Revista Luceafărul » Dicţionar special

95. TRIGONOMETRIA ERETICĂ: Sintagmă ce aparţine lui Grigore Cugler ( cel despre care Paul Goma povesteşte că „ în anii 50, aflat în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu, a întâlnit un alt deportat, fost ofiţer de marină, care era îndrăgostit de literatura lui Apunake şi care umbla totdeauna la el cu un volum ferfeniţit dintr-o apariţie policopiată din 1946, purtând titlul semnificativ „AFARĂ – DE – UNU – SINGUR”). Trigonometria eretică ar fi, zice Grigore Cugler: „o perfecţiune a trigonometriei clasice prin adăugarea câte unui ochi de erete în fiecare vârf al triunghiului. Ceea ce scapă ochiului omenesc nu scapă ochiului de erete”( vezi „România literară” nr.30 din 1998 );

96. CONSTATAREA SMIGLY: Afirmaţie sintetică făcută în anul 1940 de mareşalul polonez E. Rydz – Smigly: „Cu germanii riscăm să ne pierdem libertatea noastră, cu ruşii se pierde sufletul nostru”;

97. TAMARETA: Poezie cu formă fixă ( dar, paradoxal, fără formă fixă, până la urmă) inventată de poetul Emil Brumaru în urma inspiraţiei pe care i-o producea Tamara, tânăra şi frumoasa lui soţie;

98. ECONOMIE VIRTUALĂ: Concept pus în circulaţie ‚n 1998 de Clifford Goddy de la Pennsylvania State University ( vezi revista „22 PLUS”, nr. 75 din 1999): „În esenţă, economia virtuală este pojghiţa formală cu aspect clasic de economie capitalistă, care acoperă o încrengătură vie de relaţii sociale, politice şi de interese personale, operând după reguli proprii, în afara reglementărilor şi principiilor publice”. Liviu Gaiţă defineşte astfel economia virtuală: „Se dezvoltă o economie în care se folosesc preţuri, dar nimeni nu plăteşte bani, nimeni nu plăteşte timp, se acumulează datorii reciproce uriaşe care, de asemenea, nu pot fi plătite în perioade rezonabile de timp. Salariile sunt declarate dar nu şi plătite. Acestea creează venituri iluzorii, sau virtuale, în esenţă la afaceri conduse în afara pieţei, la preţuri virtuale”. Economiştii sunt categorici în a confirma că economia virtuală se dovedeşte o specialitate a falşilor reformatori din Est;

99. VISUL SCRIITORULUI ROMÂN: „Să nu aibă nimic de făcut, să se concentreze exclusiv pe proiectul său” ( aparţine lui Mircea Mihăieş şi l-am întâlnit în „Orizont” nr. 1 din 1999);

100. AXIOMA TALENTULUI ÎN PROZĂ: Aparţine lui Damian Nicula şi, scrie Dan Stanca în

„Luceafărul” nr. 45 din 1998, i-a fost spusă lui pe 30 septembrie 1985, pe când era redactor la „Viaţa Românească”: „Scriitorii care îşipropun din start să scrie un roman de 600-700 de pagini şi nu se ridică de la masă până nu şi-a făcut această normă uriaşă de pagini, ar cam trebui să se lase de meserie”;

101. CRATYLISMUL DISCURSULUI COMUNIST: Sintagmă ce aparţine lui Mihai Zamfir şi se întâlneşte în cartea „Discursul anilor 90” ( Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997). Denumirea vine de la „Cratylos” a lui Platon care opune relaţie motivată, relaţiei dintre realitate şi termen propusă de Hermogene. Tudor Olteanu, în „România literară” nr. 51-52 din 1998, explică: „Pentru Mihai Zamfir, discursul comunist motivează termenii, limbajul instaurând o realitate faţă de care orice interpretare, naturală prin definiţie, devine imposibilă. Cratylismul, în această variantă, impune o ordine a discursurilor particulare (sau „punctuale”), ordine generată de un discurs tutelar care suprimă realitatea. Raportul dintre discursul comunist şi realitate poate fi rezumat într-un singur fel: dacă realitatea contrazice teoria, cu atât mai rău pentru realitate. Logocraţia comunistă este o reeditare a realismului medieval”;

