ELEGIE  DE  MARIN  IFRIM

Elegie

Asta este lumea noastră, nu-i mai jale ca a voastră,
Noi trăim din tată-n fiu, niciodată doar să fim
Pentru-a fi doar ca să fim. Lumea mea e nemurită,
Are capse la copită, e o capră rea de munte
și un munte cu copite, și-o pădure de iubite.  Lumea
mea e în păduri, în copaci fără securi. Printre râși
făcut de râs, de pușcași cu drujbe-n spate, retezând
ozon din toate. Lumea mea e o lacrimă de brad,
o rășină plină de tămâie roz. E o lume greu de
dușmănit. E o lume fără asfințit. Știu ce lume am
iubit. Lumea mea e singură, e vădană de război,
are miezul fix în toi, are inimă și suflet, e o lume
cu mult buhnet. Și v-o las așa cum e, plină de
păduri cu țipăt, ca să fiu și eu în rânjet…