Vasile GĂUREAN,  Bistriţa

       Odă poeţilor

Voi, ce slujiţi în regatul cuvintelor,
Meşteri cu har, ce sculptaţi cu migală
În marmura gândului şi frumuseţii
Izvor v-aţi făcut, cum numai cerescul
Şi bunul Părinte din înalturi o face;

Voi, ce în cortul de lut al fiinţei
Zăboviţi, aplecaţi asupra cuvintelor
Şi din a voastră suflare, existenţă le daţi,
Până când toate, tinere cresc şi-nfloresc;

Voi, care faceţi cuvântul să cânte,
Iar otrava din lume prefaceţi în faguri
Şi miere, albine cu glas, poeţi care
În turnuri de fildeş trăiţi, precum
Lumea şi zice de voi, singuratici mai mult;

Voi, trubadurii, călători solitari
Înspre soare apunevă duceţi, dar calea
În urm-o lăsaţi copleşită de flori.
Fugiţi de molozul cuvintelor! Cuvine-se
Vouă azurul, lucirea curatelor stele.

Voi, niciodată bogaţi în cele-ale lumii,
Purtând melancolic desaga cea grea
A cuvintelor, cerească sorginte aveţi,
Coborâtori din Cuvânt, din Logosul veşnic;

Voi, făurari visători, ce iubirea o faceţi
Nemuritoare, smulgând-o trufaşei uitări,
Mai apoi sădind-o în tinere inimi,
Voi, binecuvântare sunteţi, piperul
Şi sarea ce gustul dau graiului nostru-
-ntre neamuri. vestale în Templul
Cel trainic al Limbii străbune, voi, fala
Şi gloria cea neveştezită sunteţi a Limbii Române.