Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

MIHAI EMINESCU internat la spitalul Sf. Spiridon Botoşani

Primit pentru publicare: 05 Nov. 2017
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 05 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Dorina RODU

 

 

MIHAI EMINESCU

Internat la spitalul Sf. Spiridon Botoşani

 

 La 10 aprilie 1887, Mihai Eminescu, este externat de la Sanatoriul Mănăstirii Neamţ, unde fusese internat la 9 noiembrie 1886 pentru tratament, şi vine la Botoşani pentru a beneficia de îngrijirile surorii sale, Harieta. După 5 luni de internare, printre bolnavi violenţi şi fără discernământ, Eminescu avea nevoie de linişte, un mediu prielnic, fără lipsuri materiale şi de o atentă îngrijire.

Poetul botoşănean Ion Păun-Pincio în „Eminescu la Botoşani”, descrie starea poetului imediat după venirea sa la Botoşani: „Era voinic şi vioi. Fără barbă şi fără mustăţi, părea foarte tânăr şi parcă nu-mi venea a crede că acesta este omul, că acesta e poetul care a suferit atâta”.

Poetul era perfect sănătos, bine dispus, întâlnindu-se cu prietenii şi cunoscuţii din Botoşani, lucru ce-i făcea bine. După cinci luni de detenţie într-un loc total neindicat unui om sensibil, Eminescu este liber, poate circula, se poate întâlni cu prietenii şi, chiar, începe din nou să compună versuri.

Aici, la Botoşani, Eminescu locuieşte cu sora sa într-o casă cu chirie, cu două camere, de pe strada Sf. Nicolae (azi strada Puşchin), la nr. 8, lângă biserica Sf. Nicolae, la  Frangolea, rudă cu Samson Bodnărescu. Aici îl aştepta şi sora lui, Aglaia, care venise de la Cernăuţi ca să-l vadă. Întâlnirea cu Aglaia a fost motivul pentru care Eminescu a venit la Botoşani şi nu s-a dus la Iaşi, unde îşi avea lucrurile şi cărţile.

Astăzi, casa unde a locuit Mihai Eminescu un an de zile nu mai există, dar locul este marcat lângă biserica Sf. Nicolae, la nr. 8, cu o placă memorială pe care scrie: ,,În această curte cu tei a fost casa în care a locuit Harieta, sora lui Mihai Eminescu, şi unde în anii 1887-1888 l-a îngrijit pe poet în timpul convalescenţei sale”.

Timp de o lună şi jumătate Eminescu duce o viaţă normală, ieşea cu sora lui în parcul Vârnav pentru recreere, făcând popasuri dese pentru odihnă, fiind văzuţi şi salutaţi de botoşăneni.

Dar, Eminescu se întâlnea şi cu o serie de prieteni şi cunoscuţi, cum era Scipione Bădescu, fostul lui coleg de redacţie la ,,Timpul”, cu care consuma alcool, lucru ce nu-i făcea decât rău. Din cauza acestor ieşiri, boala de care suferea a început să-i revină treptat, ajungând să fie internat în spitalul Sf. Spiridon din Botoşani.

Vineri 5/17 iunie 1887, ziarul ,,Curierul român” a lui Scipione Bădescu, prietenul lui Eminescu, consemna la rubrica ,,Cronica locală”: ,,Starea sănătăţii poetului Eminescu, din nefericire, n-a luat nicio schimbare spre bine. Se-mplinesc tocmai două săptămâni astăzi, de când nenorocitul bard e lipsit aproape de orice cunoştinţe. Nu vorbeşte nimic şi nu mănâncă decât lapte şi zamă, introduse şi acestea-n gură mai mult cu de-a sila. De 5 zile el este internat în spitalul Sf. Spiridon din Botoşani, având cameră cu totul separată şi dându-i-se o îngrijire din cele mai delicate. Pe lângă medicul spitalului domnul doctor Jorgandopol, iubitul bolnav este vizitat zilnic, de câte două-trei ori, de către alţi doi medici, domnii doctori Calisher şi Palauz care îi acordă o nobilă solicitudine, fără însă ca, până azi, toate aceste generoase îngrijiri să fi putut ameliora, într-un mod mai simţitor, trista stare a ilustrului de-odinioară cugetător”.

Din acest anunţ al lui Scipione Bădescu se poate deduce că Eminescu a avut o criză după 21 mai 1887, după sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, când poetul a avut, probabil, o întâlnire cu prietenii săi şi a fost servit cu băuturi care i-au făcut rău şi i-a declanşat din nou boala sa, sindromul maniaco-depresiv. Pe 29 mai 1887, Eminescu este internat în spitalul Sf. Spiridon din Botoşani  de către prietenii săi  A. C. Cuza şi Miron Pompiliu, alertaţi de Harieta sora poetului.

Eminescu este consultat în spital de medicii botoşăneni  Jorgondopol, Calischer şi Palauz, care îi aplică un tratament adecvat şi i se angajează un servitor pentru îngrijire. Deşi medicii îşi dau toată silinţa pentru ajutorarea bolnavului, situaţia nu se îmbunătăţeşte prea mult, poetul refuzând mâncarea, motiv pentru care a fost necesară externarea lui pe 14 iunie şi trecut în grija surorii sale Harieta, de care asculta şi în care avea încredere.

