Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 6 → 2014

Zoe Dumitrescu-Busulenga despre Botoşani şi trecutul său

Zoe Dumitrescu-Busulenga despre Botoşani şi trecutul său

Figură proeminentă a vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti, nu de mult dispărută din lumea pământeană, a poposit de mai multe ori în municipiul Botoşani şi a vizitat Ipoteştii, Livenii şi Dorohoiul, Vorona şi Mănăstirea din această localitate. S-a întâlnit cu elevi şi profesori, a vorbit cu patos şi spirit de profund cunoscătoare a operei poetice şi filzofice a marelui Eminescu. Am însoţit-o în drumurile sale, domnia sa socotindu-se un adevărat perelin pe aceste meleaguri încărcate de fabulos, de un „duh al oaselor, strămoşilor acestor locuri” cum aprecia ea. A scris mai mute pagini în presa locală a judeţului, a făcut, de asemenea, consemnări de valoare în cărţile de onoare ale unor unităţi de învăţământ şi cultură, relevând grija intelectualilor, şi altor factori pentru conservarea şi punerea în valoare a acestui important patrimoniu spiritual moştenit.
S-a născut la 20 august 1920, la Bucureşti, din părinţii Nicolae Dumitrescu, jurist şi Maria Apostol, filolog. S-a stins din viaţă la data de 5 mai 2006, la Mănăstirea Văratic şi este îngropată la Mănăstirea Putna. A absolvit şcoala centrală din Bucureşti; face apoi Studii muzicale la Conservatorul
„Pro- Arte”, Studii Juridice şi filosofice de anglo- germanistică şi istoria artelor. În 1970 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe, cu teza „Renaşterea- Umanismul- Dialogul Artelor”.
Cariera profesională este impresionantă, din ea reţinem aici cele ce urmează; 1948-1971 – asistent universitar, lector, conferenţiar şi profesor universitar (din 1971), şef al Catedrei de Literatură Universală şi Comparată, din (1975) la Universitatea din Bucureşti. Până în 1957 este redactor la Editura pentru Literatură şi cercetător al Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. Din 1973 ocupă funcţia de director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti.
Visiting Profesor la Universitatea din Amsterdam (1972); devine membru corespondent al Academiei Române la 1 martie 1974 şi titular la 22 ianuarie 1990. Îndeplineşte funcţia de vicepreşedintele Academiei Române (2 februarie 1990 – 18 februarie 1994) şi i se încredinţează postul de Preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române. Este numită apoi director al Şcolii Române din Roma (Academia din România) – (1991-1997). Este membră în Comitetul Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Literatura Comparată (1973- 1979). Este totodată membră a Academiei de Ştiinte şi Studii Europene din Franţa. Devine membră a forului – Academia Europaea din Londra (1993);
La Botoşani, o prezenţă cu manifestari remarcabile, a fost în aprilie 1982 când domnia sa, a fost desemnată preşedintă a Comisiei naţionale a concursului de Limbă şi literatură română „Mihai Eminescu” . Era însoţită de Profesor Doctor Constanţa Bărboi, Director în Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ioan Hangiu, redactor şef al revistei „Limba şi literatura română”, de membrii comisiei naţionale, desemnaţi de judeţele participante la competiţia devenită jubiliară – respectiv a XXV-a ediţie.
Într-un interviu acordat profesorului Ioan Aniţei şi publicat în gazeta „LA EMINESCU”, jurnalul celei de-a XXV-a ediţii a concursului naţional din aprilie 1982, doamna academician, profesor dr. docent, declara: „Am crescut în cultul lui Eminescu” şi continua „nu vreau să încep cu emoţia, ca să evit clişeul, dar doresc să spun că starea în care mă aflu acum când mă apropii de aceste locuri, este una de pelerin pios, mergând către sursele spiritualităţii care l-au produs şi încercând să regăsească ceva din adevărul şi autenticitatea lor”.
