Cartea pierdută

Un fir de grație este tors și țesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseții strălucește,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei și exaltării,
Tandrețea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPȚI,  se auzi
În liniștea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-și îngroape fața în pernă, de rușine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin  copacii Parcului  Copoului,
DREPȚI,se auzi din nou strigătul, ,
Străjerul nopții își desfăcu aripile întunericului,
Leii și vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas  singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.
BMM