Lia RUSE

 ELEGIE

Din strãlucirea cupelor eu sorb doar vis,
Așa,.. cum vara din sat,.. cum primul sãrut
Si ce-a fost între noi, pentru mine ce-ai scris…
O,.. aș vrea sã -tot- am doar trecut!
Din cupã, încã, sorb cu melancolie
O amintire prinsã-n suflet, surâzând,
Nu-nțeleg de ce viața, azi, e târzie
Și sorb iar, puțin vis fremãtând.
Sunt în grãdinã, spice de lunã mã ning,
Mã lumineazã, lucind pe cerul senin.
Sunete, de ocarinã plânsã, m-ating!
Ce-am avut mi se pare divin…
Și mã vãd cum umblam prin livezi brumãrii,
-Doi copii cuminþi þinându-se de mânã-…
Mã îmbãt, sorbind vis, sub aștrii-argintii
Într-un joc de pace strãinã.
Da, mã simt, mai mereu, ca o frunzã plutind!
Sã mã vindec -de noi- n-am sã pot nici de mor,
Sunt amintirea din potir și… azi zâmbind
Spre satul meu de care mi-este dor…
Din strãlucirea cupelor, eu sorb doar vis,
Apoi,.. vara din sat, apoi,..primul sãrut
Și ce-a fost între noi,.. pentru mine ce-ai scris…
O,.. aș vrea, sã -tot- am, doar trecut!