astronomul italian Galileo Galilei, care a studiat mişcarea pendulară în 1582, a creat un model de ceas, însă acesta nu s-a construit în timpul vieţii sale. Cel care a făcut popular ceasul cu pendulă a fost astronomul olandez Christian Huygens, care a realizat primul astfel de ceas pe la 1656. În 1761, John Harrison a construit un cronometru marin, care arăta ca ceasul de buzunar, doar că mai mare. Deşi fizicianul britanic Isaac Newton a continuat studiile ştiinţifice asupta timpului în secolul XVII, o explicaţie clară asupra acestuia nu a existat până când Albert Einstein nu a propus teoriile sale despre relativitate. Einstein a fost cel care a definit timpul drept o a patra dimensiune, după cele trei spaţiale.

Timpul permite măsurarea schimbării prin determinarea duratei unor evenimente. Ştiinţa măsurării timpului e cunoscută sub numele de cronometrie. Un concept similar este cel de orologie, care ţine strict de partea mecanică. Cronologia, opusă cronometriei, este ştiinţa ce aranjează evenimentele în ordinea în care se succed şi o folosim la studiul trecutului. Evenimentele puse în ordine cronologică dau periodizarea. Cronologia, periodizarea şi interpretarea trecutului conduc la disciplina numită de noi istorie. Diferitele metode de măsurare a timpului sau cronometria a dezvoltat două forme de păstrare a noţiunii timpului. Calendarul, un instrument mathematic pentru organizarea intervalelor temporale şi ceasul, un mecanism fizic de măsurare a trecerii timpului. Cu toate acestea, nu există sistem de măsurare al timpului perfect şi exact. Astrologii, matematicienii şi oamenii de ştiinţă au petrecut secole până au construit primele calendare şi ceasuri de la care au evoluat cele pe care ne bazăm azi.    În zilele noastre sunt utilizate ceasurile atomice, un sistem mult mai precis.  

Ceasul Astronomic din Praga, un monument-simbol

Din 1410, capitala Cehiei se mândreşte cu frumosul ceas astronomic, devenit simbolul oraşului. În Evul Mediu, Ceasul Astronomic din Praga era ceva cum nu mai fusese văzut înainte, considerat una din cele mai mari minuni ale lumii şi nici în zilele noastre nu se găsesc prea multe mecanisme care să depășească în complexitate această operă de artă și inginerie.

O atracţie pentru orice turist, monument medieval, ceasul este amplasat pe peretele sudic al Vechii Primării. Vreme de aproximativ 600 de ani Ceasul astronomic din Praga a fost privit ca o comoară a orașului pentru că dincolo de a arăta ora locală, acest mecanism complex poate face mult mai mult: indică poziţia Soarelui şi a Lunii pe cer, faza lunară, semnul astrologic zodiacal în care ne aflăm și nu indică doar ora ci și ziua din săptămână, luna și anul. În plus, acesta a fost gândit pentru a afișa în același loc timpul central european, pe cel babilonian și pe cel sideral. Simbolistica monumentului este completată de opt figuri ce se animă la fiecare oră. Patru dintre ele sunt întruchiparea a tot ceea ce era considerat atunci a fi rău și sunt poziționate de o parte și de alta a ceasului: vanitatea privindu-se în oglindă; zgârcenia, sugestiv reprezentată sub forma unui negustor evreu cu punga în mână; invidia, căreia sculptorul i-a dat forma unui turc, de vreme ce armatele otomane brăzdau Europa de Est în sânge la acea vreme și evident Moartea, cu clopotul și clepsidra în mâini. Dedesubt de ceas există şi un calendar circular, celelalte patru figuri reprezentând idealuri ale acelor vremuri: un filozof, un înger, un astronom și un cronicar. Acest calendar este doar cu puțin mai simplu decât ceasul și a fost adăugat ulterior, la momentul primei renovări a monumentului. Pe el se pot vedea lunile anului, semnele zodiacale și cadranul exterior are o listă cu toate zilele anului și sărbătorile religioase aferente.

La 1410, când nu se cunoștea nici măcar curentul electric, întregul mecanism şi funcţionarea lui erau luate de oamenii simpli drept un adevărat miracol, nu ca pe ceva făcut de mână şi minte umană. Azi, cu toată cunoaşterea şi accesul liber la informaţie, abia putem concepe un mecanism de complexitatea acestui ceas fără studiu aprofundat în prealabil.

Personificarea Timpului

Chronos sau Kairos este personificarea Timpului în mitologia greacă, ce apare sub forma unui şarpe cu trei capete, de om, leu şi taur. Alteori apare reprezentat ca un bătrân înţelept, cu barbă lungă. Se spune că Zeul primordial al Timpului, Chronos, care se identifică şi cu Titanul Cronus sau cu Aeon, timpul etern, a prins formă în zorii creării lumii. În mozaicurile greco-romane, este cel care învârte roata zodiacală. Chronos este cel care devorează pe măsură ce dă naştere, cel care consumă lucrurile şi îşi distruge perpetuu propriile creaţii. Cu alte cuvinte, Chronos este personificarea efectelor destructive ale timpului, trecutul este consumat de prezent, iar vechile generaţii de generaţiile viitorului.  

Timpul construieşte, apoi distruge, timpul cerne oamenii şi lucrurile, înlătură tot ce este în plus, apoi treptat distruge şi ceea ce a ales să păstreze. Unora le prelungeşte existenţa chiar şi după ce fizic nu mai există, păstrându-le o vreme rodul muncii însă nu pentru eternitate. Nimeni şi nimic nu este etern în faţa timpului, nimic fizic ori material: nici geniile lumii despre care încă citim, nici marile opere de artă din muzee, nici capodoperele literare, nimic… Ele există şi unele vor mai exista probabil mult timp, dar cândva, pe rând, se vor pierde toate pentru că toate acestea nu sunt decât particule de praf în calea Timpului.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 6 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5