Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

EMINESCU ŞI MUZICIANUL TOMA MICHERU

Primi pentru publicare: 5 iul. 2017
Autor: Nicolae IOSUB
Publicat: 5 iul. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

EMINESCU ŞI MUZICIANUL TOMA MICHERU

 

Toma Micheru (1858-1892) s-a născut în 1858 în Moldova, a făcut studii muzicale la Munchen şi apoi la Conservatorul de muzică din Viena, bursier al guvernului român. A studiat violoncelul şi compoziţia, devenind un virtuos al acestui instrument. Contemporanii săi au spus că Toma Micheru era de origine evreu, motiv pentru care avea să suporte mai multe necazuri în timpul scurtei sale vieţi.

Botoşăneanul Andronic N. Ţăranu, într-un articol memorialistic ,,Cum l-am cunoscut pe Eminescu”, apărut în ,,Revista Moldovei”  (Iaşi, 1923), spune despre Toma Micheru: ,,Tomiţă Micheru, de origine ţigană, era negru la faţă, aproape ca dosul ceaunului, cu părul creţ şi negru ca pana corbului. Îmi făcea impresia unui mulatru. Era însă un violonist distins, un mare artist”. Cu toate aceste afirmaţii, urmaşii săi au arătat că artistul a fost român de religie greco- ortodoxă.

Toma Micheru a făcut studii muzicale la Iaşi cu Eduard Caudella, s-a perfecţionat la Viena cu Joseph Georg Hellmesberger la vioară şi în urma bursei acordate de Maiorescu a continuat studiile la Conservatorul din Leipzig. În perioada 1875-1892, Toma Micheru a dat concerte în ţară (Timişoara, Bucureşti, Braşov, Galaţi, Botoşani, Bacău, Iaşi, Brăila), dar şi în străinătate (Constantinopol, Roma, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Munchen, Berlin, Viena, Budapesta, Petersburg, Weimar). La Weimar Micheru s-a căsătorit cu Georgiana Dorotheea Booddon, cu care va avea pe unicul său copil, Thomiţă Alexandru Matei Micheru. La Weimar, Micheru a condus, o bună perioadă de timp, orchestra ducală din oraş.

Mihai Eminescu îl cunoaşte pe Toma Micheru la Viena, unde era şi el student la universitate, urmărind cu mult interes concertele sale date la întrunirile de la ,,România Jună”. Ei ajung să se împrietenească, Eminescu ascultând cu multă plăcere muzica interpretată de artist.
În vacanţa de vară a anului 1872, Eminescu se întâlneşte la Botoşani cu Micheru şi organizează împreună o seară distractivă la hotelul Moldova, însoţit de Nataliţa, sora lui, care cânta la chitară.
Eminescu era în vacanţă, după ce venise de la Viena şi trebuia să se întâlnească seara la petrecerea cu Toma Micheru, la care îl invită şi pe Andronic Ţăranu, pe care-l cunoştea din copilărie. Eminescu, ştiind că Andronic cânta la vioară şi pictează, îl invită să cânte şi el la această petrecere. Andronic era necăjit şi se plânge lui Eminescu că deprindea greu manevrarea telegrafului de la poştă, meserie pe care a învăţat-o şi practicat-o, dar în cele din urmă acceptă invitaţia.
Aşa după cum spune Andronic Ţăranu în „Întâmplări”: „Era însă un violonist distins, un mare artist, care deseori concerta la palat, în faţa Suveranilor. Sora sa Nataliţa era de o frumuseţe rară, cu faţa albă, părul blond auriu şi cu ochi negri ca mura, astfel că făcea un contrast mare cu fratele ei!”. Sora lui Micheru, Nataliţa, cânta cu mult talent la chitară.
Andronic Ţăranu povesteşte mai târziu cum s-au distrat toţi patru la restaurantul hotelului Moldova, de la orele 8 seara până dimineaţa. Aşa după cum îşi aminteşte Andronic: „Poetul îşi declama poeziile cu ochii săi aţintiţi spre Nataliţa, pe care o sorbea cu privirile sale, căci, drept vorbind mi-a mărturisit că-i era foarte dragă”. Într-un târziu, Eminescu începe să recite poezii umoristice şi „decoltate”, dovadă că se cam cherchelise, iar Nataliţa îl stimula şi nu se jena deloc.

