Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

MIHAI EMINESCU. Primele clase primare

MIHAI EMINESCU
Primele clase primare

Una dintre problemele principale neelucidate de eminescologi, privitoare la viaţa lui Mihai Eminescu, este cea legată de şcoala unde poetul a făcut primele două clase primare, ştiind că următoarele două clase (a III-a şi a IV-a) le-a făcut la Naţional- Hauptschule din Cernăuţi.

Însuşi George Călinescu, în ,,Viaţa lui Mihai Eminescu” se întreba: ,,Unde va fi făcut Eminescu clasele întâia şi a doua primară, nu ştim, dar clasele a treia şi a patra le-a urmat sigur la Cernăuţi, la Naţional- Hauptschule, cum se numea atunci şcoala greco-orientală” şi mai departe spune că Gh. Eminovici ,,se zice că ar fi ţinut şi în casă profesor de această limbă (germană), pe un anume Scarlat Woiacek de Voinscki, de la care Mihai nu folosise cine ştie cât, deoarece primul învăţător al lui Eminescu la Cernăuţi, Iancu Litviniuc, nu era prea mulţumit de cunoştinţele sale de limba germană” (Copilăria lui Mihai Eminescu în Omagiu lui Mihail Eminescu- Corneliu Botez- 1909).

Iată de ce, pentru a ajunge la o concluzie justă, privind şcolaritatea lui Mihai Eminescu, în primele clase primare, trebuie să urmărim cum şi unde a făcut şcoala Gheorghe Eminovici în Bucovina şi ce gânduri avea acesta în privinţa studiilor copiilor săi.

Pentru acesta trebuie să urmărim care era situaţia învăţământului românesc din Bucovina, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, aflată sub ocupaţie austriacă.

Profesorul Iorgu G. Toma din Cernăuţi, în articolul său ,,Dezvoltarea învăţământului”, articol apărut în revista ,,Junimea literară” nr. 1 din ianuarie 1909, consemnează:,,Sub astfel de împrejurări, în decurs de mai mult de jumătate de secol, Românul bucovinean n-a găsit în şcolile publice din ţara sa posibilitatea de a învăţa şi de a se cultiva, cât de puţin, în graiul său naţional; toată cultura o căpăta nu numai în graiuri străine, dar şi în direcţiune străină, cu observări adeseori repeţite, că graiul românesc ar fi grai rustic şi necapabil de a cuprinde şi preda ştiinţa şi învăţământul. Nu era de mirat dară, dacă mai toţi Românii, cultivaţi astfel, se despărţeau de cei fără de carte şi simţiau oarecare ruşine a petrece cu aceştia şi a vorbi cu ei în graiul lor românesc. Mulţi dintre ei se sfiiau a se mărturisi ca Români. Între sine şi între familia ce o întemeiau, ei preferau a vorbi nemţeşte, poloneşte şi chiar ruseşte, numai româneşte nu”.

S-a ajuns la această situaţie, în Bucovina aflată sub stăpânire austro-ungară, mai ales în prima jumătate al sec. XIX-lea, datorită politicii de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, ocupanţii ştiind foarte bine că dacă românii îşi uită limba şi obiceiurile sunt uşor de stăpânit.

S-a ajuns acolo încât, în şcolile româneşti din Suceava şi Cernăuţi, toate obiectele de studiu din şcoli să fie predate în limba germană şi conducerea acestor şcoli să fie asigurată de austrieci sau polonezi.

Copiii români nu aveau voie să vorbească româneşte nici între ei, şi dacă se întâmpla ca un elev să fie prins că vorbeşte româneşte ,,i se anina de gât un măgar tăiat din hârtie ori zugrăvit pe o tablă de lemn, de care era legat o aţă, şi măgarul acela trebuia să-l poarte şcolarul român în decursul întregii săptămâni până sâmbătă. Sâmbăta se chemau apoi şcolarii din toate clasele la un loc, şi toţi aveau dreptul de a stupi (scuipa) asupra păcătoşilor români cu măgarii la gât. Adică pentru vorba românească copiii români erau ruşinaţi şi stupiţi de alţi copii români”, spune acelaşi Iorgu G. Toma.

Această umilinţă au suportat-o românii până spre anul 1850, an după care consistoriul ortodox, prin rezoluţia de la 18 mai 1844, a preluat conducerea acestor şcoli, dar, nici după această dată lucrurile s-au îmbunătăţit prea mult.

În această perioadă grea pentru învăţământul românesc din Bucovina, au apărut ,,învăţătorii ambulanţi” care mergeau prin satele mai răsărite şi învăţau pe copiii fruntaşilor satului, predând citirea şi scrierea, ceaslovul şi psaltirea şi ceva calcul.
,,Această dăscălime ambulantă a adus mari servicii neamului nostru atunci, când acesta a avut mai mare lipsă de ele, căci în tot răstimpul împreunării Bucovinei cu Galiţia aproape numai bărbaţii ieşiţi de sub mâna dăscălimii ambulante mai simţeau şi cugetau româneşte, aproape numai ei mai aveau curajul să-şi manifeste sentimentele lor naţionale, încă necorupte”, spune autorul în acelaşi material.