102. COMPLEXUL CULTURII MINORE: Sintagmă ce aparţine lui Constantin Noica şi reprezintă pretextul ce stă la baza câtorva eseuri reunite în cartea „Pagini despre sufletul românesc” (prima ediţie în 1944): „Tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: am fost şi suntem – prin ce avem mai bun în noi – săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei. Tensiunea aceasta agravată nu numai prin faptul că suntem conştienţi de ea, dar şi prin convingerea că a fi conştient poate reprezenta un semn de sterilitate, alcătuieşte drama generaţiei de azi”. Criticul Gheorghe Grigorescu explică astfel această teză din tinereţea lui Noica: „…schiţează un gest de revoltă faţă de ruralitatea, patriarhalitatea, anistorismul patriei noastre, refuză România eternă a specificului ei stagnant, în favoarea unei Românii a actualităţii”;

103. DE CE NE E DOR? Răspunsul la această întrebare l-a dat filozoful Emil Cioran: „Întrebaţi pe orice român şi nu-ţi va da o lămurire asupra acestui indefinit al sufletului său”;

104. REAL POLITIK: Concept pe care l-a definit foarte intuitiv în revista „22” nr.3001 Dan Perjovschi: „Dacă speli împreună haine albe cu haine negre, hainele albe devin gri, hainele negre rămân negre”;

Articole asemănătoare

84. PROGLOBMODERNUL:

Curent nou, prezentat odată cu „Manifestul de la Cluj” de Al. Florin Ţone. Acolo se arată că „Generaţia 80” şi postmodernismul au murit şi, odată tendinţa de globalizare a anilor 90, în fondul căreia a intrat şi România, a apărut un alt curent – proglobmodernul.

Al. Florin Ţone spune: „Acesta păstrează elemente de la toate curentele de până acum, cu tendinţă spre clasicism, în plus, operele proglobmodernilor nu sunt rupte de viaţă, de realitatea socială, de contextul social-politic, în care trăieşte poetul”;

85. AXIOMA PĂSTOREL:

„La început n-a fost cuvântul, ci foamea!”;

86. PRINCIPIILE FORMĂRII IMAGINII DESPRE TINE:

Le-am întâlnit în „Dilema” nr. 438 din 2001 şi au fost enunţate de Rodica Chelaru: 1. Spune publicului ceea ce vrea să audă; 2. Fă mereu rocade spre a muta atenţia oamenilor către altceva decât lucrurile importante pentru ei;

87. PARLAMENTARUL „JĂMANFIŞIST” (GEAMO):

Tip de parlamentar rupt din viaţă, prezentat de George Pruteanu în cartea sa „Partidul şi partida”: „E jmecher. Are privire de ciumeg şi mers de şmenar. Traversează ţanţoş şi agale, ca un fante cu tangaj”;

88. PARLAMENTARUL TEMBEL (FONFO):

Tip de parlamentar rupt din viaţă şi prezentat de George Pruteanu în cartea sa „Partidul şi partida”: „Confundă ţările cu capitalele şi instituţiile internaţionale cu mărcile de bere. Nu cunoaşte bine decât o singură limbă: pe cea de la pantofi. În română se descurcă bine când tace, ceea ce-i reuşeşte uneori cu succes. Lipicios ca hârtia de muşte, e prezent la orice sindrofie şi e foarte mândru când se împiedică lumea de el”;

89. PARLAMENTARUL VULGAR (RĂCNELEA):

Tip de parlamentar rupt din viaţă, prezentat de George Pruteanu în cartea sa „Partidul şi partida”: „E mult şi colţos. Masiv şi butucănos. Dacă punem la socoteală şi coatele, ocupă trei scaune cu un singur mandat. Ca să arate oratorului, sălii şi, eventual, judeţului că el este de altă părere. Răcnelea hăuleşte. Scoate un fel de onomatopei straşnice şi pământoase cam aţa: Uăh! Iha! Niiio! Ee-hă!”;

90. TREN-BOU:

Denumire dată de Radu Mărculescu, în memoriile sale, vagoanelor în care erau înghesuiţi deţinuţii: „Oamenii erau aruncaţi în vagoane fără apă, fără hrană, fără lumină, fără aer, unii peste alţii, atât de supţi de orice putere încât nici să geamă nu le mai venea. Atunci se lăsau morţi. La fiecare oprire se aruncau cadavrele din tren”. Aflat într-un astfel de vagon, Radu Mărculescu face o descoperire: cultura poate să fie un remediu împotriva morţii. Începând să le povestească deţinuţilor într-un astfel de tren „Răscoala” lui Rebreanu, la viitoarea haltă, din vagonul lor nu s-a mai aruncat nici un cadavru. Nu mai murea nimeni;

