Primit pentru publicare: 21 mai 2015
Autor: Ion N OPREA
Publicat: 21 mai 2015

Cartea, revistele,pe care noi le scriem, schimbă însăși fața literaturii

Trăitor în lumea mea interioară, aparent stingher, cum mă vede istoricul  și  scriitorul Gheorghe Clapa din Bârlad, am norocul – ca să nu rămân un singuratic , cum crede bunul meu prieten –să am mulţi cititori a ceea ce scriu și public,pentru că sunt nenumăraţi cei cu ale căror gânduri și aprecieri mi-am umplut rafturile bibliotecii.

Motiv  să fiu şi neliniștit la  întrebarea – nu numai a mea- dar dacă bibliotecile acestea care găzduiesc cărțile, revistele, jurnalele, cu gândurile şi opiniile noastre vor dispărea, nu vor mai fi redactate pe hârtia atât de primitoare,pentru că pădurile României se tot retează și materialul neprelucrat ia drumul exportului spre a fi valorificat  superior de către străini?!

Sunt, într-adevăr, de la un timp, și eu prieten cu internetul, îmi plac scrierile în virtual, chiar colaborez la unele, dar dacă “un virus malefic”, cum îmi șoptește un prieten, tot virtual, Silviu Lupescu, mare și important editor de operă scrisă pe hârtia din România, ar face ca întreaga cultură a lumii, inclusiv ceea ce scriu și public și eu, ar dispărea? Eu pățesc așa ceva cu textele mele, uneori!

“În forma actuală, cartea va mai exista mult timp”, mă asigură tot Silviu Lupescu, cel care, de 20 de ani duce Polirom din carte în carte, cu un bilanț “de 5500 de titluri și peste 15 milioane de volume tipărite”, cum le contabilizează o publicistă, Dia Radu, în revista Formula As, 1164, care repetă  spusele editorului: “nu poți fi un bun editor, dacă nu ești și cititor”, și cum domnia sa este unul din cei 70% dintr-un milion doar de cititori actuali ai României, și precizează, încurajându-mă în ceea ce întreprind – să aflu dacă şi revistele culturale contribuie la formarea omului – însuși Polirom, prin realizările  de atâta timp,  ”a publicat o mână de scriitori tineri care au schimbat (chiar! n.n.) fața literaturii  române”… Și-i citează pe contribuitorii mai tinerii Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Bogdan Suceavă, Radu Pavel Gheo…”care oferă o literatură vie, fără sclifoseli și volute inutile și care chiar au ceva de spus”. Obsesia noastră, a românilor, pentru un Premiu Nobel, poate…

-Crezi că mai are presa zile de trăit?, este întrebată într-o altă împrejurare Irina Păcurariu, altă profesionistă,  prietenă a regretatei Vanda Condurache, susținătoarea proiectelor mass-media „Poveste fără sfârșit”, „România deșteaptă”, „Zona zero”, „Exodul mamelor”, de la care primim asigurări pozitive:

– Atâta timp cât ne punem această întrebare, ea mai are o șansă și este în continuare necesară, răspunde omul de presă (în revista Formula As nr. 1161), autoarea proiectelor de mai sus.

„Presa scrisă?”, ne interoghează și tot ea dă răspunsul: „Cred că presa de analiză se va citi în continuare, pe hârtie tipărită… lumea din imediata noastră proximitate este aproape la fel de importantă ca familia, are nevoie,  în continuare, de o astfel de presă, citită pe hârtie frumos mirositoare și palpabilă. Cred că generația noastră va salva, pentru încă un număr de ani, presa tipărită. Așa cred.  Nu știu dacă tinerii vor mai avea nevoie de ea,dar înclin să cred că atâta timp cât se va cumpăra carte, se va cumpăra și presa”.

Ion N. Oprea

O provocare:

Am pierdut bacșișul, poate merge taxa pe celibat!!

Se știe, renunțând la investițiile necesare și acumulând vii- toare datorii către societatea căreia, în vederea următoarelor alegeri, i-a satisfăcut orice posibile avantaje pecuniare, actualul Guvern caută mijlocele de acoprire a ceea ce a rămas dezvelit la ceea ce nu se mai știe ce este bugetul României.

„Taxele și impozitele sunt principala sursă a veniturilor Statului” este reclama care apare tot mai des în masss-media, sponsorizată de Ministerul care dirijează finanțele Țării, cel care după ce declarase instituirea încasării taxei pe ce nu se știa că există, adică pe probabilul bacșiș oferit de românul sărac barmanului, taximetristului sau celui care încasează taxa de la parcare, zarzavagiului sau desfăcătorului de țigări, icognito, din colțul străzii, dar la care s-a renunțat pentru motive de lipsă de consultare prealabilă cu aceștia…

Nu a putut Ministerul să-i adune decât pe taximetriști care au putut singuri convinge: nu se poate! Și dacă nu… Atunci, atunci, venim noi cu o propunere, o provocare, culeasă din presa timpului, dovadă și că românul a fost întotdeauna ingenios.

„Taxe pentru celibatari” se numea o rubrică de informații din ziarul „Dreptatea” care apărea prin 1920 la Cernăuți, din care cităm: „Un proiect de lege prevede următoarele taxe pentru celibatari: bărbați – de la 26 la30 de ani, 500 lei anual; de la 30-35 ani -1000 lei; de la 35-40 ani – 1500 lei și de la 40-45 ani –  2000 lei (la un venit maxim de 18000 lei anual, când salariul unui învățător era în jurul a 1000 lei lunar). Femeile: de la 21-25 ani, 100 lei pe an; de la 25-30 de ani, 150 lei pe an; de la 30-36 ani, 200 lei pe an (la un venit de maxim 6000 lei anual).  Bărbații  peste 45 de ani și femeile peste 35 de ani sunt scutiți de impozitul pentru celibat”.

Nu știm ce vor hotărâ părțile, sugerăm finanțiștilor, ocupați cu chestii mai mari și importante lor, colectarea bacșișurilor personale pentru ignorarea marilor taxe, poate de la posibilii condamnați penal, să țină seama de modificările între timp a situației social-economice și fiziologice a individului, cum ar fi și egalitatea juridică a sexelor și prelungirea duratei de viață medie, să decidă în consecință, nu numai cuantumul sumelor datorate, ci și…

(Din volumul „Bucovina în presa vremii, Cernăuți, 1811-2008” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iași, 2008, p.76).