Între ziduri
de Gruia Cojocaru

De visul de ieri mă dezleg,
Să caut lucruri fără importanţă,
Încerc icoana din clepsidră s-o-nţeleg,
Dar Creatorul a luat vacanţă.
Şi caut suspendat în gol,
În cerul meu, rostit pe-orizontală,
Lăsând din carnea mea un pol,
Pentru un ceas rotund la o vestală.

Strivesc pahare goale de pereţi
Şi caii fulgeraţi îmi intră-n transă,
În cupa mea doar aştrii beţi
Îşi caută înnebuniţi o şansă.
Şi obosiţi de-atâta zbor
Se lasă-n albie să cadă,
Spunând zâmbind că tainic mor,
Ca să renască-n fir de iarbă.

Topind în imperiul oglinzilor arhitectura spiritului pe care – ca pe o fortăreaţă – ne-am construit-o, ne vom apropia de rosturile noastre adevărate, ca navigatori solitari ai acestei lumi…