91. PRO – ZARE:

Concept ce aparţine lui Mircea Nedelciu şi pe care l-am întâlnit într-un interviu dat Cristinei Cârstea şi publicat în „Cronica” nr. 6 din 1998. Intervievatul explică: „Proza actuală înaintează în linie dreaptă spre orizont, cu calm şi tehnici specifice. De fapt pro – zare asta înseamnă – să înaintezi rând cu rând, pagină cu pagină”;

92. RIFANGITĂ:

Boală inventată de romancierul Grigore Cugler pentru încadrarea unor anumite psihologii umane. Cum s-ar manifesta această boală (vezi fragmentul de roman publicat în „România literară” nr. 30 din 1998): „Bolnavul vine la doctor şi-l asigură, cu declaraţiile şi jurămintele cele mai solemne, că este perfect sănătos. Unii vin chiar cu martori, cu fotografii sau cu scrisori de recomandaţie de la vreun prieten de familie. În mijlocul celei mai călduroase pledoarii, cel atins duce cu repeziciune mâna la gură şi, cât ai clipi, îşi retează cu dinţii vârful unui deget. Unii scot bucăţica din gură şi calmaţi o predau medicului. Acestea sunt cazurile de rifangită statică. Alţii mestecă vârful muşcat şi-l înghit apoi cu ochii pe jumătate închişi de plăcere. Aceasta este rifangita dinamică. (…) Ultima manifestare a bolii, după cum scrie în manualele de studiu, constă în aceea că bolnavul cere să i se confere o păpuşă. Cu ajutorul ei se familiarizează din nou cu făpturile omeneşti”;

94. ALS – OB:

Cifru sub care poeta Simona Grazia Dima poate atinge o nouă lume pe care doar cel căruia nu-i lipseşte cel de-al treilea ochi o poate vedea. L-am întâlnit în cartea sa de poezii „Noaptea romană” (Ed. Arhipelag, Tg. Mureş, 1997). Cifrul este interpretat de Nicolae Coande în „Convorbiri literare” nr.6 din 1998: „Timpul prezent al poetei nu este acelaşi cu al nostru – instabil, barbar, terifiant”;

Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009

Articole asemănătoare

71. EFECTUL ÎNCHISORII:

A fost detectat de Constantin Noica pe care l-a definit astfel: „dacă în afara închisorii societatea te transformă într-un obiect uman, înăuntrul ei ai şansa să te descoperi ca subiect uman, iar paznicul, medicul, bucătarul, anchetatorul şi alte figuri sumbre devin uneltele împlinirii tale secrete”;

72. POLITICA NAŢIONALISMULUI KITSCH:
A fost definită de Dan C. Mihăilescu în Luceafărul nr. 8 din 2000 prin trei elemente: 1. „să fii adeptul demagogiei iresponsabile”; 2. „să dai drumul la robinete în plină inundaţie” (gen tulburărilor de la Târgu Mureş din 1990); 3. „să scaperi amnarul în plin incendiu”;

73. METAFORA ORBULUI:
Aparţine scriitorului Jose Saramago, laureat al Premiului Nobel: „Nu e orb decât cel care nu vrea să vadă”;

74. ZIDUL RUŞINII:
Terminologia occidentală dată zidului construit de URSS ca frontieră între Berlinul Occidental şi RDG. Construcţia lui a început în noaptea de 12 spre 13 august 1961 de către Poliţia Poporului. Zidul ruşinii a avut o lungime de 112 km, dintre care 43 km numai în interiorul oraşului, semănând cu un bloc din beton, piatră şi sârmă ghimpată. Construcţia lui a fost terminată în mai 1962. Deşi dotat cu mijloace de supraveghere din ce în ce mai sofisticate, astfel încât candidaţii eventuali la evadare să fie descurajaţi, în timpul celor 28 de ani cât a rezistat, 239 de persoane şi-au găsit moartea încercând să treacă peste el, în timp ce alte 4000 au reuşit să ajungă în Vest, dar cu mari emoţii. Zidul ruşinii a căzut în noiembrie 1989, atât simbolic cât şi în realitate, încheind unul din cele mai sumbre capitole din istoria Europei sfârşitului de secol şi mileniu;