Din cauza lipsurilor materiale, Micheru este nevoit să-şi întrerupă studiile de la Viena şi îi cere sprijinul lui Eminescu, pentru a interveni pe lângă Titu Maiorescu, ca să-l ajute în continuarea studiilor muzicale.
În luna august 1872, Eminescu scrie o lungă scrisoare lui Titu Maiorescu, în care îi cere ajutorul, pentru al susţine pe violonist, pentru a da un concert la Iaşi şi cu fondurile adunate să poată continua studiile. În scrisoare Eminescu îl recomandă călduros pe Micheru: „Caracterul său privat e, în sens convenţional cel puţin, asupra a orice critică, talentul său firesc e necontestabil, şi d-voastră, care sunteţi un critic mult mai competent în asemenea materie, v-aţi putea crea uşor ocaziunea de-a afla pe cale privată dacă acest tânăr merită încurajarea d-voastre. O serată a Junimei de es. ar putea deveni şi mai delicioasă cu concursul său”. Eminescu voia ca Maiorescu să-l asculte pe Micheru cum cântă, spunându-i:,,Nu vă rog pentru o protecţie necondiţionată, nu, va să zică pentru un om nedemn de ea. Cum am spus, veţi putea cerca pe cale privată demonul, care trăieşte în acest om, după părerea mea un demon viguros şi armonic mai cu seamă…restul va fi o consecinţă, care poate chiar D-voastră Vă va fi de nu uşor cel puţin nu ingrat de îndeplinit ”.      Chiar şi Slavici într-o scrisoare către Iacob Negruzzi din 12 aprilie 1872 îl va elogia pe tânărul violonist:,,Avem aici în Viena un violonist, cântă foarte bine, lumea l-ascultă cu sete. Un amic al meu, Toma Micher, elev la Conservatorul de aici, face în zilele acestea călătorie prin Iaşi: ştiind cum că sunteţi iubitor al musicei, am crezut cumcă vă procurez o plăcere- rugându-l ca să vă cerceteze. El va sosi în Iaşi cam în 15-20 l.c. Vi-l recomand!” Observăm, că atât Eminescu cât şi Slavici intervin pentru ca Micheru să fie ajutat să-şi continue studiile la Conservator, cu o bursă de la Junimea.

În urma acestei scrisori, Maiorescu îi acordă lui Toma Micheru, în martie 1875, o subvenţie de o mie de lei, subvenţie care va constitui cap de acuzare împotriva criticului, în procesul miniştrilor din guvernarea conservatoare.
După terminarea conservatorului, Toma Micheru se întoarce în ţară şi dă mai multe concerte la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti, bucurându-se de un mare succes.

În anul 1877, când Eminescu încă mai lucra la „Curierul de Iaşi”, va publica în nr. 30, din 18 martie 1877, un articol despre turneul lui Toma Micheru la Chişinău şi anunţă concertul din 30 martie de la Iaşi: „Violonistul român Toma Micheru se întoarce din capitala Basarabiei ruseşti, unde a dat cu deplin succes două concerte şi a conlucrat la al treilea…În oraşul nostru, unde din repeţitele sale producţiuni publicul s-a-nvăţat a-l iubi, va da după cât auzim un concert în sala palatului, la 30 martie curent”.