Aşa se explică de ce Gheorghe Eminovici, fiul dacălului Vasile Eminovici din Călineştii lui Cuparencu, a fost dat să înveţe carte cu dascălul Ioniţă din Suceava, cu care acesta a făcut trei clase. Vasile Eminovici ştia că numai astfel putea asigura bruma de carte necesară feciorului său, şi să-l pregătească pentru viaţă, în spiritul tradiţiilor româneşti.

La rândul său, Gheorghe Eminovici a înţeles să dea posibilitatea fiilor săi să înveţe carte, care să-i ajute în viaţă pentru a le asigura un trai mai bun. El ştia că studii mai bune, cu posibilitatea de a învăţa în şcoli superioare, nu se puteau căpătata decât la şcolile din Cernăuţi. În Moldova carte mai bună nu se putea face decât la Iaşi, la o distanţă aproximativ egală cu cea până la Cernăuţi, dar cu posibilitatea de a învăţa în limba germană, ceea ce i-ar fi ajutat să continue studiile la universităţile din Viena sau Berlin.

Dar până să ajungă la şcolile din Cernăuţi, copiii săi trebuiau să înveţe, în clasele primare, în limba română şi în acelaşi timp să cunoască şi limba germană.

În Botoşani, în limba română se învăţa la Şcoala domnească de la Sf. Dumitru, unde ca obiecte de studiu erau: citirea, scrierea, numerarea, gramatica, geografia, aritmetica, caligrafia şi latina. Numai la şcolile particulare din Botoşani se preda limba germană şi franceză.

Acesta a fost motivul pentru care Gheorghe Eminovici şi-a dat toţi cei şase băieţi la o şcoală particulară din Botoşani, la Pensionul lui Ladislav Ferderber, unde se preda şi limba germană şi franceză.

La 10 ianuarie 1850, îi găsim pe trei din feciorii lui Gh. Eminovici, înscrişi la acest pension, care începuse să funcţioneze de la această dată şi unde predau profesorii: Paulini, diaconul G. Vasiliu, baronul Lui Soubo şi Anton Verner.

Şerban şi Niculai, feciorii mai mari ai lui Eminovici sunt înscrişi în clasa I-a, iar Gheorghi (Iorgu), în clasa elementară. În acele timpuri şcoala primară era compusă dintr-o clasă elementară şi patru clase primare.

În cataloagele din perioada februarie- iulie 1852, cataloage găsite de cercetătorul Gh. Ungureanu la Arhivele Statului din Iaşi, fond Comitetul de inspecţiune şcolară, dosar 760, se găsesc şi băieţii lui Eminovici; Gheorghi în clasa a II-a primară şi Şerban şi Nicu Eminovici în clasa a III-a, cu calificative de eminenţi.

La 1 septembrie 1852, îl găsim şi pe Ilie Eminovici înscris în clasa elementară. În această clasă se predau obligatoriu: citirea şi scrierea, memorizarea şi numărarea. La acestea se adăugau limbile germană şi franceză, la şcolile particulare.

La pensionul lui Ferderber, Şerban şi Nicu învaţă până în clasa III-a, anul şcolar 1851/52, după care în anul şcolar următor- 1852/53- îi găsim înscrişi în clasa I-a de gimnaziu de la Cernăuţi. Acest lucru nu putea fi făcut decât pe baza actelor de studii eliberate de pension. Vedem că ei nu mai fac clasa a IV-a şi sunt înscrişi direct în clasa a I-a de gimnaziu, dovadă că erau copii foarte buni şi le-au fost eliberate documente că ar fi făcut toate cele 4 clase primare.

George face primele două clase primare la Botoşani şi în anul şcolar 1854/55 îl găsim înscris la Cernăuţi, unde, termină clasele primare şi apoi face 6 clase gimnaziale.

Ilie face toate clasele primare la Botoşani şi în anul şcolar 1857/58, se înscrie în clasa I-a de gimnaziu la Cernăuţi, unde termină numai trei clase gimnaziale.

Mihai Eminovici, născut la 15 ianuarie 1850, se înscrie, în clasa III-a primară la National Hauptschule din Cernăuţi, în anul şcolar 1858/59.
Unde a făcut Mihai clasa elementară şi clasa a I-a şi a II-a primară?
Mulţi cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu, afirmă că el ar fi făcut aceste clase primare în particular la Ipoteşti. Ipoteza nu se susţine prin nimic. Daca primii 4 copii, Gh. Eminovici i-a dat să înveţe la Botoşani, de ce nu l-ar fi dat şi pe Mihai la aceeaşi şcoală?!

Cred că, Mihai Eminescu a făcut clasa elementară şi clasele a I-a şi a II-a primară la acelaşi pension a lui Ladislav Ferderber din Botoşani, chiar dacă nu s-au găsit cataloagele şcolare care să confirme acest lucru. După vârstă, el ar fi făcut clasa elementară în anul şcolar 1855/56, clasa a I-a în anul şcolar 1856/57 şi clasa a II-a primară, în anul şcolar 1857/58, împreună cu fratele său Ilie de care era nedespărţit. Ilie pleacă la Cernăuţi în anul şcolar 1857/58, iar Mihai în anul şcolar următor, 1858/59.

