Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Din întâmplare

Din întâmplare, m-am întâlnit cu mine pe stradă.
Bătea un vânt cu ploaie subțire de vară,
Pașii mei mergeau ca niște câini hăituiți,
Numai glasul apei îl auzeam cum mă lovește încet.
Am văzut luna dormind între umbre de case,
M-am văzut și pe mine pe o stradă mult mai jos
Și am mai văzut o noapte frumoasă, femeie fără tine,
Atuncea când m-am trezit cu liliacul înflorit
Am văzut cum lutul se topește în trup de oase
Priviți și voi cum se zbate durerea în mine,
Parcă ar fi o cămașă de lacrimi pe trup dezvelit.
Eu adun norii ca să stâng o bucată de soare
Cu lumina topită mă spăl pe față și mâini.
Am rugat două stele să țină ecoul aprins
Și noaptea s-o lungească cât o noapte frumoasă.
Tu ce faci femeie, când auzi câinele bătând în casă?
Eu ascult speranța timpului mergând pe jos,
Beau apă dezvelită din cuiburi și izvoare
Și noaptea frumoasă se face mai tare,
Eu aștern bucăți de rouă peste umbra căzută
Și iarba se usucă în lumină și timp.
Ce noapte frumoasă m-așteaptă la capăt de lume!
Plouă mărunt și vântul îmi învelește pașii,
Noaptea se mută în gazdă cu mine,
Eu merg prin apă să-mi spăl singurătatea,
Ochiul care privește se cheamă copac
Și eu, din întâmplare, rămân cu mine
Sub umbră cerească cât un veac.