75. PRIVATIZMENT:
Termen ce aparţine lui Virgil Raţiu şi pe care l-am întâlnit într-un articol publicat în România liberă din 14 august 1999. Privatizmentul ar reprezenta „ o privatizare mimată în genul unei cămile cu pene sau a unui struţ cu cocoaşă”. Privatizmentul ar fi „ purtătorul de cuvânt al unui capitalism fără împroprietăriţi, fără responsabili direcţi şi unde proprietarul principal ar fi tot statul”;

76. ELITA NEGATIVĂ:
Sintagmă ce aparţine scriitorului Mihai Sin şi pe care am întâlnit-o într-un eseu publicat în Luceafărul nr. 9 din 2000: „Elita negativă este aceea care a infestat societatea românească cu ipocrizia, lipsă de scrupule şi cinism ( dus până la cruzime, la trădarea prietenilor şi fiinţelor apropiate), orgoliu şi aroganţă împinse până la mârlănie, lipsa idealurilor şi, în consecinţă, un soi de „pragmatism” mereu perdant şi meschin, un amestec insuportabil de superbie dominatoare şi slugărnicie slinoasă”. Elita negativă a apărut pe vremea comunismului şi s-a impus şi după 1989;

77. IPOTEZA S. P. DESPRE SUPRAREALISM:
Aparţine poetei Simona Popescu (S. P.) şi a fost lansată în cartea sa Salvarea speciei. Despre realism şi Gellu Naum (Ed, Fundaţiei Culturale Române, 2000). Autoarea porneşte de la ipoteza că: „ fiecare suprarealist a avut două opere paralele – opera propriu-zisă şi însăşi viaţa lor”;

78. LEGEA STROUP:
Aparţine directorului Bibliotecii Publice din Seattle, Liz Stroup: „Fiecare membru al personalului bibliotecii are dreptul de a încălca orice regulă, dacă este spre binele instituţiei”;

79. FRUSTRAREA STEINER:
Aparţine lui George Steiner şi se poate întâlni în cartea sa După Babel (Editura Univers, 1983, pag. 154 – 163). O reia Nicolae Manolescu în România literară nr. 14 din 2001: „Născut la Paris, dintr-un tată evreu ceh şi o mamă probabil alsaciană, crescut în Franţa şi în SUA, vorbind de la început în casă franceză, engleză şi germană, cu particularităţi puternice de cehă şi idiş austriac, dincolo de care răsuna ecoul ebraicii, Steiner s-a folosit întreaga viaţă – ca să vorbească ori să scrie – de cele trei limbi principale. N-a reuşit să descopere pe nicio cale ( nici apelând la hipnoză, la metode pe care i le-au indicat psihiatrii etc.) care, dintre acestea, au reprezentat pentru el o „Muttersprache” mai profundă pe verticală decât celelalte două. În concluzie, frustrarea lui Steiner e de natură identitară şi ar consta în imposibilitatea de a da un răspuns întrebării: „Nu cumva indivizii multilinguali, sau copiii crescuţi simultan în contextul prea multor limbi sunt predispuşi la schizofrenie şi tulburări de personalitate?”

80. PREVIZIUNEA LUI SILONE:
„Până la urmă, lupta finală se va da între comunişti şi foştii comunişti”;

81. PARADOXUL LUI ARTHUR SCHNABEL:
„Prea simplu pentru copii, prea dificil pentru artişti”. Este un paradox pe care Arthur Schnabel îl repeta adesea despre Sonatele lui Mozart, adăugând că „dificultatea stă în puritatea scriiturii care îl dezvăluie total pe interpret”;

82. CONSTATAREA ION CRISTOIU:
„Petru Lucinschi este cel mai corect om de stat”;

83. SOCIOBIOLOGIE:
O nouă disciplină apărută în 1975, când apărea cartea Sociobiology a entomologului american Edward O. Wilson. Noua disciplină analizează felul în care alte specii, în special Homo sapiens, valorifică starea genetică a evoluţiilor, şi avansează ipoteza că trăsături universale de caracter, cum ar fi altruismul sau ambiţia, pot avea un fundament genetic (vezi România literară nr. 40 din 1999);

Revista Luceafărul.net – Anul 1 – Numărul 9 – 11 septembrie 2009

Articole asemănătoare

27. PARABOLA SOMONULUI: Am întâlnit-o formulată de Dumitru Ţepeneag într-un interviu dat lui Farkas Jeno şi publicat în „România literară” nr. 23-24 din 1998: F.J. „-Unde fug personajele?”