Totuşi se pune întrebarea: De ce nu a terminat toate cele 4 clase primare la Botoşani?
Răspunsul ni-l dă Pavel Ţugui în carte sa ,,Amintiri despre Eminescu” (Obsevaţii asupra şcolarităţii lui Eminescu), unde precizează:,,La 24 mai 1856, Ministerul Instrucţiunii din Viena emite un ordin cu privire la condiţiile de echivalare a studiilor de la şcolile particulare în şcolile secundare de stat. Se decidea ca, începând cu anul şcolar 1858/1859, elevii din şcolile primare particulare care vor să fie admişi în gimnaziu trebuie să susţină, în acest scop examene de admitere, în timp ce absolvenţii cu patru sau mai multe clase, de la şcolile primare de stat din imperiu, erau înscrişi în gimnaziu fără examene”.

Autorităţile ştiau că elevii români învăţau la diverse şcoli particulare, pentru a putea învăţa în limba română şi prin această măsură se mai puneau nişte piedici la admiterea în gimnaziu, unde examenele se ţineau în limba germană, pe care aceştia nu o stăpâneau foarte bine.

Aşa se explică de ce, Mihai Eminescu a plecat la Cernăuţi să termine clasele a III-a şi a IV-a, la şcoala imperială National Hauptschule, unde obiectele de studiu se predau în limba germană. Radu Sbiera spune că ,,la început, elevul Eminovici, din clasa a III-a, i-a mers mai greu, deoarece nu ştia bine limba germană”, profesorul de germană Ioan Litviniuc ,,dovedind excelentă măiestrie de a introduce pe elevi, în tainele gramaticii limbii române şi a limbii germane, acorda neasemuită atenţie caligrafiei, elevii săi fiind educaţi să scrie frumos, pictând literele”. Aceasta a contribuit la formarea scrisului frumos şi îngrijit al poetului.

Cât priveşte afirmaţia lui George Călinescu precum că Mihai ar fi învăţat cu profesorul de limba germană Scarlat Woiacek de Voinscki, părerea mea este că acesta a făcut meditaţii cu feciorii lui Gh. Eminovici la limba germană, pentru a le fi mai uşor când vor pleca la gimnaziul din Cernăuţi, clasele primare fiind făcute în şcoală unde se predau mai multe materii pe care profesorul Voinski nu avea de unde să le cunoască. Şi apoi, la înscrierea la gimnaziul din Cernăuţi, ei trebuiau să prezinte documente oficiale, cu studiile făcute şi acestea nu puteau fi date decât de conducerea unei şcoli.

În concluzie, putem afirma, fără a greşi, că Mihai Eminescu a făcut primele clase primare la pensionul lui Ladislav Ferderber din Botoşani, din cel puţin patru motive:
1.Toţi fraţii săi mai mari au învăţat la acest pension, unde se preda şi limba germană, necesară pentru studiile gimnaziale şi superioare ulterioare;
2.Dorinţa de a putea învăţa în limba română, limba maternă a lui Gh. Eminovici şi a fraţilor săi;
3.Pentru înscrierea la gimnaziu era necesar un document oficial cu studiile făcute, eliberat de conducătorul şcolii respective;
4.Pentru că familia lui Gh. Eminovici a locuit în Botoşani, în perioada 1850-1855, şi era foarte uşor de întreţinut în şcoală cei 5 copii ai săi, ei locuind până în 1855 în casele proprii din Calea Naţională nr.179.

Explicaţia aceasta este perfect logică, iar lipsa documentelor nu poate ca să susţină alte variante, închipuite de diverşi cercetători ai vieţii poetului.
În anul 1864, luna ianuarie, îl găsim din nou pe Mihai Eminescu la Gimnaziul din Botoşani, în clasa a III-a, încercând să obţină o bursă de studii şi chiar urmează cursurile timp de şase săptămâni. Cum Ministerul, prin rezoluţia din 8 aprilie 1864, nu-i aprobă bursa de studii, Mihai Eminescu pleacă la Cernăuţi pentru a-şi continua studiile la o şcoală particulară.

Putem spune că oraşul Botoşani, oraşul primilor ani ai copilăriei lui Mihai Eminescu este şi locul unde poetul şi-a început studiile primare, la una din şcolile particulare ce funcţionau atunci, contribuind astfel la şcolaritatea şi formarea poetului.
Ing. Nicolae Iosub- Botoşani-14.11.2012

BIBLIOGRAFIE:
1. Gh. Ungureanu- Eminescu în documente de familie- Editura Minerva, Bucureşti-1977
2.Pavel Ţugui- Amintiri despre Eminescu- Editura Scrisul românesc, Craiova-1996
3. Junimea literară Nr.1, An VI, 1909- Dezvoltarea învăţământului în Bucovina- I.G. Toma
4. George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu- Editura Junimea Iaşi-1977
5. Omagiu lui Mihail Eminescu- Atelierele grafice Socec& Co., Bucureşti-1909



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5