Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Al.Florin ȚENE: Euforia vieții în poezia Oanei Boc

Al.Florin ȚENE

 

 

 

Euforia vieții în poezia Oanei Boc

 

La Oana Boc euforia, spre deosebire de explicația dicționarului, este totalitatea trăirilor interioare și fizice prin care trece poeta dar și eul său, pentru simplul motiv că poezia sa secând stiluri și idei, într-o modificare continuă, plonjează în esență geneziacă.

În gustul liricii romantice, cu aer de manifest baroc, este poezia Oanei Boc, în cele două volume publicate:”Scara “, apărut la editura Eikon, 2013 și “Scrisoarea Evei “, 2017, carte ce văzut lumina tiparului la Editura Limes, inclusiv în poeziile publicate în “România literară “. Pe o coardă inefabilă, de îndrăgostită, constând dintr-un amestec inseparabil dintre sufletul autoarei și creionarea unor celebre cupluri electrocutate de fiorul dragostei, cum ar fi Penelopa și Ulise, Rmeo și Julieta, Ofelia și Hamplet,  se strecoară și reacția eului de empatie față de acestea, intrate în conștiința umanității.

Profesorul universitar Mircea Borcilă spunea despre volumul de debut al poetei .:„Vibraţia lirică se produce pe fundalul unui vast orizont de cultură, dar puterea sentimentului – iubire, aşteptare, speranţă, duioşie, naşterea dorului şi uimirea mai presus de toate – se întrupează în imagini proaspete şi de o neobişnuită forţă vizionară”.

Poezia e un jurnal diurn și cu izvorul într-un eu unanim și inocent, extrasă dintr-o veșnică trudă cu ideal teribil, ca un soi de obidă generică, născătoare totuși de exaltări curioase.:” De fiecare data se întâmpla să plouă/ când mă priveai în felul acela/ și fulgerul mă făcea să tremur,/pentru că de fiecare data mă străbătea…“(Ploaia)

Practic, aproape totul se poate exemplifica în întregime și Oana Boc a închipuit frenezia vitalistă și singuratică,  gândind la jumătatea mitologică, sărind peste presiune fiziologică, aporpiere și fior: “Cuvintele ni se iubeau pe masă/lângă ceștile de cafea./ Sub ochii noștri amețeau / și le tremurau corpurile fremătătoare.“(Langue/ parole).

Primul volum al Oanei Boc cuprinde 40 de poeme în care descoperim o ploaie de vară sub care sentimentele se concretizează în titlul “Iubirea e cerul din noi.”, în care remarcăm poemele: „Iubirea lui Prometeu”, „Zăpada mea”, „Tandreţe”, „Clipele ne mureau”, Catren pentru zei”, „Călătorul meu de toamnă”, „Scara”, „Naştere, „Machiaj de zi” etc.Poeme în care sunt condesate portretizări ale unor stări de iubire, alunecând uneori spre erotic: „Dacă-am crezut vreodată-n iubirea ta orbeşte/ A fost fiindcă lumina din ea m-a-mpresurat/ Şi mi-a pătruns în suflet frenetic, nebuneşte/ Cum moartea adânc păşeşte-n soldatul împuşcat” sau “ „M-ai declarat regină/ mi-ai dăruit un tron/ şi o coroană cu multe diamante/ În nopţile cu lună plină/ mi-ai prins în păr atâtea nestemate/ c-aş putea să transform în stele/ cât cer se strecura în ele/ Aşa de-mpodobită nu mai puteam să fug/ nici când mi-ai spus/ că tronul, de fapt, era un rug/ ca să tot ard spre tine/ când mergi pe orice drum/ să te-nsoţesc himeric/ cu trupul meu de fum”.

Poeta fiind și specialist în lingvistică, publicând articole de specialitate în reviste din țară și străinătate, inclusiv un volum intitulat” Textualitatea literară şi lingvistică integrală” ne convinge că ideile sale poetice  imutabile stau la originea unei lumi închegate.

Al doilea volum al Oanei Boc, intitulat “Scrisoarea Evei “  este, practic, fratele mai mare al primului, despre care Irina Petraș spunea: „Cea de-a doua carte de versuri a Oanei Boc nu se îndeparteaza ca atitudine de cea dintai, dar îsi consolidează altfel arhitectura, proiectand-o pe un fundal mitic, arhetipal. Cuplul emblematic, Adam si Eva, numește de la început tema care va subîntinde cu variațiuni infinite poemele: unitatea primordială în căutarea căreia îndragostiții se înscriu de la începuturi. Cuvintele iubirii sunt și cuvinte ale puterii, creatoare. Reîntoarse in pagina albă, exersând valențe multiple și ritmuri inedite, ele pot provoca recuperarea simfoniei uitate/rătăcite. Monologul Evei, abia întrerupt ici-colo de evocarea unor comentarii dinspre Adam, e, în cele din urma, o corespondență cu adresant general-uman. Tonul ales e optim, el favorizând participarea implicată a cititorului la o delicat-pătimașă confesiune de interioră“.

Volumul cuprinde poezii de sorginte confesivă, cu elemente candide ce pun în evidență feminitatea printr-un discurs sincer și autonom:„Mai știi cum ne iubeam/ și trupurile noastre/ nu mai erau pământ/ ci deveneau lumină,/ fiindcă în toate celulele din noi/ nucleul se schimba în lună plină” (Scrisoarea Evei, p. 6).Volumul abandonează cadrul edenic, cu toate încercările autoarei de revenire, dar se salvează prin faptul că se recurge la scrisoarea care devine spațiul de reorganizare a trăirilor unei lumi în care se simte ca în Edenul Cuvântului:” „M-am îmbrăcat în rochia de clepsidră/ și stau întoarsă spre cuvântul/ ce mă cheamă. (Clepsidră, p. 15).” Nu-i așa! La început a fost Cuvântul!

Oana Boc și-a făcut un stil de incalculabil efect din senzitivitatea directă și din stenografia de impresii, care este lirică de trăire și notație, însă cu un estetism nativ, în așa fel încât, deși natural, totuși pare fi rezultatul unui efort rațional.Poeta este o voce hotărât inconfundabilă, aptă de o lirică romantică și, esteticește, o rară poetă de idee, îndărătul unei adânci sensibilități.

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5