În numărul din 23 martie, Eminescu arăta că biletele pentru concertul din Iaşi se vânduseră făcând o apreciere asupra artistului: „Artistul român a avut oarecare greutăţi până să se facă cunoscut publicului ieşan, dar astăzi dorinţele sale sunt aproape întâmpinate, atât prin înrâurirea talentului său de executor, cât şi prin simţământul foarte natural al publicului că trebuie să susţină pe un artist român mai mult decât pe concertiştii străini care în calea lor rătăcitoare se opresc şi prin oraşul nostru”.
Repertoriul lui Micheru cuprindea: Beethoven- Romanţă şi Adagio opus 30, Spohr- Concertul în re minor, Chopin- Nocturnă, Alard- Fantezie de concert şi a fost prezentat la Palatul Administrativ din Iaşi, bucurându-se de un mare succes.
În data de 27 mai 1877, Toma Micheru susţine la Iaşi un concert de binefacere, pentru ajutorarea ostaşilor români răniţi în război, concert despre care scrie şi Eminescu în „Curierul de Iaşi“, din 29 mai 1877: ,,Ideea  de-a da un concert în grădina pomenită (Chateau de fleurs) e a violonistului Micheru. Nu ştim cine dintre d-nii concertanţi n-a voit să cânte alături de talentatul violonist, nici dacă a fost numai unul sau dac-a fost mai mulţi…Se avansează două ipoteze pentru această absenţă, pentru noi egal de dureroase. Sau că domnii în cestiune nu recunosc că dl Micher e la înălţimea artei sale, şi atunci ar fi fost datoria d-nialor ca, cu ocazia deselor concerte ale violonistului, profesorul de conservatoriu, mănţiitorul bunului gust, să se pronunţe în mod critic asupra muzicianului, lucru ce nu s-a întâmplat- şi nu se va întâmpla- sau că aceiaşi d-ni profesori evitează de a introduce la o serată muzicală un nou termin de comparaţie a cărui valoare ar putea să iasă în defavorul d-nialor. Atuncea simţământul care-a dictat eliminarea tânărului violonist era cu totul alt nume, pe care nu-l mai spunem” (Mihai Eminescu- Opere, vol. IX). Observăm o înclinaţie  de rasism la compozitorii şi muzicienii ieşeni faţă de Micheru, considerat de origine evreu, sau se temeau că îi va întrece cu marele său talent. La aceste concerte a luat parte, cu siguranţă şi Mihai Eminescu, prieten bun cu violonistul Micheru, pe care-l aprecia pentru talentul lui.

Pe lângă faptul că a fost un apreciat violonist, Toma Micheru a fost şi un inspirat componist. În concertul său din ianuarie 1977, Micheru prezintă şi patru lucrări personale: ,,Nocturna pentru violina singură, romanţa Dorul, romanţa Iubire, ambele pentru vioară şi Hora Floricica pentru vioară şi pian.
Toma Micheru a fost o personalitate proeminentă pentru timpul său, talentul său fiind apreciat la Viena, la Constantinopol, unde cântă în faţa sultanului, Bucureşti şi în alte centre culturale europene, Eminescu comparându-l cu Rubinstein.
La moartea lui Mihai Eminescu, Micheru profund afectat a spus cu durere:,,S-a prăbuşit bunul meu frate, s-a risipit în noaptea nemişcată a veşniciei. Plâng cu lacrimi amare pierderea lui Mihai. Plânge în tăcere şi vioara, plângem amândoi  fără simţire, după tine”(Viorel Cosma- Eminescu auditor al cursului de istoria muzicii la Universitatea din BerlinContemporanul, nr.20 din 12 mai 1989).
Toma Micheru va muri de tânăr, în 1892, la vârsta de 34 de ani, muzica românească pierzând un muzician de mare talent. Cu câteva luni înainte de moarte, guvernul român îi conferă medalia „Bene Merenti” clasa I-a, ceea ce Eminescu nu reuşeşte să obţină (Anuarul Oficial al Min. Instrucţiunii Publice pe anul 1898-99, pag.241). A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti, fiind de religie greco-ortodoxă, după specificaţia din actul de botez al fiului său Franz Tomiţă Micheru, autentificat la Weimar, Berlin şi Bucureşti.

BIBLIOGRAFIE:
1.Vasile Vasile- De la muzica firii şi a sufletului, la muzica sferelor– Ed. Petrion Bucureşti;
2.Viorel Cosma- Eminescu în universul muzicii– Editura Libra Bucureşti, 2000;
3.Petru Vintilă-Eminescu. Roman cronologic- Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1974.

        



2 comentarii la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    …Aprecieri, d-le ing. Iosub!

  2. silvia butnaru spune:

    F..interesant articolul.Nu stiam de acest talentat muzician roman. Interesant este ca, partitura pe care ati postat-o,o am eu, de la mama mea, care era profesoara de pian.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5