Sâmbătă 13 iunie 1887, medicii dau un comunicat privind starea de sănătate a poetului: ,,Puţin ameliorat de starea cvasi dementă, în care se aflase timp de 21 zile. Printr-un tratament specific naturii boalei sale, fizionomia sa adormită, fără expresie, a-nceput să reînvie. Din aboliţiunea completă a simţurilor, din slăbiciunea mişcărilor şi paralizia sfincterelor, a reînceput să devină iarăşi stăpân pe ele. Pare conştient de tot ce-l înconjoară. Mănâncă şi răspunde la unele întrebări puse de  dr. Pallauz” 

A doua zi, pe 14 iunie Eminescu este externat din spital, aşa cum anunţa Scipione Bădescu: ,,scos din spital, unde dealtminteri a avut tratamentul cel mai conştiincios, el se află iarăşi în îngrijirea surorii sale. Zilele din urmă a început să fie căutat şi de veteranul şi mult distinsul Dr. Isac”.

În cele două săptămâni cât a fost internat la spitalul Sf. Spiridon, cei trei medici şi-au dat tot interesul pentru îngrijirea lui Eminescu, reuşind să-l scoată din criză şi să-l stabilizeze.

Informaţia Harietei, din scrisoarea trimisă Corneliei Emilian din Iaşi, cum că focul din 3 iunie ajunsese şi la casa unde locuia împreună cu Eminescu şi că poetul a fost în mare pericol nu se confirmă, poetul fiind internat în spital. Harieta voia s-o impresioneze pe Cornelia Emilian ca să-i trimită alte sume de bani din colectele publice.

Sora lui Maiorescu, Emilia Humpel organizează pe 31 mai 1887 o seară muzicală în folosul lui Eminescu, obţinând 885 de franci, din care a trimis 200 franci poetului la Botoşani, iar restul de 685 de franci i-a depus la C.E.C. pe numele lui.

Pe 14 iunie 1887, la sesiunea extraordinară a Consiliului General Judeţean, după multe dezbateri şi controverse, s-a pus în discuţie acordarea unui ajutor de 1200 lei, pentru ca poetul să se poată întreţine.

După externarea lui Eminescu de la spitalul Sf. Spiridon din Botoşani, acesta ajunge în îngrijirea surorii sale Harieta şi în tratamentul doctorului Iszak, care i-a aplicat un tratament neadecvat cu mercur, ceea ce i-a făcut mult rău şi i-a agravat suferinţa.

Anul de suferinţă de la Botoşani, în care Eminescu a fost îngrijit şi tratat de medicii botoşăneni, ne arată că poetul era iubit şi apreciat în oraşul în care s-a născut, chiar dacă unii dintre botoşăneni au scris şi lucruri false despre această perioadă din viaţa poetului. Scipione Bădescu a urmărit permanent starea de sănătate a poetului, informându-i pe botoşăneni, chiar dacă el a exagerat de multe ori, pentru impresionarea publicului şi facilitarea strângerii de fonduri băneşti, lucru ce-l supăra pe Eminescu.

Spitalul Sf. Spiridon, unde a fost internat poetul, a fost închis în timpul crizei economice din 1929-33. Acest spital care avea 30 de camere era pe Str. Bulevard aproape de parcul Belvedere (Vârnav), fiind deservit de medici renumiţi.

Astăzi Spitalul Sf. Spiridon de pe bulevardul ,,M. Eminescu” nu mai există, el fiind demolat şi în locul său a apărut o construcţie nouă, complexul comercial Modern, unde ar fi necesar ca oficialităţile municipale şi de cultură să amplaseze o placă comemorativă care să amintească locuitorilor şi vizitatorilor oraşului că aici a fost internat, timp de două săptămâni, poetul Mihai Eminescu.

                 Spitalul Sf. Spiridon Botoşani- C.P.I. din 1900

 

 

 

 

 

 

 

  Bibliografie:

1.Barbu Lăzăreanu- Din viaţa lui Eminescu– Ziarul Mântuirea din 20 aprilie 1921;
2.George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Ed. Junimea, Iaşi 1964;
3.I.D. Marin –Eminescu la Ipoteşti– Ed. Junimea, Iaşi, 1979.

Nicolae Iosub – 5 noiembrie 2017



1 comentariu la acestă însemnare

  1. Vasile Găurean spune:

    Perioada botoșăneană putea să fie una total benefică dacă n-ar fi intervenit dezastruoasele tratamente ale dr. evreu Iszak (4 grame de mercur, când doza maximă pentru ”diagnosticul” (greșit) pus lui Eminescu ar fi fost de cel mult un gram. Cât despre toxicitatea mercurului și imposibilitatea de a-l mai scoate din organism la acea vreme, ce să mai vorbim?
    Mulți cred că a fost vorba de o răzbunare a evreului Iszak pentru atitudinile antisemite ale gazetarului Eminescu.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5