Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Boris MARIAN: Sunetul s-a oprit în miezul zilei

 

 

Sunetul s-a oprit în miezul  zilei

 

Sunetul s-a oprit în miezul  zilei,
Așa am înțeles, imaginile se repetă,
Nobel, Heaney, Nobel, Heaney,
Imaginile rulează cu viteză legală,
Un doliu sălbatic ne înconjoară,
Cortegiul urmează, semne de rămas bun.
În spatele movielei   încerc să cânt
Sanie cu zurgălăi, nu iese,
În schimb avionul așteaptă mârâind ca un câine.

************************
Prăbușire,  unde, cine?
o greață măruntă, apoi totul trece,
totul,  amână moartea, dacă poți,
adaugă vieții doi -trei volți,
o pitulice, pițigoi,
unii sunt zei,  chiar printre noi.
Eu sunt în mers spre Paradis,
iar alții merg pe la Paris,
pentru o clipă de extaz
aș merge până la Trei Brazi.
Coboară dinspre Caraiman
o zână, eu murind de-un an.
De mă mai caută Interpolul,
spuneți-le, am dat obolul.
**********************

Fără teamă, fără mamă,
fără gamă, ești o dramă,
dar ce dramă, traumă, saună,
smithsoniană, sothebyană.
Mă iubești, zise-o silfidă,
n-ai bun simț cât o omidă,
o, o, o, Waterloo, dear silfidă,
piramidă nu se nalță cu bun simț,
ci cu inima-ntre dinți.
Te iubesc și fără el,
voi muri precum Ariel,
făr-de lacrimi și cuvânt,
doar cu fața la pământ.
***************************

Am murit de multe ori,
Bolovani sunt destui,
Corbi mai puțini, unii au luat diplome,
Fiii fură mai mult decât părinții lor,
A început un război între obiecte,
Unii trag în alții, cu ochi mari și senini,
Am vrut să mă nalț, dar se pare că nu mai este loc
Acolo, sus, cizmele tropăie în oricare parte,
Parcă nu era așa pe vremea Părinților,
Cine mai știe ce este un ștetl?
Acum îmi este cunoscut și Raiul
și Iadul, au căzut în baltă.
Iar la fiecare cotitură dai de o un eșafod
Din fier forjat. Asta e.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Îmi spune că mai am o oră,
altul mă condamnă pe viață,
o săgeată mi s-a sprijinit de ceafă,
întorc capul, se rostogolește ca o bilă pe scări,
mă simt nemuritor ca un pietroi uitat la marginea drumului,
dar asta nu este totul,  doesn”t go properly,
am în buzunar două luni de viață,
Nanetti, Nană, mamă Nanetti,
leagănă-mă,  așa cum făceai în copilărie,
sau fă-te că mă legeni, dacă deja am plecat.
*****************************************

Decât un șut în fund mai bună-i ghilotina,
să fim mai filotimi și să iubim glicina,
putem iubi chiar șerpii, utili și veninoși,
de nu-mi ești soră, frate, nu poți să mă cunoști,
cu ochii tăi de buhă ai multe de vânat,
ferește-te de boala  celui înalt și lat,
de nu-l cuprind manuale, dar crede că-i Boileau,
văzut-ai cum se luptă nebuni la Waterloo?
Dar la Verdun și Marna, la Stalingrad , Tobruck,
decât un șut mai bine  o groapă la Sascut.
Warum întreabă boșii, for what și pentru ce,
că Dumnezeu ne taie destinu-n foarfece.
**********************************************
Cântarea Genezei s-a încheiat,
începe imnul Vieții,
când mai încet, când mai turbat,
în multe beții și direcții.
La rampă să iasă clovni poliglonț,
noi suntem, sala e goală,
dar unde sunt spectatorii cei hoți,
ne spune civilul Păcală.
Doctorul Faust ne-a învățat
că sufletul se poate vinde,
diavoli există în oricare stat,
ne-mbată cu pluricuvinte.
Ordine, legi betege mai vrei?
Înaintăm proști , în șiruri,
la capăt e tartrorul -șef, nea Grivei,
cu multe declicuri, deliruri.
********************************************
În oglinzi se poate pierde
o femeie preafrumoasă,
are nume și renume ,
o revăd  venind spre casă.
Simțuri se-ascut, inimi – infarct,
melcii, norii se-nchină,
eu am să-i pun covor doar din brad,
am s-o-nvelesc în hermină.
Am s-o-nvelesc  în aur și-argint,
am s-o-nsoțesc peste lume,
visul devine perfect și concret,
cântec  va fi fără strune.
*********************************
Fragede precum copitele de antilope
lovite de glonț, vin cuvintele din munții reci,
călăreții , băieți veseli au plecat de mult,
pe cer apar crengile copacilor morți,
melcii își văd de treabă, artiștii
sunt martiri, nu vă înfruptați din suflarea lor,
am văzut oameni grăbindu-se,
erau pe ultima  sută de ani, nepregetăți,
nu știam că duhurile se ascund în flori, în cartofi, în iarbă,
în botfori,  pantofi, scriu cu o mână roșie de plâns,
un confrate din Teutschland s-a sinucis fiind acuzat
de dreptism, s-a împușcat cu mâna stângă, o gamă minoră,
numai oamenii se pot abrutiza, niciun câine nu mușcă aiurea,
un reflex câinesc, nu câinos,
în timp ce urc aud aceeași voce din spatele liftului,
așteaptă, spune,  în prag sosește o sticlă din Antile,
e un bilet, scrie doar noapte bună, vizavi – o galetrie cu monștri
de hârtie, unii vorbesc , sunt general, strigă unul,
general de guvizi, ceva abstract, greu de înțeles,
vocea din spatele litului repetă, așteaptă,
de când mă știu aștept ceva înainte de somn,
o fi un lup cu voce de om ori invers,
am auzit clar,  generalul pensionar
a revenit după moarte auzind de creșterea pensiilor,
dintre bolile copilăriei cea mai gravă este candoarea.

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5