Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

A trecut Eminescu pe la Ştei?

Primit pentru publicare: 14 iun. 2017
Autor: Ionel NOVAC
Publicat: 14 iun. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

A trecut Eminescu pe la Ştei?

 

La începutul anului 1989, regretatul eminescolog Constantin Mălinaş, publica în ziarul local „Crişana” două articole referitoare la relaţia dintre Mihai Eminescu şi prietenul său bihorean, Miron Pompiliu. Suscitat de interesul prezentat de aceste articole, un anonim (P.I.F.) din oraşul Tinca îi trimite o interesantă scrisoare, legată de trecerea nemuritorului Poet prin Şteii Bihorului:

Stimate Dle. C. Mălinaş,

Nu ştiu dacă Marele Eminescu a fost la Beiuş, dar că a fost la Şteii Vaşcăului este sigur. Iată pe ce mă bizui, făcând această declaraţie. Prin anul 1950 unele treburi personale m-au obligat să trec prin unica stradă din Ştei, care duce spre Lunca-Vaşcăului, când privirea mi-a fost atrasă de o mică plăcuţă din marmoră albă, pe care se vedea gravat simplu: În această casă s-a născut Miron Pompiliu.
Ori se ştie că prof. M.P. a fost un prieten foarte apropiat al Poetului. Mânat de o curiozitate uşor de înţeles, am bătut la poarta de la stradă şi din căsuţa modestă a ieşit un bărbat bine legat, în jur de 45-48 de ani. Am dat bineţe aşa cum se cuvine şi apoi l-am întrebat dacă în casa respectivă a locuit cumva M. P. Mi-a răspuns simplu, da! Apoi s-a prezentat: Sunt Miron Pompiliu. Cred că a spus că nepotul profesorului. M-a poftit apoi în casă (era un mic atelier de cizmărie, el fiind cizmar), arătându-mi o laviţă lungă de vreo 2 metri, din lemn tare, cred că gorun, şi mi-a spus:  Staţi pe laviţa asta, căci pe ea a stat şi M. Eminescu, fiind în vizită la Ştei, la unchiul meu.
Am pus mâna pe laviţă ca pe un lucru sfânt şi discret am scos batista şi mi-am şters ochii în lacrimi. Omul a sesizat situaţia mea şi a început să mă servească cu un pahar de pălincă de pe la ei. L-am refuzat, mulţumindu-i, dar la insistenţele lui i-am spus că simbolic şi în cinstea acestui eveniment vom închina un păhărel de ţuică. Înainte de a bea, omul din Şteii Vaşcăului a lăsat să-i cadă din pahar 2-3 picături, zicând să bea şi morţii şi Dumnezeu să-i ierte. L-am imitat şi am zis ca el, căci cunoşteam semnificaţia gestului. După ce am vorbit despre cei doi oameni, i-am mulţumit, promiţăndu-i că o să-l mai văd. Dar spre reproşul meu, n-am mai fost niciodată în Ştei. Ne-am strâns mâinile, în mâinile lui mari, aspre, mâinile mele s-au pierdut cu totul. Am ieşit din casă să plec, dar când am fost aproape să ies în uliţă, m-a întrebat: Dar Dumneavoastră cine sunteţi şi cu ce ocazie pe la noi?

Ștei. Casa în care s-a născut Miron Pompiliu

I-am declinat numele şi iarăşi ne-am strâns mâinile. De subsuoară a scos un pacheţel învelit în hârtie de ziar, mi l-a întins, zicându-mi: – Poate veţi avea nevoie. Era o pereche de pingele de cea mai bună calitate. După 39 de ani, te văd şi acum aşa cum erai atunci, dragă M. P. Şi îţi mulţumesc din inimă, iar dacă ai murit, fie-ţi ţărâna uşoară. Aşadar, este aproape sigur că M. Eminescu împreună cu Miron Pompiliu au trecut prin Beiuş şi au stat de vorbă cu iluştrii profesori ai liceului. Răspuns la cele două articole din ziarul Crişana. Dacă găsiţi nimerit, scrieţi câteva rânduri la poşta redacţiei, pentru P. I. F. – Tinca”.

Nu ştim dacă regretatul Mălinaş i-a răspuns sau nu, dar dacă ar fi să luăm de bune cele relatate de anonimul din Tinca, atunci Mihai Eminescu ar fi trecut pe la Şteii Vaşcăului, în vizită la Miron Pompiliu. Derularea faptelor însă ne fac să înclinăm că cele susţinute de P. I. F. sunt pure speculaţii, datorate poate entuziasmului acestuia în urma lecturării articolelor din ziarul „Crişana”.

Aşa cum este cunoscut, în 1868 Miron Pompiliu este silit să treacă în Regat, ca  urmare a unui conflict cu autorităţile ungare (a refuzat să se înroleze în armata ungară, în urma instaurării regimului dualist – 1867, prin asocierea Ungariei de către Austria la guvernare), oprindu-se mai întâi la Bucureşti, unde îşi continuă studiile pe parcursul unui an de zile şi apoi se stabileşte definitiv la Iaşi. Tot în 1868 îl cunoaşte şi pe Mihai Eminescu, angajat la acea dată ca sufleor la Teatrul Naţional. Amândoi debutaseră în aceeaşi revistă („Familia”) şi în acelaşi an (1866), amândurora directorul Iosif Vulcan făcându-le generoase prezentări. Cei doi vor lega o strânsă prietenie, care va dura până la sfârşitul tragic al Poetului.

Crezând că incidentul din 1868 a fost uitat, Miron Pompiliu va reveni la Ştei abia în 1886, dar autorităţile locale îl arestează şi îl închid, fiind eliberat abia după două săptămâni, în urma intervenţiei şi stăruinţelor populaţiei române din Beiuş.

Aşadar, contrar celor afirmate în scrisoarea sus-menţionată, Mihai Eminescu nu avea cum să-l viziteze pe Miron Pompiliu la Ştei, nici anterior anului 1868 (când tânărul Eminescu a ajuns în Ardeal însoţind trupa de teatru a lui Mihail Pascali, dar nu îl cunoştea fizic pe Pompiliu) şi nici după acest an, prietenul său bihorean stabilindu-se la Iaşi în 1869. Şi nici în 1886, an în care Miron Pompiliu s-a aflat pentru o scurtă perioadă la Ştei, dar atunci Poetul trecea printr-o situaţie destul de dificilă.

Ipoteza prezentată în scrisoarea anonimului de la Tinca rămâne însă o frumoasă pledoarie pentru ceea ce ar fi putut constitui o memorabilă vizită a lui Mihai Eminescu pe meleaguri bihorene, în speţă la Şteii Vaşcăului, acasă la unul dintre cei mai apropiaţi şi devotaţi prieteni ai săi.

 

Bibliografie

  1. G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Ed. Cultura Națională, București, 1932
  2. C. Mălinaş  Eminescu şi Oradea, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea, 2000
  3.  I. Simedre, Miron Pompiliu. Viața și opera unui junimist, Ed. Buna Vestire, Beiuș, 1997

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5