,,Am crescut în cultul lui Eminescu şi pătrunderea în universul lui presupune reculegere indispensabilă, încordarea tuturor puterilor sufletului, cuvenită momentelor de intrare în topos-urile sacre alea neamului. Cred că nimeni n-ar trebui să intre altfel în acest pământ- sanctuary, care a modelat fiinţa trecătoare a uriaşului poet, dar i-a hrănit şi spiritul etern întrupat în opera. Universul Botoşanilor şi al Ipoteştilor a însemnat pentru artist vârsta de aur, vârsta paradisiacă de care s-a desparţit cu o durere niciodată ascunsă. «Unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot» este versul iubirii nostalgice îndreptate mereu spre acest Eden al apelor şi pădurilor, al pământului şi cerului Ţării de Sus, prezente în opera poetului când nădejdea strălumina în el, dispărute odată cu gravele disonanţe ale fiinţei lui mai adânci. De aceea mă apropii de Botoşani şi de Ipoteşti ca de un tărâm de elecţiune, cu sfială şi iubire şi mereu treaza asteptare a întâlnirii fulgerătoare.”
În legatură cu cea ce trebuie să facă şcoala pentru cunoaşterea operei marelui poet, profesoara Buşulenga declara că „după părerea mea, aceasta ar trebui să înceapă a face ceea ce se cuvine pentru inegalabilul gânditor. Adică în primul rând să iniţieze şi să întreţină ceea ce eu numesc «cultul lui Eminescu», instituirea unei atitudini morale şi intelectuale faţă de prima valoare a culturii româneşti în rândurile tineretului nostru. În al doilea rând să pornească la studiul real al operei eminesciene, cu mijloacele de adâncire puse la îndemâna noastră de critica modernă, să facă să circule mai cu seamă operele maturităţii depline, repunându-le în drepturile adevărate, oarecum ştirbite de o profundă falsă părere, după care Eminescu ar fi depăşit de evoluţia poeziei moderne. Numai cineva care nu-l ştie pe poet în adâncine, poate subscrie la aceasta opinie eronată. Căci toate drumurile poeziei moderne pornesc de la el şi toate ipostazele înnoitoare sunt măcar în nuclee ireductibile în opera lui.”
Despre universalitatea poetului, domnia sa afirmă că „suiuşul său celest şi plasarea pe orbită, constituie un proces obiectiv dincolo de voinţa noastră”. Opera poetului „s-a constituit de sine stătătoare, în legi interne de perfectă consonanţă. Ca în orice operă majoră, toate motivele mari ale literaturii şi culturii sunt în ea, de la cosmogonie la apocalipsa, de la Eros la Thanatos, toate stilurile poeziei europene sunt în ea, de la tumultosul «Sturm und Drang» la romantismul cel mai complex, la un neo-clasicism vizibil, mai cu seamă în operele târzii, la un incipient simbolism. Legând lumile miturilor indice de cele ale miturilor germanice şi greceşti şi corelându-le pe toate, cu substratul mitic al culturii române, Eminescu a izbutit o sinteză rară în istoria culturii, ridicându-se astfel, de la sine, în lumea cea dintâi a Eonilor, a lui Hyperion, cuvântul dintâi”.
În sala Cinematografului Unirea din str. Unirii, în aceste zile, 500 de elevi au audiat şi au aplaudat o interesantă expunere despre Eminescu şi opera sa, făcută de Z.D. Buşulenga cu versuri, drept ilustrare, a spuselor sale, prezentate de marea artistă Silvia Popovici şi ea cu origini de prin Hudeşti Botoşanilor, potrivit afirmaţiilor ei.
Din nou la Botoşani, în luna aprilie a anului 1987, doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, acordă iarăşi, cu plăcere, un interviu tot profesorului Ioan Aniţei apreciat şi de domnia sa, ca unul dintre valoroşii pedagogi ai acestor locuri. Interviul este publicat în gazeta „LUCEAFĂRUL”, jurnalul celei de-a XXX-a ediţii a Concursului Naţional de Limbă şi Literatură română „Mihai Eminescu”.
Vorbind despre preocupările specialiştilor cu privire la exegeza operei poetului, domnia sa afirmă cu optimism faptul că „fără exagerare exegeza eminesciană a intrat într-o zodie extrem de prielnică, deoarece în ultimii ani, studiile de eminescologie se înmulţesc vetiginos, reprezentând toate generaţiile. De la Constantin Noica, la George Munteanu, la Marin Bucur, la Theodor Codreanu, la Dan C. Mihăilescu, la Petre Mihail Gorcea, pentru a numi doar câţiva dintre eminescologi, tentativa de circumscriere a personalităţii şi operei geniului naţional se află în plina desfăşurare”.