D.Ţ.: „-Ele fug spre moarte, d-le Farkas. Adică spre locul unde se va încheia romanul.”

F.J.: „Şi locul dumneavoastră? Căci autorul se tot pregăteşte să meargă în Bretagne pentru a-şi depune ouăle, adică romanul.”

D.Ţ.: „Dar dacă tot aţi propus parabola somonului, ştiţi că somonul se întoarce în apele natale pentru a-şi depune ouăle. Nu de ocean are el nevoie ca să creeze şi să moară(…). Când apele natale vor fi pregătite să mă primească aşa cum se cuvine, vă voi da de ştire. Sensul general al unui roman e şi acela al vieţii: personajele, autorul, cititorii şi criticii, cu toţii ne îndreptăm spre aceeaşi ţintă. Acest punct terminus, pe care ne-am obişnuit să-l numim moarte, e de altfel condiţia de posibilitate a artei, a creaţiei”;

28. BONUS PASTOR: Model epic propus de criticul şi istoricul literar Dan Mănucă în „Lectură şi interpretare” şi care reprezintă „…o propunere autohtonă, întemeiată pe argumente specifice, propunere făcută în epoca atât de dramatică de după înfrângerea paşoptismului. De fapt ar reprezenta ceea ce a mai rămas şi ceea ce s-a transformat din specificul nostru”;

29. METAFORA NĂVODULUI: A fost folosită de Mircea Nedelciu, prozatorul generaţiei 80. El a fost primul dintre ei care a schimbat formula de roman şi care spunea că „…năvodul generaţiei 80 are ochiurile foarte mici şi prinde totul, chiar şi plevuşca, în vreme ce generaţia 60 lucra cu un năvod cu ochiuri mari, în care nu rămâneau decât peştii mari” (după Nicolae Manolescu – interviu dat ziarului „Cotidianul” din 20-21 iunie 1998);

30. VISUL BEŢIVULUI: Preluat dintr-un interviu dat de Mugur Isărescu lui Tiberiu Papahagi şi publicat în „Cotidianul” din 27-28 iunie 1998: „El speră să-şi facă un restaurant cu gândul că va bea gratis, fără să se gândească cum îşi va aproviziona unitatea în luna următoare”;

31. „JOCUL” LUI ALEX ŞTEFĂNESCU: L-am întâlnit în „România literară” nr. 22 din 1989 fiind prezentat chiar de autor: „Când eram student, jucam de unul singur un joc, pe care abia acum îl fac cunoscut şi altora: ori de câte ori apărea un nou personaj în raza mea de observaţie, încercam să ghicesc cu ce se ocupă. Iar apoi comparam presupunerea mea cu situaţia reală şi ajungeam la concluzii dintre cele mai fanteziste. Au intrat în acest joc al meu – bineînţeles, fără s-o ştie – şi numeroşi scriitori. Şerban Cioculescu a fost un timp, în imaginaţia mea, ofiţer al stării civile, Marin Preda – farmacist, Alexandru Ivasiuc marinar, Nicolae Manolescu – agent FBI, Nicolae Breban – om de afaceri, Ion Alexandru – plutaş pe Bistriţa”;

32. OBSERVAŢIA LUI BELU ZILBER: „La noi comunismul este o combinaţie de stalinism şi Caragiale”;

33. PARADOXUL LUI OSCAR WILDE: „Împrumută-i omului o mască şi el îţi va spune adevărul”;

34. POVESTINDEREA: Cuvânt inventat de scriitorul Mircea Săndulescu. L-am întâlnit într-un interviu pe care i l-a luat Gabriel Pleşca şi publicat în „Luceafărul” nr. 25 din 1998 . Povestinderea ar vrea să exprime, spune Mircea Săndulescu, „… magia de întâi şi de pe urmă a cuvântului. De câte ori încep un roman mă gândesc la povestea umană a personajelor, la traiectoriile acestor oameni: ce-i oftică, ce-i doare, ce visează, unde vor s-ajungă”.

Georgică MANOLE