Ador prostia omenească
Şi-n fiecare porumbel
Din gura care dă să nască
Tot mai semeţ s-arată EL.

Călit, ca un oţel de scule,
Lovit la cap de valul vieţii,
Învârte un şirag de sule,
Să spargă ceţurile ceţii.

Cu sârg, dosite, sub pulpană,
Iniţiativele majore
I-alină sângerânda rană,
Făcută-n aste vremi minore.

De veghe, tot la cotitură,
Ca un caz tipic, din Ostrovski,
Nu dă ’napoi de la friptură
Şi de la vodka „Jirinovski”.

Nu-l mai apasă nici regretul
Că-n urmă n-au să-1 plângă pruncii
Şi nici că n-a ieşit decretul
Cu ce-a râvnit, „Ordinul Muncii”.

Încet, tot capul i se-nmoaie-
De vreţi, îi spunem noi pricina
Sau, stea colo între noroaie,
Sugându-şi, cătrănit… doctrina!