În gazeta „CLOPOTUL” din 17 aprilie 1987, publică articolul „Reîntâlnire cu olimpicii la Botoşani”, aducând un pios şi remarcabil elogiu tradiţiilor acestor locuri. În lume, spune domnia sa „sunt locuri împodobite cu strălucitoare frumuseţi, care-ţi rămân în amintire reci şi neînsufleţite. Sunt însă altele cu podoabe mai modeste, mai smerite, care vibrează însă în ascuns cu puteri nebănuite, exercitând nu numai o atracţie specială, asupra celor care le-au văzut odată, dar radiază o benefică şi necontenită înrâurire asupra unei culturi, asupra formei minţii unui popor întreg, şi nasc, în timp mereu împrospătate pilde ale forţei lui genetice.
Şi ţinutul acesta al Botoşanilor se bucură de privilegiul tainic de a deţine atari puncte spirituale care respiră, un adevărat duh al locului. Dintr-unul a răsărit un muzician de geniu- Enescu, dintr-altul un zugrav cu ochiul interior deschis asupra acestui peisaj Luchian, un altul de unde a ieşit o minte enciclopedică tălmăcitoare de istorie naţională şi universală. Pe deasupra tuturor se înalţă însă Ipoteştii, dominat de cea mai înaltă stea a neamului românesc. Ne îndreptăm spre Botoşani, într-o atracţie irezistibilă; lucrează deci duhul pământului….”
Într-o pauză a concursului, din nou în sala Cinematografului Unirea din Strada Unirii, Z.D. Buşulenga prezintă pe înţelesul celor 500 elevi noutăţi în exegeza operei eminesciene, cu fragmente ilustrate de actorul I. Caramitru; Z.D. Buşulenga ne-a făcut atunci o excelentă demonstraţie, ca mare profesoară ce era, de modul cum trebuie să-l percepem şi înţelegem mereu pe Eminescu.
Liceul „Mihai Eminescu” a fost gazda Olimpiadei şi în anul 1987; înainte de plecarea sa din Botoşani, doamna Zoe Dumitrescu Busulenga, face următoarea consemnare în Cartea de onoare a unităţii; „Am trăit câteva zile admirabile în liceul acesta cu nume de stea; şi ne-am bucurat de frumuseţea, liniştea şi ordinea deplină care domnesc în el. Cred în fapt, succesul neobişnuit al acestei ediţii jubiliare a Olimpiadei «Mihai Eminescu» s-a datorat şi atmosferei cu totul speciale, ce a stăpânit în fiece ceas, al nobilei competiţii, şi felului deosebit în care directorul, profesorul Vasile Pricope şi întregul corp didactic şi personal administrativ au vegheat cu trează şi discretă grijă la perfecta desfăşurare a tuturor etapelor.
De aceea le spun tuturor mulţumirilor mele călduroase, admiraţia pentru ceea ce săvârşesc, eu îngăduesc să revin aici ca simplu pelerin”.
Din păcate timpul nu a mai avut răbdare astfel încât Marea Doamnă, Zoe Dumitrescu Busulenga, care l-a iubit asa de mult pe Eminescu şi opera sa, să mai poată veni din nou la Botoşani, în locuri pe care le-a îndrăgit, ca şi pe oamenii pe care i-a întâlnit. A devenit între timp Maica Benedicta la Mănăstirea Văratic unde s-a retras şi acum, odihneşte într-o linişte binemeritată la Mănăstirea Putna.
Prin acest material am încercat şi eu „s-o apăr” cu mijloacele ei pe Maica Benedicta, răspunzând unei invitaţii de suflet, făcute în paginile acestei reviste de Lucia Olaru Nenati.

Bibliografie:
Dumitrescu Buşulenga Zoe, „Eminescu”, Editura Tineretului, Bucureşti 1963;
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, 115 ani de la înfiinţare, Botoşani, 2002 (broşură);
„La Eminescu”, jurnalul celei de-a XXV-a ediţii a Concursului Naţional de Limbă şi Literatură Română, aprilie 1982;
„Luceafărul”, Jurnalul celei de-a XXX-a ediţii a Concursului Naţional de Limbă şi Literatură Română, aprilie 1987;
Carte de Onoare – Liceul „Mihai Eminescu” – Botoşani; vezi şi „Viaţa Botoşanilor” anul III, Nr. 8, aprilie 2002;
„Limba şi Literatura Română” (revistă) a.n. XI nr. 3, 1982;
„Luceafărul”, anul II, nr. 8, august 2009, art. Lucia Olaru Nenati „S-o apăraţi pe Maica Benedicta!”;
„Clopotul” 17 aprilie 1987, art. „Reîntâlnire cu olimpii la Botoşani”, de Zoe Dumitrescu Buşulenga.



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2014 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.

Statistici T5